Primavara la Roma a doamnei Stone – Tennessee Williams, la fel de bun si atunci cand nu scrie piese de teatru

de Adriana Gionea acum 1 an

Primăvara la Roma a doamnei Stone va fi o revelaţie pentru cei ce-l asociau pe Tennessee Williams (doar) cu piesele de teatru sfredelitoare, în care trăirile bulversante ale personajelor îşi înfigeau gheara în conştiinţa spectatorului până îl lăsau cel putin la fel de răvăşit. Cititorii îl vor descoperi de data aceasta în calitate de romancier, unul la fel de preocupat de abisurile şi angoasele naturii umane, în special de cele strâns legate de latura feminină, şi la fel de pregătit să-şi supună protagonistele unei întâlniri cu sine în care defensa lor preferată – autoamăgirea – le joacă feste în momentul decisiv al jocului psihologic.


Redescoperit de noua generaţie de cititori datorită interpretării actoriceşti năucitoare şi incandescente a lui Helen Mirren şi Olivier Martinez într-o ecranizare memorabilă precum cea avându-i pe Vivien Leigh şi Warren Beatty în rolurile principale, romanul este considerat o bijuterie care îşi păstrează sclipirile peste ani. Asemenea unei pietre scumpe din arsenalul doamnelor bogate ce ademeneau tinereii Romei, povestea eroinei şi a mult mai fragedului ei amant îşi dezvăluie noi şi noi faţete exact în momentul în care i-ai atribuit nişte interpretări simpliste. Lumea lor este mult mai complicată decât lasă autorul să se întrevadă în primele pagini ce descriu efemerul unei lumi mondene cu frivolităţi şi preocupări superficiale în care se adâncesc noua burghezie americană şi vechii locuitori ai unei Rome ce ţine cu dinţii de blazon şi orgolii.


Romanul te absoarbe încă de la primele pagini, dacă visezi la rândul tău o vacanţă italiană, dar una din trecut. Aceste pagini te ajută să călătoreşti în timp şi te introduc în lumea pestriţă ce are ştaif, dar şi impostură, şi eleganţă, dar şi vulgaritate, cu vedete trecute, demimondene, cocote masculine prezentate de nişte doamne de familie bună devenite codoaşe peste noapte. O lume unde locuitorii vând plăceri, iar străinii sunt gata să le înhaţe lacom, fără a cumpăni de două ori. În această lume alunecoasă, oamenii locului ştiu să negocieze purtând măştile unei glorii întreţinute de legendele vechi de mii de ani, iar turiştii bogaţi le cad în mreje, îşi deschid larg casetele cu bijuterii şi îşi oferă nişte suveniruri carnale, fără teama de penibilul ce-l pândeşte mereu pe cel păcălit.


Găseşti un amestec seducător între observaţiile psihologice apăsătoare şi copleşitoare precum statuile şi monumentele Italiei, enigmele privind motivele din spatele acţiunilor, turnura şocantă a unei euforii senzuale târzii, o şarlatanie afectivă ce se insinuează răbdător până să acapareze totul, iluziile furnizate de un erotism impetuos readus la suprafaţă după ani de viaţă previzibilă şi melancolia de o frumuseţe stranie oferită de apusurile unei Rome inundate de lumina fabuloasă. Păşeşti într-un oraş al pasiunilor distructive şi al fastului crepuscular în care se zbate aristocraţia sărăcită din care a mai rămas vanitatea de clasă. Tot acest amestec magnetic face parte din povestea unei văduve americane dependente de propria frumuseţe pentru a supravieţui printre mondenii pe care vrea să-i acapareze cu prezenţa ei.


Ieşită brusc din lumea scenei după ce nu se mai încadrase în rolurile rezervate celor mai tinere, protagonista ajunge să-şi înece amarul în braţele unui escroc irezistibil ce-şi vindea favorurile doamnelor bogate cu viaţă amoroasă austeră, devenite un simbol al feminităţii prinse la jumătatea drumului dintre frenezia senzuală şi apusul tinereţii. Doamna Stone se află în această ipostază ingrată. Şi-a pierdut farmecul de altădată, indispensabil unei actriţe adulate, însă nu suficient de mult încât să o facă să-şi refuze brusc orice plăcere carnală de frica ridicolului atribuit, în cercurile pe care le frecventa, unei femei trecute de prima tinereţe, căzute pradă unui tinerel ce-şi închiria scump talentele străinelor care doreau să guste un altfel de pitoresc al Romei postbelice.


Citește continuarea recenziei pe Postmodern.ro

Vă recomandăm şi