Bazat pe romanul Un bărbat pe nume Ove de Fredrik Backman, carte aflată timp de zece luni pe lista de bestseller-uri a publicației The New York Times, filmul Un bărbat pe nume Otto spune povestea lui Otto Anderson, un bărbat morocănos care nu mai are niciun scop în viață după pierderea soției. Otto este gata să-și încheie socotelile cu viața, dar planurile îi sunt date peste cap atunci când o tânără familie cu doi copii se mută în vecinătate, iar el o întâlnește pe Marisol – care îl provoacă să vadă viața într-un mod diferit, ceea ce duce la o prietenie neverosimilă și la transformarea lumii din jurul lui. O poveste emoționantă și amuzantă despre dragoste, pierdere și viață, Un bărbat pe nume Otto arată că familia poate fi întâlnită uneori în cele mai neașteptate locuri.

Filmul îi are în distribuție pe Tom Hanks, Mariana Treviño, Rachel Keller, Manuel Garcia-Rulfo, Truman Hanks și Mike Birbiglia. Este regizat de Marc Forster, după un scenariu de David Magee și bazat pe romanul En Man Som Heter Ove de Fredrik Backman și pe filmul suedez nominalizat la Oscar En Man Som Heter Ove de Hannes Holm.

Cine este Otto

Pentru Otto Anderson, există un singur mod de a face lucrurile: modul corect. Fie că este vorba de cum parchezi pe stradă (numai cu autorizație), sau de reciclare (cutiile de tablă merg în pubela pentru cutii de tablă, sticla merge în pubela pentru sticlă), de încuierea unei biciclete (pe suportul pentru biciclete – de asta este acolo), de conducerea unei mașini (cu schimbător de viteze), sau de orice alte sarcini și activități zilnice, acesta este modul lui Otto… și oricine face altfel este un idiot. “Lumea lui este una binară” spune Tom Hanks, care interpretează personajul în filmul Un bărbat pe nume Otto. „Lumea funcționează într-un singur mod și numai așa, conform regulilor, iar regulile pot fi citite și urmate de oricine.”

Cartea și filmele

Pe Ove îl întâlnim pentru prima dată în romanul de debut al scriitorului suedez Fredrik Backman, Un bărbat pe nume Ove. Cartea a cunoscut un succes mondial fiind tradusă și publicată în peste 40 de țări, iar povestea a fost adaptată într-un film artistic în Suedia. Ecranizarea a fost nominalizată la Oscar pentru Cel mai bun film străin (2016) și a fost desemnată Cea mai bună comedie a anului (la Premiile Academiei Europene de Film din 2016). Conform Institutului Suedez de Film, acesta este al treilea cel mai vizionat film din Suedia. Pe de altă parte, până în acest moment, romanul a fost vândut în lume în peste opt milioane de exemplare.

În urma acestui imens succes, producătorul Fredrik Wikström Nicastro și-a propus să realizeze o versiune americană a filmului. În același timp, Tom Hanks și Rita Wilson au vizionat o casetă cu filmul suedez și au știut instantaneu că este un proiect în care merită să se implice. Mai multe despre cum s-au aliniat planetele pentru realizarea producției holywoodiene care rulează din 13 ianuarie 2023 în cinematografe, puteți afla urmărind un masterclass realizat în decembrie cu producătorii Rita Wilson și Fredrik Wikström Nicastro, respectiv cu cei doi interpreți ai lui Ove/Otto, Rolf Lassgård și Tom Hanks.

O poveste personală adresată unui public universal

„Tom Hanks este un actor genial. O legendă,” spune Marc Forster, regizorul filmului. „Este extraordinar. Este credibil în fiecare rol, pentru că are acest caracter incredibil, astfel încât poți relaționa cu el. Vine din comedie și este foarte bun la comedia fizică, este genial cum se mișcă și sincronizarea lui – dar în același timp este extraordinar ca actor dramatic. Pentru acest rol își folosește ambele talente, ceea ce face din Otto un personaj unic. Empatizezi, râzi de el, râzi cu el, te întristezi și plângi pentru că-i este dat să treacă prin aceste momente dificile.”

Această sensibilitate comică este combinată cu unele dintre marile întrebări ale vieții. Așa cum remarcă Rita Wilson: „Povestea este universală. Ea spune atât de multe despre ce simt oamenii, despre marile întrebări existențiale. Care este scopul nostru? De ce suntem aici? Ce vrem de la viață?”

Producătorul executiv Renée Wolfe, partenerul de producție al lui Marc Forster, spune că „Nu este ușor să faci o poveste care este personală și în același timp se adresează unui public universal. Într-un sens, personajul Otto este puțin din fiecare din noi. Într-un fel asemănător cu Chaplin, Otto rezonează cu ceea ce simțin astăzi foarte mulți dintre noi – odorința de a ne conecta la celălalt, dar neștiind de unde să începem. Acesta este darul special al lui Marc. El știe că deși Un bărbat pe nume Otto este în esență studiul unui personaj, aceasta este de asemenea o poveste care va vorbi publicului de pretutindeni.”

De ce este Otto mereu ursuz

Nu lumea în schimbare este ceea ce îl enervează pe Otto – ci faptul că el vede clar un mod în care poate funcționa lumea, cel mai bun mod posibil, și o populație vastă care nu respectă regulile, înrăutățind totul. „Spre deosebire de mulți morocănoși, el nu încearcă să se protejeze sau să mențină o stare de fapt,” explică Hanks. „Otto vrea echilibru și echitate pentru fiecare persoană care se folosește de stradă, și cel mai bun mod de a împărți strada este îngrijirea ei, astfel încât toată lumea să se poată bucura de aceste beneficii.”

Și uite‑așa se face că lui Ove îi ține cineva companie, pentru întâia oară, în inspecția zilnică prin cartier. Trage un șut stâlpului cu indicatorul care informează că traficul în zona rezidențială este interzis. Ridică un alt panou mai mic, aproape îngropat în zăpadă, pe care scrie: „Interzis plimbatul câinilor în zona rezidențială.“ Pe un ton hotărât, Ove informează motanul că el l‑a montat, pe vremea când era președintele asociației de locatari.

— Era ordine și disciplină pe vremea aia, adaugă Ove și mărșăluiește mai departe spre garaj.

Și lucrurile au mers prost pentru Otto. „Și-a dus viața sa plină de ritualuri și apoi, brusc, totul s-a schimbat,” spune Hanks. „Soția sa a murit. Este forțat să se pensioneze. În cartier se mută vecini noi. Simte că singurul lucru care i-a rămas este rutina sa zilnică, și acum se gândește că-și duce bătălia finală, contra implacabilității sorții.”

“Lucrul care-l preocupă într-adevăr pe Otto este timpul – timpul implacabil care trece – și timpul sfârșește fiind atât personajul negativ, cât și eroul piesei,” continuă Hanks. „Otto urăște trecerea timpului. El se revoltă împotriva faptului că a venit timpul să se pensioneze. Nu apreciază faptul că soția lui a îmbătrânit și a dezvoltat o boală incurabilă și a murit.

Ove nu știe cât a stat pe taburet, cu bormașina în mână și inima bătându‑i de‑și simțea pulsul în cap. Pe perete, lângă ușă, o fotografie cu ea și Ove. Sonja. O fotografie veche de aproape patruzeci de ani. De atunci, de când fuseseră în excursie în Spania, cu autocarul. Are o rochie roșie, e bronzată și pare fericită. Ove e lângă ea și o ține de mână. Ove rămâne cu privirea ațintită asupra fotografiei preț de vreo oră sau mai bine. Dintre toate lucrurile imaginabile care i‑ar fi putut lipsi, exact asta și‑ar dori să mai poată face din nou – să o țină de mână. Sonja obișnuia să‑și îndoaie arătătorul și să‑l ascundă în palma lui. Iar el simțea că nimic pe lume nu era imposibil atunci când se țineau așa de mână. Dintre toate lucrurile care‑i puteau lipsi, de asta îi e cel mai dor.

„Acesta este motivul pentru care este atât de ursuz”, spune Hanks. „Prin moartea soției sale, Sonya – scene pe care filmul le redă cu delicatețe prin amintiri – Otto a pierdut bucuria care face ca viața să merite a fi trăită. Știe că Sonya l-a schimbat,” spune Hanks. „Știe că viața lui a fost incomparabil mai plină. Știe că avea acces la un mod total diferit de a gândi, a vorbi, a mânca, pe care n-ar fi avut curiozitatea să-l urmărească dacă n-ar fi întâlnit această extraordinară dragoste a vieții sale. Nu a avut deschidere până când nu s-a căsătorit cu o femeie care a fost deschisă. Nu a avut empatie până când n-a întâlnit pe cineva care l-a învățat cât de ușor poate fi să empatizezi cu cineva. Și când ea s-a dus, el s-a gandit că nu va mai avea niciodată toate astea. Și în prima parte a filmului, el chiar încearcă să grăbească timpul. Dar timpul se ocupă de el însuși. Nu poți lupta cu el. Otto trăiește încă o zi și trece de la o zi proastă la o zi mai bună.”

Comuniuni și comunități

Ideea creării comunității în care găsești oameni care sunt la propriu cel mai aproape de tine – vecinii tăi – este o idee care rezonează cu Tom Hanks; ultima dată când a filmat în Pittsburgh, a fost pentru a-l aduce la viață pe cel mai important vecin al Americii, Fred Rogers, cu interpretarea din A Beautiful Day in the Neighborhood.

„Lucrul care umple golul din viața noastră suntem noi înșine și vecinii noștri,” spune Hanks. „Chiar dacă nu vă placeți unul pe celălalt, chiar dacă aveți diferențe majore de cultură, religie sau politică, mai devreme sau mai târziu, ei vor avea nevoie de ajutorul tău și tu de al lor. Dacă nu știi cum să-ți aerisești caloriferele, cine te va ajuta? Întotdeauna când lovesc tornadele, care este primul lucru care se întâmplă? Vecinii vin cu drujbe și camioane. Un bărbat pe nume Otto este despre aceste lucruri – un film despre comunitate și un film despre familie.”

Otto și Marisol

Noua familie care se mută peste drum de Otto este formată din Marisol (jucată de vedeta mexicană Mariana Treviño), soțul ei, Tommy (Manuel Garcia-Rulfo), și cei doi copii ai lor, Abbie și Luna. Și nu contează cât de arțăgos devine Otto, ei tot revin. „Nu le este frică de Otto,” spune Hanks. “Apreciază rolul și contribuția lui în cartier și înțeleg că, la urma-urmelor, este un tip corect. Cred că Otto a câștigat la loterie atunci când Marisol s-a mutat peste stradă, deoarece Marisol este curioasă. Este sociabilă. Are o minte deschisă. Și este directă în afecțiunea ei, chiar pentru un tip ca Otto.”

“Relația lui Otto cu Marisol este elementul central al filmului,” spune Forster. “Marisol este un personaj minunat, iubitor. Există acest conflict comic între ei, pentru că amândoi sunt caractere foarte puternice care nu acceptă un refuz – sunt personaje în oglindă. Marisol este cheia spre inima lui Otto.”

Ove o pironește cu privirea. Parvaneh are încă gura căscată. Ove îndreaptă un arătător foarte hotărât spre pedalele de sub picioarele ei:

— Nu‑ți cer să faci operații pe creier. Îți cer să conduci o mașină. Ambreiaj, frână, accelerație. Mulți dintre cei mai mari idioți din istoria omenirii s‑au prins cum funcționează. Și‑așa o să faci și tu.

Pe urmă, Ove spune cele șase cuvinte care, pentru Parvaneh, aveau să fie întotdeauna cel mai frumos compliment pe care avea să‑l primească vreodată de la el:

— Fiindcă tu nu ești complet idioată!

Mariana Treviño a participat cu mare emoțione la acest proiect, nu doar pentru șansa de a lucra alături de Tom Hanks, ci și datorită amestecului unic de umor și de situații dramatice ale poveștii, pe care le simte extrase din viața reală. „Cred că de cele mai multe ori, comedia provine dintr-un loc foarte serios, chiar dureros – o rană personală sau socială,” spune ea. „Comedia și drama vieții sunt întotdeauna întrețesute, deoarece noi fluctuăm întotdeauna între aceste două linii de acceptare și vindecare ale vieții.”

Tânărul Otto

Povestea de dragoste dintre Sonya și tânărul Otto este spusă prin amintiri, cu Rachel Keller interpretând-o pe Sonya și cu Truman Hanks, fiul lui Tom Hanks și al Ritei Wilson, interpretându-l pe Otto.

Întrebarea cine-l va juca pe tânărul Otto era deranjantă pentru producător. „Marc spunea că un lucru pe care-l respinge întotdeauna dintr-un film este momentul în care există amintiri ale unui personaj ca persoană tânără și actorul mai tânăr nu seamănă sau nu se comportă ca actorul mai bătrân,” mărturisește Rita Wilson. „A întrebat despre fiii lui Tom, dar Colin și Chet, care sunt actori, erau prea în vârstă pentru rol. Truman este cel care seamănă cel mai bine cu Tom la acea vârstă, dar nu este actor. Însă Marc Forster a dorit să-l întâlnească.”

„M-am întâlnit cu Truman în New York și m-am simțit de parcă aș fi stat lângă Tom în ultima parte a anilor 80,” spune Forster. „A fost o încântare. O parte din farmec este că e evident că nu este actor – dar în același timp, a fost permanent în jurul camerelor, așa că nu-i e frică de scenă. Îi place să fie în spatele camerei – vrea să fie Directing Producer. Am făcut chiar o mică audiție cu Rachel și Truman și a fost atât de natural și de frumos.”

„A fost o șansă unică,” povestește Truman. „Adică, sunt în breasla producătorilor, Local 600. The International Cinematographers Guild, iar Marc m-a smuls din lumea camerelor și m-a pus de cealaltă parte. Atunci când am decis dacă să fac asta, am cerut sfatul câtorva prieteni, și ei mi-au oferit o perspectivă foarte utilă: jucarea rolului m-ar fi ajutat să iau decizii și să lucrez cu camera în mod informat. Aș fi știut cum e să fii de cealaltă parte a camerei. Deoarece asta este o formă de artă foarte participativă, este util să ai experiența actoriei și să vezi cum e la prima mână.”

În plus, dacă actorul novice ar fi avut nevoie de orice sfat, cine i-ar fi dat unul mai bun în afara bătrânului său tată? „Ar fi vorbit cu mine despre diversele posturi, despre mersul și mișcarea personajului, gesturile lui și alte comportamente, astfel încât să putem crea o continuitate”, observă Truman.

Sursă text și imagini: InterComFilm