Transport gratuit pentru comenzi >150 lei
Rick Riordan
Rick Riordan

Rick Riordan, supranumit „povestitorul zeilor“ de către Publishers Weekly, este autorul a cinci serii care au ajuns pe locul întâi în topul celor mai vândute cărţi, realizat de New York Times, printre care Magnus Chase şi zeii din Asgard, inspirată de miturile scandinave. Este celebru mai ales pentru seria Percy Jackson şi Olimpienii, care readuce la viaţă mitologia greacă pentru cititorii contemporani. Seria aceasta a fost urmată de alte două: Eroii Olimpului şi The Trials of Apollo (Încercările lui Apollo), unde a alăturat, într‑o manieră inteligentă, zeii şi eroii greci şi romani cu îndrăgitele sale personaje moderne. De asemenea, Rick a scris şi despre zeii egipteni antici în trilogia plină de magie intitulată Cronicile familiei Kane. Milioane de fani din întreaga lume s‑au bucurat de aventurile sale intense şi amuzante, precum şi de cele două colecţii de mituri care au ajuns pe locul întâi al topului celor mai vândute cărţi: Percy Jackson’s Greek Gods şi Percy Jackson’s Greek Heroes. Rick locuieşte în Boston, Massachusetts, cu soţia şi cei doi fii. Pentru mai multe informaţii, accesaţi www.rickriordan.com sau urmăriţi‑l pe Twitter @camphalfblood.

mai multe
Ordonează după
Produse
Tip afișare:
NOU
112,07 RON 153 52 RON 153 52 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: March 2025
Bestseller, Recomandată, Pentru copii
301,99 RON 301 99 RON
Publicată în: March 2025
Bestseller, Recomandată, Pentru copii
Pagini: 2072
148,47 RON 148 47 RON
Publicată în: March 2025
Bestseller, Recomandată, Pentru copii
NOU
-30% cu cod AG2025
42,54 RON 54 54 RON 54 54 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: March 2025
ISBN: 9786303214139
Bestseller, Recomandată, Pentru copii
Tip copertă: hardcover
Pagini: 304
OFERTA B2B
-30% cu cod AG2025
49,49 RON 49 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: October 2024
ISBN: 9786060867739,9786303215525
Bestseller, Recomandată, Pentru copii
Tip copertă: hardcover
Pagini: 384
OFERTA B2B
-30% cu cod AG2025
5 (182)
47,02 RON 49 49 RON 49 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: May 2024
ISBN: 9786060864080,9786303213668
Recomandată, Pentru copii
Tip copertă: hardcover
Pagini: 584
OFERTA B2B
-30% cu cod AG2025
5 (589)
56,61 RON 59 59 RON 59 59 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: May 2024
ISBN: 9786067883107,9786303213675
Bestseller, Recomandată
Tip copertă: hardcover
Pagini: 544
115,76 RON 158 57 RON 158 57 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: January 2024
ISBN: 7896068415152
Recomandată
OFERTA B2B
-30% cu cod AG2025
47,02 RON 49 49 RON 49 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: December 2023
ISBN: 9786303211916
Recomandată, Pentru copii
Tip copertă: hardcover
Pagini: 464
108,38 RON 148 47 RON 148 47 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: June 2023
Bestseller, Recomandată, Pentru copii
123,13 RON 168 67 RON 168 67 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: May 2023
Bestseller, Recomandată, Pentru copii
OFERTA B2B
-30% cu cod AG2025
5 (3)
56,61 RON 59 59 RON 59 59 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: April 2023
ISBN: 9786060864707
Recomandată, Pentru copii
Tip copertă: hardcover
Pagini: 616
OFERTA B2B
-30% cu cod AG2025
49,49 RON 49 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: March 2023
ISBN: 9786060867746
Bestseller, Pentru copii
Tip copertă: hardcover
Pagini: 328
OFERTA B2B
-30% cu cod AG2025
49,49 RON 49 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: March 2023
ISBN: 9786060867753
Bestseller, Recomandată, Pentru copii
Tip copertă: hardcover
Pagini: 376
OFERTA B2B
-30% cu cod AG2025
49,49 RON 49 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: March 2023
ISBN: 9786060867760
Bestseller, Recomandată, Pentru copii
Tip copertă: hardcover
Pagini: 392
OFERTA B2B
49,49 RON 49 49 RON
Publicată în: March 2023
ISBN: 9786060868606
Bestseller, Recomandată, Pentru copii
Tip copertă: hardcover
Pagini: 288
88,88 RON 88 88 RON
Publicată în: February 2023
Bestseller, Recomandată, Pentru copii
247,45 RON 247 45 RON
Publicată în: February 2023
Bestseller, Recomandată, Pentru copii
79,63 RON 109 08 RON 109 08 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: November 2022
Bestseller, Recomandată, Pentru copii
OFERTA B2B
-30% cu cod AG2025
49,49 RON 49 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: November 2022
ISBN: 9786060867234
Bestseller, Recomandată, Pentru copii
Tip copertă: hardcover
Pagini: 568
Logo
Contactează-ne la