Obiceiurile fascinante ale inuiților din Groenlanda, la începutul secolului 20

Citesc acum Aventura arctică și sunt nespus de entuziasmată. Trimit poze cu citate prietenilor, povestesc copiilor diverse anecdote care îi amuză teribil, zic Wow! la două-trei pagini și, în general, sunt complet absorbită de poveștile lui Peter Freuchen despre viața printre eschimoșii din Groenlanda, la începutul secolului 20. Îmi vine greu să cred că o carte de non-ficțiune mă poate captiva atât de tare și că o citesc cu sufletul la gură, ca pe cel mai grozav roman de aventuri. Nici nu mai contează că este atât de lungă, savurez fiecare pagină și ard de curiozitate să aflu în ce situații-limită mai ajunge exploratorul danez, ce informații uimitoare mai dezvăluie despre obiceiurile inuiților, ce episoade amuzante mai relatează în stilul său mucalit.

Este o carte foarte dură pe alocuri, cum dură este viața în acel tărâm al frigului și al morții, dar este și o carte sensibilă și caldă, plină de empatie, înțelegere și apropiere umană. Peter Freuchen construiește treptat o imagine complexă a culturii eschimoșilor, cu tradițiile, credințele și superstițiile lor, așa cum le-a cunoscut îndeaproape trăind multă vreme în mijlocul lor. Este o lume atât de diferită de a noastră, cu obiceiuri care par atât de ieșite din comun, încât cititorul trebuie să lase deoparte ideile preconcepute, tentația de a judeca și chiar dezgustul, pentru a primi la schimb o serie de povești fascinante. Mai jos găsiți câteva scurte fragmente, pe care le-am selectat cu mare greutate din noianul de paragrafe subliniate.

Peter Freuchen alături de cea de-a treia soție (sursa foto)

Cafeaua

Nevastă‑sa n‑arunca niciodată zațul. Îl ținea înghețat în afara casei și îl mai folosea o dată să le facă negustorilor cafea. Li se părea minunată și aduceau deseori câte o bucată de carne sau o pasăre ca să‑și exprime aprecierea. Și nici după ce le făcea cafeaua negustorilor nu arunca zațul, îl refolosea pentru petreceri și baluri. Între timp, bineînțeles, iar îl înghețase. Dar încălzit și cu un vârf de sare era splendid pentru dansatori. După a treia fierbere, îl dădea unor femei sărmane, care îl mai foloseau de câteva ori sau îl mâncau cu lingura ori îl mestecau ca pe tutun. Groenlanda te învață să fii econom.

O mâncare picantă

La una dintre petreceri, țin minte, am mâncat qongulaq, cea mai picantă mâncare pe care o gătesc băștinașii. E nevoie de ceva măiestrie ca s‑o prepari, dar rezultatul merită – pentru băștinași – toate eforturile. Murează ficat de morsă într‑un săculeț cu untură închis etanș, să nu intre aer la el. Atârnă săculețul într‑o peșteră timp de un an sau mai mult. Nu trebuie să intre în contact cu pământul și nu trebuie să stea în soare. Când e gata să fie mâncat, ficatul e verde ca iarba și are gust de curry. Knud avea doi ficați și i‑a împărțit celor din jur cu o lingură când petrecerea era în toi. Tuturor li s‑a tăiat răsuflarea și le‑au dat lacrimile, dar succesul adunării a fost asigurat cu acea delicatesă.

Schimbul de neveste

Acest așa‑zis schimb de neveste al eschimoșilor e un obicei interesant. Lumea crede că vine dintr‑o lipsă de moralitate, dar nu e deloc așa. N‑am întâlnit niciodată oameni cu un cod moral mai strict, deși e unul complet diferit de cel al albilor. Dragostea unui eschimos pentru nevasta lui e separată foarte clar de cerințele vieții lui sexuale. Dacă un bărbat are nevoie de o femeie și n‑are o nevastă, poate împrumuta nevasta altuia. I‑ar fi imposibil, totuși, să meargă la o femeie căsătorită și să‑i sugereze să se culce cu el fără să‑i consulte soțul mai întâi. (...) Se poate întâmpla ca un bărbat să aibă nevoie de piei și nevastă‑sa să nu poată merge cu el. Poate că e bolnavă sau gravidă sau are un copil mic în grijă. Aranjează cu un prieten să o lase la el și să ia în schimb nevasta acestuia.

Despre păduchi

Poți să scapi ușor de ei cerându‑le femeilor să te despăducheze. E considerat elegant și chiar foarte la modă ca atunci când simți un păduche că te pișcă să arăți locul cu degetul, să te apleci și să o lași pe femeie să ți‑l ia. Se poate și ca ea să‑și dezvăluie cu ocazia asta emoțiile pentru bărbat. Dacă strivește insecta între degete sau îi dă drumul în flacăra lămpii, este doar politicoasă. Dar dacă o sparge între dinți și o mănâncă, e semn clar că îl vede cu ochi buni pe bărbat.

O metodă de spălat părul

Una dintre fetele pe care o observasem în timpul călătoriei, pe nume Arnarak, era minunată. A spus că are haine speciale pentru dans, așa că am însoțit‑o la casa tatălui ei. Era un mare vânător și am fost primit ca un oaspete de onoare. Fata s‑a îmbrăcat și apoi a descoperit că trebuie să‑și rearanjeze părul lung și frumos. I‑a dat drumul și m‑a șocat să‑l văd curgând drept și negru până la podea în timp ce‑l pieptăna. Lumina soarelui care intra prin fereastră îi dădea strălucirea neagră‑albăstruie a aripii de corb. Eram prins în agonia dragostei și inima mea de marinar aproape că pocnea de mândrie că eu urma să fiu cel care o duce la dans.

Totul ar fi mers bine dacă nu s‑ar fi străduit așa de tare să‑l impresioneze pe tânărul alb. Ca să‑mi arate cât de curată e, a scos de sub pervaz o oală mare cu urină umană folosită pentru argăsirea pieilor și pentru spălat. Și‑a lăsat cu grijă părul frumos în oală și și l‑a șamponat cu meticulozitate, moment în care dragostea mea s‑a evaporat instant și admirația mi s‑a scufundat mai jos ca mareea din Canalul Mânecii.

Un articol de Ema Cojocaru

Peter Freuchen, Aventura arctică

Traducere din limba engleză de Dan Sociu

Colecția Ocheanul întors

Editura Art, 2017