Cunoscutul scriitor german Michael Ende (12 nov. 1929 - 28 aug. 1995), devenit celebru mai ales prin romanele sale pentru copii, a fost, de asemenea, actor, critic de film (la radiodifuziunea bavareză) şi autor dramatic. Este fiul artistului plastic Edgar Ende, cu care a avut o relaţie tensionată, marcată de scurte momente de reconciliere. Una dintre cărţile lui, Der Spiegel im Spiegel. Ein labyrinth, un volum de povestiri suprarealiste, este ilustrată cu optsprezece dintre litografiile tatălui său. Intenţionând să devină actor, Ende a studiat teoria interpretării clasice şi moderne şi a audiat cursuri de regie. La încheierea studiilor, a fost repartizat la un teatru de provincie. Deşi nu a avut apariţii remarcabile pe scenă, actoria a fost benefică pentru cariera sa literară.
După ce fusese respins de mai multe edituri, primul roman al lui Ende, Jim Năsturel şi Lukas, mecanicul de locomotivă, apare, în 1960, la editura Thienemann din Stuttgart, urmat, în 1962, de cea de-a doua parte a cărţii, Jim Năsturel şi cei 13 sălbatici. Ideile şi tematica celor două cărţi contrastează cu ideologia rasistă a evoluţiei, promovată în Germania celui de-al Treilea Reich, în care a copilărit Ende.
Din 1970, Ende s-a stabilit la Roma împreună cu soţia sa, Ingeborg Hoffmann. În 1973 îi este publicat, în Germania, romanul Momo, la care lucrase timp de şase ani; acesta va fi tradus în peste 30 de limbi.
Solicitat să participe la a doua ediţie a Antologiei inocenţei, coordonată de scriitorul român Iordan Chimet, Ende devine prietenul acestuia. Au purtat o corespondenţă adesea clandestină (din cauza restricţiilor impuse de regimul comunist din România acelor vremuri), care a fost ulterior publicată de Chimet sub titlul Scrisori printre gratii. Ende va împrumuta din feeria lui Chimet, Închide ochii şi vei vedea Oraşul, un personaj, Elli, pentru o piesă de teatru în versuri şi în proză, transpusă ulterior pe muzică. În 1979 apare romanul Povestea fără sfârşit, „o carte pentru copii, potrivită şi pentru adulţi" şi „o carte pentru adulţi, potrivită şi pentru copii", după cum a numit-o critica. Povestea fără sfârşit este ecranizată în 1983, dar Ende consideră filmul un produs strict comercial, care s-a îndepărtat mult de romanul său; a urmat un proces pe care scriitorul l-a pierdut. În 1986, romanul Momo a fost, la rândul său, ecranizat; de această dată, autorul s-a arătat destul de mulţumit de film.
În 1985, după moartea lui Ingeborg, Ende se reîntoarce în Germania. Aici se recăsătoreşte, în 1989, cu traducătoarea japoneză a cărţilor sale, Mariko Sato.

Află mai multe despre autor şi despre carte de pe michaelende.de/en.

Premii obţinute de Michael Ende:
Premiul literar al Berlinului pentru tânăra generaţie, 1960
Premiul Hugo-Jacobi, 1967
Premiul Germaniei pentru literatură pentru tineret, 1962
European Literary Award for Books for Young People, 1974
Premiul Nakamori, 1976
Premiul Buxtehunder Bulle, 1979
ZDF's Bookworm Award, 1980
Premiul Wilhelm Hauff pentru activitatea remarcabilă în domeniul literaturii pentru copii şi tineret, 1980
Premiul Germaniei pentru literatură pentru tineret, 1980
Marele premiu al Academiei germane pentru literatură pentru copii şi tineret, 1980
European Literary Award for Books for Young People, 1981
Premiul Janusz-Korczak pentru opera completă, 1981
Marele premiu al Germaniei pentru literatură pentru copii şi tineret, 1981
Premiul Cele mai frumoase cărţi ale Germaniei de Vest, 1981
Premiul japonez pentru cea mai bună traducere de literatură contemporană, 1982
Premiul literar Kiwanis, Reggio, pentru opera completă, 1982
Premiul Lorenzo Magnificul pentru opera completă, 1982
Autorul anului 1982
Premiul Peniţa de argint a Rotterdamului, 1983
Cartea de copii a anului, premiu oferit de Ministerul Culturii spaniole, 1983
Premiul Sympathy al Romei, 1985
Premiul German Fantasy, 1987
Premiul Zurich pentru cărţi pentru copii, 1989
Medalia de aur şi Distincţia de merit a Republicii Federale Germane, 1989
Premiul Germaniei pentru literatură pentru tineret, 1993
Premiul Curt Laßwitz pentru cea mai bună povestire a anului, 1993
Premiul Bad Wildbad pentru cărţi pentru copii şi tineret, 1996

Premii obţinute de Michael Ende pentru volumul Jim Năsturel şi Lukas, mecanicul de locomotivă:
Premiul Germaniei pentru literatură pentru tineret, 1961
Premiul Hans Christian Andersen, 1961
Lista de onoare IBBY pentru traducerea în limba italiană, 1988

Copyright foto © Caios Garrubba

Terry Pratchett (Sir Terence David John Pratchett) este faimosul creator al seriei de succes Lumea Disc (Discworld), inaugurată în 1983 cu volumul Culoarea Magiei. Născut pe 28 aprilie 1948, în orășelul englez Beaconsfield, Terry Pratchett a publicat prima povestire când avea doar treisprezece ani, într‑o revistă a școlii. La optsprezece ani s‑a angajat jurnalist și a renunțat la studii, dar a continuat să scrie. Mai târziu avea să spună că pentru educația lui îi rămâne îndatorat în principal bibliotecii publice din orașul natal.

În 1971 îi era publicat primul roman, The Carpet People (Oamenii din covor), un fantasy despre o civilizație care trăiește în spațiul plat al unui covor. Două romane și doisprezece ani mai târziu apărea cel dintâi volum din Lumea Disc, o serie ce avea să cuprindă patruzeci și una de cărți, transformându‑l în cel mai citit autor britanic la vremea aceea. În 1987, după publicarea celui de‑al patrulea volum din Lumea Disc, se dedică exclusiv scrisului.

Cărțile lui, vândute în toată lumea în peste optzeci și cinci de milioane de exemplare, s‑au bucurat de numeroase adaptări pentru scenă și pentru micul și marele ecran. A fost recompensat cu nenumărate premii, în 2009 primind și rangul de Cavaler al Imperiului Britanic pentru servicii aduse literaturii, iar în 2010 i‑a fost acordat World Fantasy Award pentru întreaga operă. Pentru romanul Formidabilul Maurice și oastea rozătoarelor savante, Terry Pratchett a primit Medalia Carnegie, cel mai important premiu britanic acordat cărților pentru copii.

În 2007, Terry Pratchett a fost diagnosticat cu Alzheimer. A continuat să scrie, dictându‑i asistentului său și cu ajutorul unui software de scriere după dictare. A murit în ziua de 12 martie 2015, la 66 de ani. Pe 25 august 2017, hard‑diskul computerului care‑i păstra cărțile neterminate a fost zdrobit de un compresor numit Lord Jericho, îndeplinindu‑se astfel o dorință a lui Pratchett.

Cornelia Maria Funke s‑a născut în 1958, în Germania, și este o cunoscută scriitoare de literatură pentru copii. Întreaga sa carieră s‑a învârtit în jurul lumii acestora din urmă: a făcut mai întâi studii pedagogice la Universitatea din Hamburg, a lucrat apoi cu copii din medii defavorizate și ca ilustrator de carte, moment în care și‑a dat seama că ar prefera să scrie ea însăși povești. Prima carte a scris‑o la 35 de ani și până acum a strâns câteva zeci, traduse în peste 30 de limbi. Din 2005, locuiește cu familia în Los Angeles.

Moarte de cerneală este cea de‑a treia parte a trilogiei Lumea de cerneală, cel mai de succes roman al autoarei, care‑a câștigat multe premii în țara ei natală și în străinătate, fiind publicat în milioane de exemplare. Prima parte a fost ecranizată cu succes în 2009.

Gaëtan Dorémus (n. 1976) este un apreciat ilustrator şi autor francez de cărţi pentru copii. A colaborat la publicaţii pentru adolescenţi şi adulţi (printre care cunoscutele Le Monde şi Liberation), dar a lucrat şi în publicitate. În momentul de faţă, ţine cursuri la Universitatea de Arte Decorative din Strasbourg.

Diana Sudyka este o ilustratoare americană. A conceput postere pentru numeroase trupe, a ilustrat numeroase cărți, iar uneori lucrează ca voluntar la Muzeul de Istorie Naturală Field. Cel mai des lucrează în guașe, tuș și acuarele.