Omul care a scris Constituția plantelor

10 septembrie 2019
Omul care a scris Constituția plantelor

Dacă unii cercetători sunt fascinați de caracatițe și de cimpanzei, cum ați văzut în prezentările volumelor În mintea unei caracatițe și În umbra omului, pe alții îi obsedează plantele. Și nu doar ca să arate cât de mult se aseamănă cu noi – cum fac primii cu animalele lor preferate –  ci ca să le demonstreze superioritatea. Este cazul lui Stefano Mancuso, de la Universitatea din Florența, care se folosește de știință și artă ca să ilustreze inteligența vegetală.

 

Mancuso n-a fost fascinat de plante până să ajungă la doctorat, în Pisa, unde a început să facă experimente pe ele. Într-unul dintre acestea, a studiat cum reacționează o rădăcină în fața unui obstacol. A observat uluit că, la câțiva centimetri înaintea unui potențial contact, rădăcina și-a schimbat direcția, ocolind în cele din urmă piedica fără s-o atingă. Mai mult, a ales și ruta cea mai scurtă pentru a o evita.

 

Descoperirea era contrară cu ce se credea la acea vreme – că rădăcina se va atinge de obstacol, îl va cățăra în zig-zag și-și va vedea de drum. Mancuso se aștepta doar să observe ce citise și să dezvolte acele date. Și-a dat însă seama că o plantă poate să perceapă și să decidă de una singură, ca o ființă inteligentă și sensibilă. De-atunci, și-a propus să arate că plantele sunt organisme mult mai sofisticate decât se credea și să le susțină inteligența cu argumente științifice, condimentate cu artă și pop-sci.  

 

A semnat în 2006, alături de cinci cercetători internaționali, un articol controversat care propunea un domeniu nou: neurobiologia plantelor. Autorii susțineau că acestea simt și răspund optim la numeroși stimuli din jurul lor: lumină, apă, gravitație, temperatură, microbi, semnale chimice de la alte plante. Asta însemna că ele sunt înzestrate cu un sistem de procesare a informațiilor asemănător creierului, capabil să asimileze aceste date și să adapteze comportamentul plantei la ele.

 

Domeniul a fost bătut în cuie, iar Stefano Mancuso coordonează astăzi Laboratorul Internațional de Neurobiologie Vegetală. Este un împătimit al colaborărilor și autorul a sute de articole publicate în reviste internaționale. A scris și numeroase cărți despre lumea plantelor. Bestseller-ul său este Verde uimitor. Inteligența lumii vegetale, disponibil în colecția Sapiens (aici puteți citi și un fragment), unde Mancuso și jurnalista Alessandra Viola arată că plantele posedă toate cele cinci simțuri ale oamenilor – văz, auz, gust, mirost, pipăit – în formă vegetală, plus cel puțin alte 15, ceea ce le face infinit mai sensibile decât animalele.

 

Mancuso spunea, de altfel, pentru New York Times, că plantele au strategii de supraviețuire și adaptare diferite față de cele ale animalelor, pentru că au optat pentru rădăcini, deci pentru un stil de viață sedentar. Așa că s-au bazat pe seducție în relația lor cu speciile aflate în mișcare – fructele sunt una dintre armele acestei puteri de seducție, și putem spune că Adam și Eva au aflat asta primii. 

 

În The Revolutionary Genius of Plants, cercetătorul arată că plantele au capacitatea de a învăța, memora și inova, oferindu-le oamenilor soluții tehnice și ecologice la problemele cu care se confruntă. Deși nu au creier sau un sistem nervos central, plantele identifică și reacționează prompt la factori negativi din jurul lor grație unui sistem descentralizat bazat pe cooperarea dintre ele, fiind capabile să țină minte evenimente catastrofice anterioare și să se adapteze la unele noi.     

 

În L'incredibile viaggio delle piante, un volum ilustrat de Grisha Fischer, neurobiologul prezintă povești de migrație a plantelor, arătând conexiuni neașteptate între natură și cultură, iar în Biodiversi vorbește cu Carlo Petrini, liderul mișcării Slow Food. La nazzione delle plante este o metaforă care configurează Constituția unei națiuni vegetale fără stat și fără granițe; o utopie unde plantele sunt organizate în democrații difuze, descentralizate, care nu recunosc ierarhia animală – bazată pe centre de comandă și funcții specifice.

 

Articolul opt al acestei Constituții sună așa: „Națiunea Plantelor recunoaște și garantează spijinul și ajutorul reciproc între comunitățile naturale de ființe.” Aceste idei au stat la baza unei expoziții în cadrul Trienalei din Milano, care a început în martie anul acesta. Anul trecut, Mancuso a mai organizat un proiect artistic de anvergură, Experimentul Florența, alături de artistul Carsten Höller, unde participanții s-au dat pe un tobogan (inspirat din lumea vegetală) cu o plantă în brațe, ambele ființe fiind cuplate la senzori care le comparau reacțiile.

 

 

Neurobiologul nu s-a oprit aici: a contribuit și la albumul Botanica, compus de formația Deproducers, cu care a fost în turneu prin Italia. Albumul are, printre altele, piese inspirate de fotosinteza plantelor sau care simulează inelele unui copac.   

 

 

În 2012, La Repubblica l-a inclus pe Mancuso în lista celor douăzeci de italieni care ne revoluționează viața, iar un an mai târziu, The New Yorker l-a inclus în clasamentul oamenilor care schimbă lumea. Mai jos puteți asculta un TED talk cu el:

 

 

Surse: New York Times, The New Yorker
 

Articol de Dacian Negrea

Recomandări (342) Interviuri (68) Noutăți (121) Artstagram (65) Titluri în focus (238) Evenimente (89) Cartea în 3 minute (5) Topuri (20) Școală (8) Artstagram 4 (12) Concursuri (63) Comemorări (6)
Susan Sontag – niciodată de ajuns. „Sempre Susan” de Sigrid Nunez de Oana Purice 05 august 2025
Așa era Susan Sontag în toate. „Niciodată de ajuns”. Lecturile, scrisul, filmele, laudele, prietenii, propriul fiul, chiar și mâncarea. Nu erau niciod...
Mai multe
Râzi cu poftă alături de „Răsciclopedia de povești” de Florin Bican
Râzi cu poftă alături de „Răsciclopedia de povești” de Florin Bican de Oana Purice 23 iunie 2025
Imaginați-vă scena următoare: Cineva stă întins pe șezlongul de lângă barul de pe plajă, a uitat de Mojito-ul care s-a încălzit sub umbrelă și râde...
Mai multe
Răzmerițe și eroi. „Basme vol. 2: Ferma animalelor” de Bill Willingham
Răzmerițe și eroi. „Basme vol. 2: Ferma animalelor” de Bill Willingham de Oana Purice 16 iunie 2025
Titanic, filmul, a fost nominalizat la Premiile Oscar la 14 categorii. A câștigat 11 statuete aurii. Tot atâtea au primit și Ben-Hur, din 1959, și Stă...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART