Solidaritate este un cuvânt pe care l-am auzit foarte des în ultimele două săptămâni. Ca să fii solidar e nevoie de empatie și curaj. Eroii poveștilor de mai jos ne arată cum funcționează, în viața de zi cu zi sau în situații cu totul și cu totul excepționale, grija și bunătatea între frați, dragostea față de animale, prietenia între vecini sau într-o comunitate, solidaritatea între ființe care împart același teritoriu sau care, dimpotrivă, nu s-au cunoscut niciodată.

Editura Grafic | Seria Asterix, René Goscinny, ilustrații de Albert Uderzo

Eroii gali aproape că nu pot fi despărțiți, mai ales că se completează de minune. Asterix e mic de statură și isteț, în timp ce Obelix e un uriaș pofticios căruia mai tot timpul îi stă gândul la o serbare cu mistreți la proțap.

Cei doi eroi au apărut pentru prima dată în revista Pilote, în 1959. Inspirați de eroul gal Vercingetorix, scriitorul René Goscinny și artistul Albert Uderzo au plasat aventurile celor doi în antichitate, anul 50 Î.H, și le-au dat acestora puteri neobișnuite cu ajutorul unei poțiuni magice, preparate de druidul Panoramix. Banda desenată le-a permis celor doi autori să exploreze perioada antică și popoarele care populau lumea la acea vreme, dar și să se distreze de minune inserând calambururi și referințe din cultura contemporană.

Colecția musai | Povestea Slujitoarei, Margaret Atwood

„Cândva, demult, «Zi de mai» era un semnal pentru pericol folosit într‑unul dintre războaiele acelea despre care am învățat la școală. Le tot încurc, dar dacă ești atent le poți deosebi după avioane. Însă Luke a fost cel care mi‑a povestit despre «Zi de mai». Expresia era folosită de piloții ale căror avioane fuseseră lovite și de către vapoarele – oare era și pentru vapoare? – care se rătăciseră. Poate că pentru vapoare se folosea SOS. Mi‑așdori să pot căuta informația asta pe undeva. Și avea legătură și cu Beethoven și cu începutul victoriei, într‑unul dintre războaiele alea.

̶ Știi de la ce vine «Zi de mai»? m‑a întrebat Luke.

̶ Nu, am răspuns eu. E o expresie tare ciudată pentru a transmite un asemenea mesaj, nu‑i așa?

Ziare și cafea, într‑o dimineață de duminică, înainte de nașterea ei. Pe‑atunci mai erau încă ziare. Aveam obiceiul să le citim în pat.

̶ Vine din franceză, a zis. De la M’aidez.

Ajutați‑mă.”

Colecția Sapiens | Tribul. Despre întoarcerea acasă și apartenență, Sebastian Junger

„Predictibilitatea fără greș a vieții într‑o suburbie americană mă făcea să sper – în chip iresponsabil – că se va produce un uragan sau o tornadă ori că se va întâmpla ceva care să ne pună în postura de a ne uni pentru a supraviețui. Ceva care să ne dea senzația că suntem un trib. Nu‑mi doream distrugere și haos, ci, dimpotrivă, solidaritate.

Voiam să am șansa de a‑mi dovedi importanța în comunitate, în fața semenilor, dar trăiam într‑un timp și într‑un loc în care nimic periculos nu se întâmpla. Cu siguranță, asta constituia o experiență nouă în viața omenirii, m‑am gândit eu. Cum să te maturizezi într‑o societate care nu cere de la tine niciun sacrificiu? Cum să devii bărbat într‑o lume în care curajul nu este necesar?”

Editura ART | Jurnal din Anul Ciumei, Daniel Defoe

„Aşa cum nu mi-am putut reţine lacrimile când am auzit povestea acestui om, tot astfel nu m-am putut reţine să nu-i vin în ajutor. Aşa încât l-am strigat:

—Ascultă, prietene, vino aici. Pentru că te cred că eşti sănătos, îndrăznesc să mă apropii. Uite, ţine, am spus scoţându-mi mâna din buzunar. Du-te şi cheam-o pe Rachel încă o dată, şi dăruieşte-i puţină mângâiere şi din partea mea.

I-am mai dat şi eu patru şilingi şi l-am rugat să-i lase pe piatră şi să-şi cheme soţia.

Nu am cuvinte să zugrăvesc recunoştinţa omului, după cum nici el nu a găsit cuvinte să şi-o exprime, decât prin lacrimile ce-i şiroiau pe obraji. Şi-a chemat din nou soţia şi i-a spus că Domnul a muiat inima unui om străin, care, auzind de nefericirea lor, le-a dat atâta bănet, şi multe altele de acelaşi fel. Şi femeia şi-a arătat recunoştinţa prin semne şi a luat monedele cu bucurie. Din toţi banii pe care i-am cheltuit în acel an, nici unii nu mi s-au părut a fi investiţi cu mai mult folos.”

Editura Paladin | Seria Metro, Dmitri Gluhovski

„Doar lucrătorii de la metrou au fost pentru toți ceilalți un fel de ghizi băștinași ai unor expediții științifice în junglă. Erau crezuți cu sfințenie și toți se bazau integral pe ei, iar de cunoștințele și de abilităţile lor depindea supraviețuirea celorlalți. Mulţi dintre ei au devenit conducători ai staţiilor după căderea sistemului unic de administrație, iar metroul, din obiectiv complex al apărării civile – uriaș adăpost antiatomic destinat salvării unei părți a populației în caz de atac nuclear –, se transformase într‑o aglomerare de stații care nu se supuneau unei singure puteri, cufundându-se în haos și anarhie. Stațiile au devenit independente și de sine stătătoare, niște state pitice originale, cu ideologiile și regimurile lor, cu liderii și armatele lor.” 

Citește pe blogul Arthur câteva povești de solidaritate pentru copii și adolescenți.