Francis Bacon sau despre violenţa senzaţiei

de Dana Ţabrea acum 6 ani

Semnalez apariţia interviurilor realizate de David Sylvester cu Francis Bacon şi felicit editura Art pentru manifestarea intenţiei de a reda publicului românesc profesiunile de credinţă ale unui artist atât de controversat.

Cartea este structurată în nouă capitole, cuprinzând nouă interviuri cu pictorul britanic, născut în Irlanda, în cea mai mare parte reconstruite din discuţiile pe care autorul ei le-a avut cu artistul.

Dintre preocupările ideatice ale artistului am reţinut : 1. pasiunea pentru fotografie, dar nicidecum pentru fidelitatea ei, ci pentru faptul că lucrează în serii, fotograful putând realiza mai multe cadre, aşa cum Francis Bacon s-a oprit la trei, creând celebrele triptice; 2. respingerea figurativului, a picturii reprezentative şi a oricărei intenţii narative a tabloului, pe de o parte, încercarea de a depăşi arta abstractă, pe de altă parte, deoarece ambele se adresează creierului şi nu direct sistemului nervos; 3. afirmarea rolului hazardului în artă, dar
artistul intervine, manipulând accidentalul; 4. încercarea de a reda realitatea, aparenţa, senzaţia, dar nu în sensul de a o reproduce, ci deformând-o până la extrem şi (re)creând faptul; 5. permanenta preocupare de a evita clişeul pictural şi locurile bătătorite.

Mărturisesc că nu ştiu dacă aş avea curajul să atârn pe peretele dormitorului meu Three Studies for a Crucifixion, Oedipus and the Sphinx, Seated Figure, sau oricare dintre tablourile lui Bacon. Cu toate acestea, recunosc că sunt delirant de interesante ideile care l-au călăuzit în compoziţiile sale. Acestea au prilejuit lucrarea lui Gilles Deleuze - Francis Bacon : Logique de la Sensation (1981) - ce poate fi citită împreună cu interviurile
pentru o mai bună receptare a creaţiilor artistului aici în discuţie.

Francis Bacon a pictat cu predilecţie portrete şi autoportrete, a abordat teme mitologice şi religioase, iar subiectele alese (crucificări, proteze, mutilări, monştri etc.) sunt extrem de violente. S-a vorbit chiar şi de o violenţă a culorii şi a liniei, de o violenţă a senzaţiei, nu a reprezentării, de una de reacţie şi de expresie, cu referire la picturile sale. 

Printr-o încercare de sistematizare a elementelor care compun pictura lui Bacon, Deleuze identifică o structură materială (câmpul larg etc.), figura (sau figurile, de multe ori un dublet) şi o zonă rotundă, cubică, paralelipipedică etc., având rolul de a izola figura. 

Cred că dincolo de ceea ce exprimă efectiv picturile şocante, oribile, terifiante ale lui Bacon există o intenţie de factură religioasă. Dualitatea metafizică a spiritului şi materiei ori a corpului şi sufletului este înlocuită la Bacon printr-o alta: carnea şi energia (sau forţele, cum le-a numit Deleuze) devin termenii unei ecuaţii imposibil de adus la numitor comun. 

Optând pentru corp în detrimentul a ceea ce ne-am obişnuit să numim spirit, Bacon îşi află sursa de inspiraţie în măcelării, pentru că doar acolo poate avea senzaţia cărnii, pe care îşi doreşte să ne-o transmită prin picturile sale. În portrete nu chipul, ci capul interesează, deoarece figura pe care o creează artistul este corpul, iar capul face parte din corp, în timp ce chipul semnifică altceva, interioritatea. Lipsit de chip, locul omului din compoziţiile lui Bacon îl reprezintă spaţiul de graniţă dintre umanitate şi animalitate. 

Chircit, sodomizat, crispat, desfigurat, corpul din picturile lui Bacon se impune prin tendinţa de a evada, de a ieşi din sine şi de a se contopi cu baza materială a pânzei. De aici, sentimentul pe care îl am că Bacon vrea să redea mişcarea, ca şi cum pânza ar deveni o peliculă cinematografică, numai că e o mişcare bruscă, contorsionată parcă, e doar senzaţia unei mişcări. De aceea, a şi pictat în serii. Paul Klee susţinea că scopul artei nu e de a reda vizibilul, ci de a face vizibil. Ceea ce Bacon vrea să facă vizibil, să creeze sunt, în opinia lui Deleuze, forţe, energii pe care nu le vedem, dar le putem simţi. Forţa e ceea ce se exercită asupra unui trup pentru ca o senzaţie să poatăapărea. Astfel, putem spune că Bacon pictează doar senzaţii.

Citeşte restul articolului în revista Hermeneia.

Vă recomandăm şi