Premiile Pulitzer celebrează anual literatura americană de calitate

...însă nu se rezumă la literatură. În fiecare an, în luna aprilie, Premiile Pulitzer sunt acordate unor lucrările remarcabile realizate în anul anterior în Statele Unite, pentru 21 de categorii din domeniul jurnalismului, literaturii și compoziției muzicale. Fondate în 1917 prin prevederile testamentare lăsate de jurnalistul american de origine maghiară Joseph Pulitzer (care a și donat o sumă considerabilă Universității Columbia din New York, cea care administrează premiile și anunță laureații), Premiile Pulitzer sunt considerate astăzi cele mai prestigioase distincții din Statele Unite. Mai multe informații despre povestea premiilor și a fondatorului lor puteți afla din prima parte a acestui material.

Premiile Pulitzer pentru literatură și teatru

Inițial, premiile erau acordate pentru un roman american ($1,000), o piesă de teatru originală pusă în scenă la New York ($1,000), o carte de istorie a Statelor Unite ($2,000) și o biografie americană ($1,000). Astăzi, premiile pentru literatură și teatru sunt împărțite în șase categorii: ficțiune „pentru o lucrare de ficțiune remarcabilă a unui autor american, care tratează de preferință viața americană/ stilul de viață american”), teatru, istorie a Statelor Unite, biografie sau autobiografie, poezie și non-ficțiune generală. În primele trei decenii de existență, Pulitzerul pentru ficțiune (redenumit astfel în 1948, pentru a include și proza scurtă) a fost cunoscut sub titulatura de „premiul Pulitzer pentru roman”. Premiul pentru poezie a fost introdus în 1922, iar cel pentru non-ficțiune abia în 1962.

Cel dintâi Pulitzer pentru roman a fost conferit în urmă cu o sută de ani, în 1918, cărții His Family, de Ernest Poole. De atunci, au fost premiați alți 86 de scriitori (în zece ani, distincția nu a fost acordată), dintre care unii au fost uitați între timp, însă mulți au devenit nume de referință ale literaturii universale. În îndelungata istorie a premiilor, au fost și destule situații controversate: unele cărți ce aveau să devină clasice peste ani au fost ignorate, iar membrii conservatori ai Comitetului Pulitzer au respins nu o dată alegerea juriului, refuzând să premieze romane sau piese de teatru care dovedeau un prea mare libertinaj sexual sau lingvistic.

Prima scriitoare care a primit Pulitzerul pentru roman a fost Edith Wharton, în 1921, pentru Vârsta inocenței. Nu a fost însă alegerea juriului, care favorizase Main Street, de Sinclair Lewis, pe care comitetul conservator l-a respins, schimbând totodată criteriile acordării premiului. După ce situația a ieșit la iveală, Edith Wharton a criticat public Comitetul Pulitzer și i-a scris lui Sinclair Lewis: „Când am aflat că am fost răsplătită pentru înnobilarea moralei americane, mărturisesc că am fost deznădăjduită. După aceea, când am descoperit că premiul trebuia să fie al tău, dezgustul s-a adăugat deznădejdii”. Când Sinclair Lewis a fost premiat cinci ani mai târziu pentru cartea Arrowsmith, autorul a refuzat Pulitzerul, spunând că „Toate premiile, ca toate titlurile, sunt periculoase… Premiul Pulitzer pentru roman este criticabil în mod special, căci clauzele sale au fost denaturate grav și în mod constant”.

În 1941, juriul a votat în unanimitate Pentru cine bat clopotele, de Ernest Hemingway. Însă Nicholas Murray Butler, președintele Universității Columbia, s-a opus alegerii juriului, considerând că e o carte ofensatoare și profană, care poate dăuna prestigiului universității. Un alt roman important al lui Hemingway, Adio, arme!, fusese ignorat în 1930, iar autorul a primit un Pulitzer abia în 1953, pentru Bătrânul și marea, o lucrare mai puțin importantă.

De același tratament selectiv a avut parte și William Faulkner: în 1930, Zgomotul și furia a pierdut Pulitzerul în fața unui roman astăzi uitat – Laughing Boy, de Oliver La Farge. În 1936, un alt mare roman de Faulkner, Absalom, Absalom!, a fost din nou trecut cu vederea. Ca pentru a-și spăla păcatele, comitetul i-a acordat ulterior Pulitzerul de două ori, pentru lucrări de mai mică însemnătate: A Fable (în 1955) și The Reivers (în 1963, premiu conferit postum).

Cu trecerea anilor, Comitetul Pulitzer a devenit mai permisiv și mai puțin conservator în materie de gusturi. Dacă în 1963 a refuzat să premieze piesa lui Edward Albee, Cui i-e frică de Virginia Woolf?, din cauza temelor sexuale și a dialogului obscen, în schimb, în 1993, Pulitzerul pentru dramaturgie i-a fost acordat lui Tony Kushner pentru Angels in America: Millennium Approaches, o piesă cu un limbaj vulgar, care explorează homosexualitatea în perioada de început a crizei SIDA.

Anual, membrii juriului parcurg sute de lucrări din care trebuie să aleagă doar trei titluri, făcând abstracție de preferințele personale și încercând să ghicească viitorul: oare cărțile alese de ei vor trece testul timpului? „Ceea ce o generație consideră a fi un defect fatal poate fi perceput de următoarea generație drept o dovadă a curajului artistic”, scrie Michael Cunningham într-un excelent articol* publicat în 2012 de New Yorker, în care autorul vorbește despre experiența sa ca membru al juriului pentru Pulitzerul de ficțiune. În acel an, comitetul nu a acordat niciun premiu, stârnind controverse aprinse. Cele trei lucrări finaliste, alese de Cunningham și de celelalte două membre ale juriului (Maureen Corrigan și Susan Larson) după discuții îndelungate și procese laborioase de selecție, erau The Pale King, de David Foster Wallace, Train Dreams, de Denis Johnson și Swamplandia!, de Karen Russell. Deoarece deciziile Comitetului Pulitzer sunt ținute secrete, Cunningham nu a putut decât să speculeze cu privire la motivele din spatele refuzului lor de a acorda un premiu pentru ficțiune. Însă deosebit de savuros și instructiv este articolul în sine, din care ne putem face o idee despre procesul de jurizare și despre felul în care (nu) poate fi definită măreția.

*https://www.newyorker.com/books/page-turner/letter-from-the-pulitzer-fiction-jury-what-really-happened-this-year

Autori de Pulitzer la Editura Art

Viet Thanh Nguyen – În 2016, autorul a primit Pulitzerul pentru ficțiune pentru cartea sa de debut, Simpatizantul, „o poveste stratificată despre imigrație, spusă cu vocea confesivă și ambiguă a unui bărbat cu două minți – și două patrii, Vietnam și Statele Unite”. Roman de spionaj și de război, narat de un dublu agent comunist care ajunge în America după căderea Saigonului, Simpatizantul a apărut la Editura Art în colecția „Musai”. Recent, în aceeași colecție a fost publicat volumul de proză scurtă Refugiații, în care autorul explorează teme precum precum imigrația, dezrădăcinarea, lupta pentru regăsirea identității și reconcilierea cu propriul trecut.

Ray Bradbury – În 2007, autorul a primit un Pulitzer pentru „cariera sa remarcabilă, prolifică și extrem de influentă ca scriitor fără egal de science fiction și fantasy”. La Editura Paladin au apărut Fahrenheit 451 (celebrul roman despre o lume distopică în care oamenii trăiesc într-o indiferență indusă de droguri și de mass-media, iar statul interzice cititul și legiferează arderea cărților) și Omul ilustrat (un volum cu optsprezece povestiri în care fantasticul și science-fictionul se împletesc cu umorul negru, fatalismul și macabrul).

Michael Chabon – Autorul a primit Pulitzerul pentru ficțiune în 2001, pentru The Amazing Adventures of Kavalier & Clay. La imprintul Paladin a apărut Sindicatul polițiștilor idiș, roman câștigător al premiilor Hugo, Locus și Nebula. Este genul de roman pe care doar Michael Chabon ar fi putut să îl scrie: după șase decenii în care evreii și urmașii lor au supraviețuit în Districtul Federal Sitka, un oraș de frontieră uitat, creat înainte de Holocaust, liniștea și stabilitatea lor este din nou amenință când Alaska preia controlul asupra orașului. Detectivul Meyer Landsman are însă propriile sale problemele: un mariaj pe butuci, o viață haotică și o crimă comisă chiar sub nasul lui, pe care începe să o investigheze.

Frank McCourt – În 1997, autorul de origine irlandeză a fost recompensat cu un Pulitzer pentru prima sa carte, Cenușa Angelei, o autobiografie în cheie tragicomică, publicată la vârsta de 66 de ani. Umorul lui Frank McCourt face suportabilă această poveste impresionantă despre o copilărie la limita subzistenței, alături de o mamă care nu are bani pentru a-și hrăni copiii și de un tată alcoolic și iresponsabil, care-i trezește însă micului Frank apetitul pentru povești.

Art Spiegelman – În 1992, autorul a primit o distincție specială pentru Maus. Povestea unui supraviețuitor, prima carte grafică recompensată cu un Pulitzer. Construită pe două planuri și folosind tehnici postmoderniste, cartea lui Spiegelman relatează povestea vieții lui Vladek, tatăl autorului, de la perioada de tinerețe petrecută în Polonia la experiența din timpul Holocaustului; în paralel, se conturează relația dificilă dintre tată și fiu. „La Spiegelman, naziștii sunt pisici, evreii șoareci, polonezii porci și americani câini. Toți sunt înspăimântător de umani." (The Times)

Toni Morrison – În 1988, a primit Pulitzerul pentru Preaiubita, prezent astăzi în aproape toate listele „celor mai importante romane scrise vreodată“. Totodată, Toni Morrison este prima femeie de culoare laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, care i-a fost conferit în 1993. Pe lângă Preaiubita, la Editura Art au apărut și alte romane de Toni Morrison: Iubire, Ajută-l, Doamne, pe copil, Jazz și Paradis. După cum declara autoarea, cărțile Preaiubita, Jazz și Paradis sunt menite să fie citite ca o trilogie, deși nu a dat niciodată seriei un titlu oficial. Ceea ce leagă cele trei romane nu sunt personajele sau locurile comune, ci câteva teme recurente, cu precădere explorarea istoriei afro-americane de la mijlocul secolului 19 până la finalul secolului 20.

Dr. Seuss – Theodor Seuss Geisel, autorul de cărți pentru copii care a devenit celebru sub pseudonimul Dr. Seuss, a primit o distincție specială în 1984, pentru „contribuția sa deosebită, vreme de aproape jumătate de secol, la educația și amuzamentul copiilor americani și a părinților lor”. În îndelungata sa carieră, Dr. Seuss a publicat peste 60 de cărți, dintre care au apărut, la imprintul Vlad și Cartea cu Genius, Cotoi cu pălărioi și Cotoi cu pălărioi se întoarce, Cum a furat Grinch Crăciunul, Cărticică de dormit și O, în ce locuri minunate vei ajunge!

William Styron – A primit premiul Pulitzer în 1968, pentru romanul The Confessions of Nat Turner. La Editura Art au apărut Beznă vizibilă. Amintiri despre nebunie (o carte autobiografică despre lupta autorului cu o depresie profundă, care l-a adus în pragul sinuciderii), Alegerea Sofiei (celebrul roman despre viața unei supraviețuitoare a lagărului de la Auschwitz, care i-a adus lui Styron un National Book Award) și Dați foc acestei case (un roman impresionant despre trei americani care ajung într-un sat din Italia după cel de-al Doilea Război Mondial și despre trei întâmplări cutremurătoare: o crimă, un viol şi o sinucidere).

William Faulkner – După ce Comitetul Pulitzer a trecut cu vederea două romane importante ale lui Faulkner (Zgomotul și furia, în 1930, și Absalom, Absalom!, în 1936), autorul a fost în cele din urmă recompensat cu două premii Pulitzer: în 1955, pentru A Fable și în 1963, pentru The Reivers. În seria de autor William Faulkner, la Editura Art au fost publicate Un trandafir pentru Emily și alte povestiri, Pogoară-te, Moise, Lumină în august și cele trei volume din trilogia dedicată clanului Snopes: Cătunul, Orașul și Casa cu coloane. În colecția „Cărți cult” a apărut Zgomotul și furia, iar în afara colecțiilor, singura carte pentru copii scrisă de William Faulkner, în ediție bilingvă: Copacul dorințelor / The Wishing Tree.

Tennessee Williams – A primit două Premii Pulitzer pentru teatru: în 1948, pentru Un tramvai numit Dorință, și în 1955, pentru Pisica pe acoperișul fierbinte. Cea din urmă nu a fost favorita juriului din acel an, care a considerat-o cea mai slabă dintre cele cinci piese nominalizate, „executată fără pricepere și enervant de pretențioasă din punct de vedere stilistic”, însă Joseph Pulitzer Jr. a constrâns juriul să-i acorde Pulitzerul lui Tennessee Williams. La Editura Art au apărut autobiografia Memoriile unui bătrân crocodil, romanul Primăvara la Roma a doamnei Stone și două volume ce reunesc piesele canonice prin care dramaturgul a revoluționat teatrul modern: Un tramvai numit dorință. Trandafirul tatuat. Noaptea iguanei și Pisica pe acoperișul fierbinte. Menajeria de sticlă. Camino Real.

Sursele documentării:

1. https://www.pulitzer.org
2. https://blog.bookstellyouwhy.com/five-controversial-pulitzer-prize-winners-and-losers?hs_amp=true

Un text de Ema Cojocaru