Tabelul Periodic al lui Mendeleev era o poezie – dacă te gândeai bine avea şi rime!

După câteva cărți de memorii bazate pe experiența Holocaustului, unele voci începuseră să-l numească pe Primo Levi scriitorul unui singur subiect, considerându-l incapabil să creeze un alt tip de literatură. Dar iată că Levi i-a surprins pe cârcotași în 1975, odată cu publicarea volumului Sistemul periodic, o carte neobișnuită care a pus bazele unui nou gen literar: „fabula științifică”. Acest amestec de știință, eseu, autobiografie și ficțiune l-a transformat pe Primo Levi într-o celebritate internațională. Nu și la noi, fiindcă nu auzisem de cartea asta până să fie publicată la Editura Art, în schimb citisem Mai este oare acesta un om?, volumul care i-a adus autorului faima de „cel mai nobil memorialist al lagărelor de concentrare” și care m-a impresionat prin scriitura limpede și echilibrată.

Părinții mei au fost amândoi chimiști, în casă aveam rafturi pline cu lucrări de specialitate, dar interesul meu pentru chimie a fost de scurtă durată: prin al treilea an de liceu m-am hotărât să dau la Medicină, astfel că m-am pus cu burta pe carte și notele au crescut vertiginos, pentru ca după câteva luni să-mi dau seama că acest domeniu nu mă atrage cu adevărat. Puteam să învăț ca un papagal și să trec examenele, însă îmi lipsea ceva esențial: pasiunea pentru știință, pe care Primo Levi a avut-o din plin. Între timp, am uitat cam tot ce-am învățat la școală despre Tabelul lui Mendeleev, ba chiar și noțiuni elementare cum ar fi electroliza apei, astfel că prozele din Sistemul periodic au fost deopotrivă o provocare și o încântare, prin amestecul inedit de știință, memorii și observații cu tentă filozofică.

Fiecare capitol poartă numele unui element chimic, care servește drept catalizator pentru rememorarea unor episoade din viața autorului și pentru evocarea unor oameni care i-au influențat parcursul existenței. Nu întâmplător, aceste elemente capătă o greutate simbolică: aurul se asociază cu libertatea; argonul - cu istoria îndepărtată a familiei, din care se desprind figuri pitorești de evrei „nobili, inerți și rari”; hidrogenul - cu visele din adolescență și cu norul confuz de posibilități care învăluia viitorul; fosforul - cu un destin posibil, neurmat din teamă și reținere; zincul - cu impuritatea care impulsionează schimbarea și adaugă vieții sare și piper; cromul - cu o iubire fericită şi cu o carte eliberatoare.

A învinge materia înseamnă s‑o înţelegi, iar a înţelege materia este un lucru necesar pentru a înţelege universul şi pe noi înşine; că deci Tabelul Periodic al lui Mendeleev era o poezie, cea mai înaltă şi mai solemnă dintre toate poeziile rumegate în liceu – dacă te gândeai bine avea şi rime! (pag.  64)

Între povestirile autobiografice sunt intercalate și două proze cu tentă fantastică (Plumb și Mercur), pe care Primo Levi le-a scris în perioada când era angajat la o mină sub o identitate falsă, pentru a se sustrage legilor rasiale. Acolo a devenit conștient de curiosul fapt că oamenii i se confesează, deși el nu le putea oferi la schimb nicio poveste; mai târziu, a început să strângă istorii adevărate de la alți chimiști, câteva dintre ele regăsindu-se și în acest volum (în capitolele Argint, Sulf, poate și Titaniu). Pentru final, Levi păstrează povestea plină de imaginație a călătoriei unui atom de carbon, prin care vrea să ne transmită „poezia solemnă, știută doar de chimiști, a fotosintezei clorofiliene”.

Din capitolele ordonate cronologic se poate reconstitui o biografie parțială a lui Primo Levi, țesută într-o strânsă legătură cu dragostea sa pentru chimie, care, de altfel, l-a ajutat să supraviețuiască în lagărul Buna-Monowitz. Despre această perioadă cumplită, autorul povestește într-un singur capitol, Ceriu, aducând chiar unele informații noi față de cele pe care le aflasem din Mai este oare acesta un om? Ramificațiile acelei experiențe sunt însă mult mai adânci și de neșters, iar peste ani, una din figurile antagonice de la Auschwitz revine pe neașteptate în viața lui Levi, prilejuindu-i o confruntare epistolară încărcată de emoții violente (episod povestit în capitolul Vanadiu).

Am aflat multe lucruri interesante din Sistemul periodic, care nu țin numai de chimie: faptul că numele Sefora vine de la ebraicul Tzipporà, care înseamnă „pasăre“ (iar Susanna înseamnă „crin“); că naziștii confecționau izmene din șalurile de rugăciune ebraice (ale căror franjuri au o puternică încărcătură mistică și religioasă), pe care le distribuiau apoi evreilor din lagăre; că sodiul este un metal care plutește, iar fratele lui geamăn, potasiul, ia foc în contact cu apa; că acidul uric este extrem de rar în excrețiile omului și mamiferelor, în schimb alcătuiește 50% din excrementele păsărilor și 90% din excrementele reptilelor; că plantele cu cel mai mare conținut de fosfor sunt salvia, rostopasca și pătrunjelul.

Nu că acidul clorhidric ar fi propriu‑zis toxic: e unul dintre inamicii oneşti care strigă de departe când te atacă, aşa că de el e uşor să te aperi. Are un miros atât de pătrunzător, că cine poate se pune neîntârziat la adăpost; şi nici nu‑l poţi confunda cu nimic altceva, fiindcă după ce l‑ai respirat o dată scoţi pe nas doi norişori de fum alb, cum scot caii în filmele lui Eisenstein, şi‑ţi simţi dinţii strepeziţi în gură de parc‑ai fi mâncat lămâie. În ciuda hotei noastre atât de îndatoritoare, fumul acidului plutea prin toate camerele: tapetul îşi schimba culoarea, tot ce era metalic devenea tern şi aspru, iar din când în când un bufnet sinistru ne făcea să tresărim: un cui sfârşise prin a se coroda, şi un tablou, în cine ştie ce colţ al apartamentului, căzuse pe jos. (pag. 272)

În fond, până să citesc cartea lui Primo Levi, îmi era greu să înțeleg această pasiune de a scormoni prin tainele materiei și fascinația pentru minerale, gaze sau metale care, deși esențiale, la prima vedere par că nu posedă nimic profund, poetic sau stimulator. Dar iată că, în prozele lui Levi, experimentele de laborator devin adevărate anchete detectivistice, procesul lent al distilării oferă răgazul pentru a medita asupra vieții, iar elementele chimice capătă trăsături umane: zincul e un metal plicticos, iar mercurul fuge iute și freamătă; fierul și cuprul sunt simple și sincere, incapabile să se ascundă; acidul clorhidric e un inamic onest, iar staniul e prietenos; nichelul e un spiriduș alunecos și răutăcios.

În mod clar, mi-ar fi plăcut să-l am profesor în liceu pe Primo Levi - prin intermediul lui, chimia devine dintr-odată un domeniu incitant, plin de surprize și informații inedite. Dac-ar fi după mine, aș introduce Sistemul periodic în sălile de clasă, fiindcă are darul de a împrieteni aproape pe oricine cu chimia și, totodată, de a clădi o punte între tărâmul materiei și cel al spiritului, între provocările științei și misterele naturii umane.

Text și fotografii de Ema Cojocaru

Sistemul periodic, Primo Levi

Traducere din limba italiană de Vlad Russo

Colecția Cărți cult

Editura ART, 2019