Toate pisicile sunt negre

Piesă în trei acte, Toate pisicile sunt negre este în acelaşi timp memorie personală şi memorie istorică. Tema o constituie istoria unei colonizări, iar locul desfăşurării este Mexicul antic, "singura ţară unde întrebările «Cine sunt eu?»» şi «Cine sunt tatăl meu şi mama mea?» echivalează cu întrebarea: «Ce înseamnă întreaga noastră istorie?»". Prologul autorului ne introduce în misterele artei mexicane antice, simbolizate de şarpele împodobit cu pene ce se autodevorează: imaginea lui Quetzalcóatl - zeul care i-a creat pe oameni şi care a fugit disperat după ce şi-a văzut chipul în oglindă. Acţiunea priveşte înfruntarea, în momentul culminant al întoarcerii lui Quetzalcóatl, dintre două lumi (aztecii şi conchistadorii), reprezentate de două personaje. Pe de o parte, împăratul poporului indigen Moctezuma sau "puterea fatalităţii", rămas singur şi neliniştit din pricina responsabilităţii imense pe care o impune condiţia sa de moştenitor al unei puteri pe cale de a se sfârşi. Pe de altă parte, Hernán Cortés sau "puterea voinţei", cel în care împăratul şi indigenii îl văd pe zeul Quetzalcóatl şi asupra căruia proiectează simbolul dorinţei lor de eliberare. Puntea de legătură între aceste două lumi este Malinche, indigena-amantă şi purtătoare de cuvânt a lui Cortés, cea pentru care ajungerea acestuia la putere înseamnă sfârşitul Imperiului Aztec şi începutul unei Noi Epoci.

Toate pisicile sunt negre impune o nouă înţelegere a actului fondator şi a miturilor originare puternic fixate în conştiinţa culturală.