Patru experimente pe care nu le poți face acasă, dar despre care poți citi în cărțile Sapiens

1. O gustare neobișnuită

„Cercetători excentrici care să facă diverse experimente pe animale au existat în fiecare secol și cu siguranță vor exista întotdeauna“, remarcă zoologa britanică Lucy Cooke în cartea Adevăruri nebănuite despre animale (2023, traducere din engleză de Roxana Aneculăesei), în care ne oferă și destule exemple concludente în acest sens. Poate cunoașteți deja în linii mari povestea unei alte Lucy, cimpanzeul crescut ca un pui de om.

Dar de struțul hrănit cu plăcinte umplute cu metal ați auzit? Prin acest experiment care ne lasă (și cu siguranță i-a lăsat și struțului) un gust amar, polimatul britanic Sir Thomas Browne a dorit să testeze un mit cu rădăcini în Evul Mediu, potrivit căruia aceste animale pot să digere orice, inclusiv metalele. În 1681, aflând că fiul său, medic la curtea regală, intrase în posesia unei astfel de păsări rare, i-a cerut acestuia să îi ofere struțului bucăți de fier învelite în aluat. Poate vă întrebați ce rost mai avea aluatul, dar avea un motiv cât se poate de întemeiat: Browne s-a gândit că fără el s-ar putea ca pasărea să nu găsească gustarea suficient de apetisantă. Deși pentru noi toată povestea asta pare o nebunie, la baza ei stă totuși un adevăr despre organismul struțului – el se înfruptă uneori cu anumite obiecte dure și ascuțite, deoarece acestea îl ajută la digestie. O explicație mai detaliată veți descoperi explorând fascinanta „menajerie a celor neînțeleși“ a lui Lucy Cooke.


 

2. Cum se salvează o specie

Un alt experiment ce implică păsări, care la prima vedere ar putea părea cel puțin la fel de crud ca cel al lui Sir Thomas Browne, este cel făcut de biologul Don Merton. Numai că în acest caz rezultatul a fost salvarea unei specii de pe Insula Chatham din Noua Zeelandă.

Când Merton a primit aprobarea pentru a-și începe eforturile de conservare, din specia Petroica traversi nu mai trăiau decât șapte exemplare. Cu toate că aceste păsări se împerechează pe viață, o femelă pe nume Blue, parcă știind că soarta speciei depinde de ea, și-a părăsit dintr-odată partenerul și s-a apropiat de un mascul mai tânăr pe nume Yellow. Fericitul cuplu a produs două ouă. Nu fără mustrări de conștiință, Merton a mutat cele două micuțe miracole într-un cuib de Petroica macrocephala, o pasăre cam de aceeași mărime, în speranța că aceasta le va îngriji, cum se întâmplă și cu ouăle de cuc, iar Blue și Yellow vor produce alți urmași. Din fericire, nu doar că Blue a continuat să facă alte ouă ori de câte ori cuibul i-a fost „prădat”, dar toți puii au supraviețuit alături de mama adoptivă. Datorită lor, specia Petroica traversi numără astăzi sute de exemplare.

Astfel de istorii extraordinare extrase din cariera naturalistei britanice Jane Goodall se găsesc în Cartea speranței (2023, traducere din engleză de Renata Ungureanu), numai bune de citit în momentele când îngrijorarea față de soarta planetei devine copleșitoare.

3. Supa primordială

Poate că rețeta de plăcinte bogate în fier a lui Sir Thomas Browne am putea totuși să o încropim și acasă, însă pentru supa primordială preparată de chimistul american Stanley Miller în 1952, sigur ar fi mult mai greu să găsim ingredientele.

Se ia un balon mare de sticlă, care se umple cu apă și un amestec de gaze – amoniac, metan și hidrogen –, pentru a simula compoziția atmosferei primordiale a Pământului. La urmă, amestecul se „gătește“ prin producerea unor descărcări electrice care simulează fulgerele. Dacă rețeta se respectă întocmai, ar trebui să obținem chiar elementele fundamentale ale vieții. 

Teoria supei primordiale privește apariția vieții pe Pământ și se referă la o serie de condiții existente pe planeta noastră în urmă cu câteva miliarde de ani, care ar fi putut duce la apariția unor molecule organice din materii anorganice. În mod uluitor, în „supa“ lui Miller chiar s‑au format aminoacizi care se regăsesc în organismele vii.

Totuși, azi știm cu toții că știința nu a dezlegat încă misterul originii vieții. Cu toate că experimentul rămâne unul revoluționar, cercetările ulterioare au demonstrat că scenariul lui Miller nu este atât de plauzibil cum părea la prima vedere.

„Nu vom ști niciodată cum a început cu adevărat viața pe Pământ“, susține biochimistul britanic Nick Lane. „Chiar dacă am reuși să producem bacterii care să iasă din cine știe ce substanțe chimice care se învolburează într-o eprubetă, nu vom ști niciodată dacă așa a apărut într-adevăr viața pe planeta noastră, ci doar că astfel de lucruri sunt posibile și poate mai probabile decât se credea cândva.“ Cu toate acestea, într-unul din capitolele cărții sale Ascensiunea vieţii (2023, traducere din engleză de Cezar Petrilă), Nick Lane prezintă pe înțelesul tuturor răspunsurile cele mai bune pe care le-a dat știința până acum.

4. Casca lui Dumnezeu

Înainte de a încerca să pătrundem cu mintea originea vieții, poate că ar trebui să ne lămurim cum stă treaba cu mintea în sine, ce este conștiința și cum funcționează creierele noastre. Știm, cel puțin, că ele sunt împărțite în regiuni specializate și stimularea acestora produce efecte particulare.

De pildă, în anii ’90, profesorul de psihologie Michael Persinger, de la Universitatea Laurentian din Canada, s-a gândit să creeze un dispozitiv care să stimuleze lobii temporali (situați sub tâmple) și a observat că acest lucru induce viziuni și un sentiment al prezenței divinității la 80% dintre oameni, motiv pentru care dispozitivul a fost denumit „casca lui Dumnezeu“. După ce a fost supusă acestei proceduri, Susan Blackmore, scriitoare și psihologă britanică, a declarat că fusese una dintre cele mai extraordinare experiențe din viața ei și nu crede că ar putea fi vorba de efectul placebo. Pe de altă parte, când renumitul savant ateu Richard Dawkins s-a lăsat și el supus experimentului, acesta n-a avut parte de nicio experiență transcendentală, spre dezamăgirea cercetătorilor.

Despre concluziile acestui experiment și alte descoperiri importante privind conștiința ne vorbește tot Nick Lane într-un alt capitol fascinant al volumului Ascensiunea vieţii.