Scriitoarea Francine Du Plessix Gray a înregistrat acest interviu cu William Styron în după-amiaza zilei de 20 mai a anului 1979 la reședința scriitorului din Roxbury, Connecticut. Este anul în care se lansează romanul Alegerea Sofiei. În anul următor, romanul este recompensat cu National Book Award pentru ficțiune.

Sursa foto: Literary HUB

Întrebare: Citatul pe care l-ai ales să deschidă romanul Alegerea Sofiei îi aparține lui André Malraux „… caut esenţiala regiune a sufletului, unde Răul absolut e înfruntat de fraternitate”. În ce măsură este această afirmație reprezentativă pentru romanul tău?

Răspuns: Cred cu tărie că Auschwitz ar trebui să fie ultima revelație a răului absolut din întreaga istorie a omenirii sau măcar din istoria așa-zisei civilizații Occidentale. Aceasta este confruntarea pe care, în calitate de scriitor, am vrut să o înfățișez. Spațiul răului absolut – Auschwitz – se confruntă cu întruchiparea fraternității și a inocenței reprezentate prin personajul Sofia.

Î: Să ne uităm la al treilea personaj protagonist, Nathan Landau. El este evreu, este reprezentantul populației de evrei din acest roman, este un simbol. A cărui voce se aude prin pereții de carton ai casei, țipând la Sofia „Cum se face că ai supraviețuit la Auschwitz?”. Aceasta este furia lui, în calitate de evreu, faptul că un ne-evreu a supraviețuit Auschwitz-ului, și modul în care Nathan pune pe umerii Sofiei povara responsabilității de a fi supraviețuit.

R: Da. El este o victimă care se transformă în călău prin generarea propriului Holocaust în care își va pierde viața alături de Sofia.

Î: Scriind despre Auschwitz, cum te-ai raportat la conceptul de „banalitatea răului” formulat de Hannah Arendt?

R: Cred că am urmat cu fidelitate câteva dintre ideile ei. Am încercat să arăt că promotorii răului absolut la Auschwitz erau, în fapt, oameni simpli. Acel Rudolf Hoess, comandantul taberei, ar fi putut foarte bine să fie un oficial american decent în orice alt context, un american deosebit de inteligent. Un soț perfect și chiar un tată, după cum m-am exprimat în roman, „decent și serviabil”. Așa cum bine au arătat atât Simone Weil, cât și Hannah Arendt, avem tendința de a clișeiza noțiunea de rău, punând prea mare preț pe manifestările melodramatice sau pline de sadism ale acestuia, când de fapt, răul se manifestă cu o regularitate monotonă, ca un fel de normalitate birocratică.

„Militarii sunt capabili de crime abominabile. Dar a pune semnul egalității între mentalitatea militară și răul adevărat, făcând din acesta din urmă domeniul exclusiv al locotenenților și generalilor, nu este decât o falsă deducție «liberală»; răul de care sunt adeseori capabili militarii e agresiv, romantic melodramatic, plin de fiori, orgasmic. Adevăratul rău, răul de la Auschwitz – posac, monoton, sterp, plictisitor –, a fost săvârșit aproape în exclusivitate de civili.”

Î: La un moment dat, în cursul zilei de astăzi, te-ai raportat la clasica idee a teologiei creștine despre rău, așa cum a fost ea formulată de Sfântul Augustin, și anume că răul reprezintă privatio boni, absența binelui. În vreme ce în romanul Alegerea Sofiei ai mai degrabă convingeri maniheise, zice în carte „Vreau să fiu bine înțeles, forțele răului există în lume.” Acestea sunt cuvintele lui Stingo sau ale lui Styron? Tu, William Styron, respingi definiția creștină a răului?

R: Suspectez că lucrurile sunt undeva la mijloc. Îmi vine greu să definesc lagărul de la Auschwitz ca pe întruchiparea absenței binelui. Răspunsul este bine formulat de afirmația lui George Steiner pe care o și menționez în roman. Steiner își imaginează forme deosebite de timp în același univers: „timp bun“ și totodată falduri cuprinzătoare de timp inuman.

Î: Ai compara aceste falduri cuprinzătoare de timp inuman cu conceptul de găuri negre așa cum le descriu fizicienii, spații din univers în care nu funcționează niciuna dintre legile fizicii...?

R: Cred că este o analogie foarte bună. Tipul de comportament exemplificat de Auschwitz este atât de bizar și de impredictibil încât corespunde unui fenomen atât de inexplicabil cum sunt găurile negre, în care nici chiar teoriile lui Einstein nu-și găsesc aplicabilitate. Dragoste și Moarte.

„Să existe oare, așa cum se sugerează în literatura științifico-fantastică și în speculațiile gnostice, forme deosebite de timp în același univers, «timp bun» și totodată falduri cuprinzătoare de timp inuman, unde oamenii ajung în mâinile lipsite de grabă ale unei damnări de vii?”

Î: Care a fost cea mai mare provocare când ai scris Alegerea Sofiei?

R: Mi-a fost greu să fac să sune convingătoare povestea Sofiei în momentul în care am făcut trecerea la persoana a treia prin vocea naratorului omniscient. Cu alte cuvinte, schimbarea narațiunii de la persoana întâi, din perspectiva Sofiei, la vocea plină de filtre a persoanei a treia fără să se înregistreze schimbări grosolane de tonalitate... asta a fost ceva extrem de dificil.

Î: Chiar dacă Alegerea Sofiei este cel mai complex dintre romanele tale, se pare că ai reușit să-l duci la bun sfârșit mai repede decât pe celelalte.

R: Subiectul era deja desfășurat înaintea mea, contextul istoric al taberelor de exterminare de la Auschwitz exista deja. În această privință este ca la Nat Turner – cunoaștem destinul istoric al unei persoane numite Nat Turner – avem un spațiu numit Auschwitz, care chiar a existat, nu este inventat. Uneori era ca senzația pe care o ai în fața unei cărți de colorat pe care-o umpli cu culoare. În orice caz, să scriu despre Auschwitz, despre scenele din Polonia în general, a fost extrem de greu. Un proces foarte dureros. A fost mai mult de înnodat, de pus laolaltă. Moralitate și Ficțiune.

„Un centru de exterminare nu poate fabrica decât cadavre: o societate a dominării absolute creează o lume a morților vii.”

Î: Și prin faptul că Sofia este ne-evreică afirmațiile tale despre păcatele condiției umane devin astfel universale?

R: Da.

Î: Consideri că scriind romanul Alegerea Sofiei ai înfăptuit un act de moralitate, care contribuie la o mai bună înțelegere a Holocaustului? Consideri că arta ta este, din acest punct de vedere, educativă?

R: Sigur că da. Sunt foarte convins de rolul didactic al literaturii, acesta este și motivul pentru care scriu cărțile pe care le scriu. Cred că una dintre calitățile romanului tradițional este capacitatea lui de a educa, felul în care îți prezintă o poveste interesantă și, în același timp, aduce la lumină într-un mod pe care poate că nu-l percepeai înainte câte ceva despre condiția umană.

„Într-o bună zi, voi înțelege totul despre Auschwitz. Iată o afirmație de o naivitate absurdă. Nimeni nu va înțelege vreodată Auschwitz-ul.”

Î: Există și momente de un umor nebun în cartea ta. Spectrul de tragedie și comedie este mai vast decât al multora din ultimii ani. Marile genii ale comediei sunt, de regulă, indivizi mai degrabă posaci. Cum este în cazul tău, atunci când ai ocazia, mai degrabă aplici dictonul lui Oscar Wilde conform căruia un gentleman este acela care niciodată nu este nepoliticos în mod intenționat?

R: Niciodată nepoliticos în mod intenționat? Este îngrozitor. Oh, când sunt nepoliticos, este întotdeauna intenționat. Detest să fiu luat drept un tip amuzant. Adică... Cred că unul dintre lucrurile care m-au atras dintotdeauna la William Faulkner a fost că niciodată n-a dat doi bani pe părerea celorlalți și s-a raportat întotdeauna doar la sine însuși. Dacă este să ajungi un scriitor bun (de orice fel), atunci trebuie să-ți păstrezi neclintită convingerea inclusiv pe parcursul propriilor toane proaste ca să-ți poți vedea în continuare de scris.

Interviul integral poate fi citit în The Washington Post.

Alegerea Sofiei, William Styron

Traducere din limba engleză, prefaţă şi note de Virgil Stanciu

Ilustrația copertei de Mircea Pop

Colecția Cărți cult, Editura ART