Sebald, saturnianul

Scriitor cu o amprentă profund personală, cu o operă impresionantă,  în care memoria, pierderea, ca şi viaţa ruinelor ocupă spaţiul central, W.G. Sebald este unul dintre acei creatori dificil de plasat, şi ca manieră de a scrie, şi ca spaţiu al apartenenţei.

A trăit timp de 30 de ani în Marea Britanie, unde a şi predat, conducând departamentul de germanistică la University of East Anglia, dar s-a născut în Bavaria şi şi-a scris întreaga operă în limba germană. Biografia, şi mai ales partea de umbră a trecutului familiei sale au orientat într-un mod subtil, dar decisiv, scrierile lui Sebald, în care memoria, dezrădăcinarea, sfârşitul şi exilul au devenit teme capitale. Tatăl său, soldat înregimentat în Wehrmacht, a participat la invazia Poloniei şi a fost luat prizonier în Franţa. A fost eliberat şi s-a întors acasă când Sebald avea trei ani, dar această moştenire traumatizantă, în cea mai mare parte înconjurată de tăcere, a continuat să-l urmărească. Aşa se face că Emigranţii, de pildă, cel mai recent volum apărut la Editura Art, etalează destinele a patru personaje, răvăşite de antisemitism şi de tragedia Holocaustului. Comparat adesea cu Borges, Calvino, Thomas Bernhard, Nabokov sau Kafka, W. G Sebald şi-a forjat o manieră profund particulară de a se raporta la trecut, o manieră oblică, una care să nu permită în niciun fel aproprierea traumei unor oameni al căror destin tragic Sebald credea că nu-l putem decât aproxima.

"Absolvisem institutul din Wettenhausen încă din anul premergător plecării, iar din toamna lui 1926 lucrasem fără plată ca învățătoare suplinitoare la Școala primară din W. Asta e o fotografie din acea perioadă, când am făcut o excursie pe muntele Falkenstein. Elevii erau cu toții în spate pe platforma camionului, în timp ce eu și învățătorul Fuchsluger, un național‑socialist de primă oră, ședeam în cabină lângă Benedikt Tannheimer, hangiul de la Adler și proprietarul vehiculului. Copilul în spate de tot, cu cruciulița deasupra capului, este Rosa, mama ta. Mi‑amintesc, a spus mătușa Fini, cum câteva luni mai târziu, cu două zile înainte să mă îmbarc, am mers cu ea la Klosterwald și am depus‑o la internatul de‑acolo." (W.G. Sebald, Emigranții)

Extincţia, dispariţia, fărâmiţarea şi disoluţia unor lumi sau a unor peisaje au ajuns semne recognoscibile ale acestui autor melancolic, obsedat de memorie – mărci ale unei viziuni saturniene asupra lumii, inserate în toate cărţile lui – , cum este şi recursul la fotografii cu un aer straniu, indefinit, niciodată direct explicitat. Inelele lui Saturn şi Austerlitz, cartea pentru care a primit National Book Critics Circle Award, alături de recent tradusa Emigranţii (mulţumită lui Alexandru Al. Şahighian) oferă cititorilor din România un triptic esenţial, un corp textual tulburător, în care istoria, peisajele în disoluţie, memoria dezrădăcinării şi însingurarea cronică sunt chei de boltă majore. Opera lui, o serie de capodopere răscolitoare, de o originalitate frapantă, a fost distinsă cu numeroase premii: Los Angeles Times Book Award, Premiul pentru literatură al oraşului Berlin, Premiul Joseph-Breitbach, sau prestigiosul Premiul al Consiliului Nordic.

"Îmi mai amintesc și că poziția cocârjată, pe care‑o adoptasem forțat, mi‑a readus fulgurant în memorie, în toiul durerii, o fotografie pe care tata mi‑o făcuse în clasa a doua, înfățișându‑mă aplecat bine peste ceea ce scriam. La Colmar, în orice caz, spuse Ferber după o mai lungă pauză, am început să‑mi amintesc, și probabil că acest proces al rememorării, după cele opt zile petrecute acolo, m‑a și făcut să vreau să plec mai departe spre lacul Geneva, pentru a reconstitui acolo urma unei întâmplări demult îngropate și ea, de care nu îndrăznisem niciodată să mă ating." (W.G. Sebald, Emigranții)

Ficţiunea, oricît de hibridizată ar fi cu genurile scriiturii despre sine sau cu referinţe la concretul istoric, nu a fost singura direcţie a scrisului lui Sebald. Proza, eseul, poezia, scrierile teoretice, prelegerile, ca şi munca profesorală au fost puncte de interes constante. În 1987, Sebald a fost numit şef al catedrei de germanistică la University of East Anglia, iar doi ani mai târziu a devenit director fondator al British Centre for Literary Translation. Sebald a murit la numai 57 de ani, într-un accident de maşină, în East Anglia.

Cărţile pe care ni le-a lăsat, adevărate albume enigmatice despre însingurare, extincţie şi scurgerea timpului, sunt concentrate de emoţii complexe, în care experienţa subiectivă, personală, antrenează, subtil, întreaga istorie a Europei – a traumei, dar şi a capacităţii sale de metamorfoză şi de regenerare.

Un text de Eliza Ștefan