Top 10 ART-iști
Disclaimer: trecem peste (dar ne vedem oarecum obligați măcar să menționăm) celebrele lamentațiuni „Vai, dar cum doar 10?”, „Vai, dar e atât de greu de ales și nu vreau să fiu nedrept, sunt atâția care merită” etc. Mulți merită, puțin sunt recunoscuți, puțini merită, mulți sunt recunoscuți – loteria literaturii, tendințele gusturilor, nedreptatea epocilor, simularea obiectivismului, camuflarea subiectivismului și multe altele. N-am face decât să ne discredităm lista și ar fi păcat de ea.
Acestea fiind scrise, să vedem pe cine alegem să strigăm la catalog și să-i scoatem în fața chinuitorului și nedreptului top 10 ART-iști:
Lucia Berlin – proze scurte și percutante în care în care sunt descrise experiențele profesionale ale personajelor sale, femei care au tot felul de job-uri, care sunt puse în tot felul de situații, deontologice sau nu. Ce șochează? Modul în care viețile personale sunt construite în jurul sau determinate de experiențele profesionale. În colecția musai a fost publicat romanul Manual pentru femei de serviciu.
Foto: Paul Suttman © 2018 Literary Estate of Lucia Berlin LP
Julio Cortázar – îmbinarea întrebărilor existențiale cu tehnicile experimentale într-un joc carnavalesc pe care Cortázar te invită să-l jucați împreună, în încercarea lui de a-și defini și de a te ajuta și pe tine să-ți definești limitele răzvrătirii împotriva angoasei și nedreptății existențiale. Cel mai recent roman al său publicat la ART este 62. Model de asamblare.
Sursa foto © Instagram juliocortazar_
Mariana Enriquez – personajele ei te pot intriga, speria, oripila, amuza, nu te lasă fără reacție. Până la urmă, cine n-a stat față în față cu propriul schelet? În colecția musai a fost publicat romanul Ce-am pierdut în foc. Cartea este disponibilă și în format de audiobook pe vinil.
Peter Freuchen – un munte de om, care a trecut prin experiențe foarte greu de imaginat și pe care le descrie cu o ironie izvorâtă dintr-o maturitate atât de exacerbată încât ai impresia că citești scurte pasaje de science-fiction, nu relatările unor povești de viață. În colecția Ocheanul întors a apărut volumul de memorii Aventura arctică.
Sursa foto © Instagram marianaenriquez1973 Sursa foto © Instagram historyblackandwhite
Hallgrímur Helgason – creează unul dintre cele mai lucide și amuzante personaje construite vreodată. Pur și simplu nu ai cum să nu te amuzi (dacă nu să rezonezi) cu Herra cea care își plănuiește și aranjează toate detaliile înmormântării, dar și cea care învață la onorabila-i vârstă ce înseamnă flirtul pe internet. În colecția musai a fost publicat romanul Femeia la 1000°C.
Bohumil Hrabal – te duce cu vorba, stai și-i asculți scrisul și abia la sfârșit îți dai seama că ai asistat la construcția și deconstrucția lumii. Iar personajele lui au întotdeauna cel puțin un scop în viață, dacă nu mai multe, mărunte, dar de care și ele au nevoie ca să-și justifice prezența în. Cel mai recent titlu publicat la editura Art este volumul de proză scurtă Vremurile bune de altă dată. Cartea este disponibilă și în format de audiobook pe vinil.
Sursa foto © Instagram hallgrimurhelgason Sursa foto © Instagram viktoriaveszelovszky
Primo Levi – îți pune la dispoziție ghidul supraviețuitorului demn și te lasă pe tine să te înfiori sau nu, fie de tonul relaxat cu care îți relatează istoria, fie de istorie în sine. Recomandabil chiar dacă nu ți-a plăcut chimia! Mai este oare acesta un om? este prima carte de Primo levi publicată de editura ART în colecția Desenul din covor. Cartea este disponibilă și în format de audiobook pe vinil.
Toni Morrison – dacă vrei să descoperi cum poate fi înrobită și dezrobită identitatea, nu doar rasială, istorică, politică sau determinată de forțe externe, dar și auto-înrobirea/auto-dezrobirea. Cea mai recentă carte, publicată în colecția Cărți cult a editurii Art, este Cântecul lui Solomon.
Sursa foto © Instagram questionecivilexxi Sursa foto © Instagram les_maux_dits
Viet Thanh Nguyen – îmbină atât de firesc istoria cu acțiunea, cu comicul de situații, cu ironia și autoironia, cu gravitatea faptelor, falsitatea cu adevărurile spuse răspicat, încât ai nevoie de ceva timp de decantare înainte să începi să-ți construiești și emiți vreo judecată. Simpatizantul, publicată în colecția musai, i-a adus Premiul Pulitzer în anul 2016.
Margaret Atwood – nu numai rescrie miturile, le și creează, mituri distopice care au început încet-încet să influențeze societatea actuală, mizele cărților sale fiind universale: atât politice, geografice, cât și culturale, figurative. Personaje-far, perfect construite conform tiparelor distopice, dar imperfecte în dezumanizarea lor. Testamentele, cel mai recent roman al său care continuă Povestea Slujitoarei, i-a adus anul trecut cel de-al doilea Booker Prize din carieră.
Sursa foto © Instagram fineartsworkcenter Sursa foto © Instagram therealmargaretatwood
Disclaimer tardiv: Acesta nu este doar un top subiectiv, dar trebuie tratat ca atare!
Articol de Ramona