Cărțile Editurii Art nominalizate la Gala Bun de Tipar

12 mai 2014

La începutul săptămânii au fost anunțate nominalizările pentru cel mai important eveniment al industriei editoriale din România, Gala Bun de Tipar.

La fel ca în anii precedenți, Grupul Editorial Art a aplicat la mai multe categorii, iar pe site-ul Galei ne-am recunoscut titlurile și proiectele propuse printre finalistele acestei ediții a evenimentului, după cum urmează:

La categoria Cea mai bună carte a anului - carte pentru copii și tineret am regăsit volumul Ioanei Nicolaie, Arik și mercenarii şi cartea lui Florin Bican, Reciclopedia de povești cu rimă și fără tâlc, volum distins cu Marele Premiu la prima ediție a concursului de creație literară Trofeul Arthur din 2012. Credem că atât calitatea textelor celor doi autori, cât și ilustrațiile simpatice, semnate de Walter Riess pentru Arik și de Matei Branea pentru Reciclopedie, au atras atenția juriului.

La categoria Cea mai bună traducere, găsim două titluri publicate de Editura Art:

Mii de platouri, de Gilles Deleuze și Felix Guattari, în traducerea lui Bogdan Ghiu. Un efort extraordinar de a aduce în atenția publicului autohton unul dintre cele importante discursuri teoretice ale secolului XX.

Printre traducerile nominalizate la premiu găsim și volumul Oscar și Lucinda, de Peter Carey, în traducerea Iuliei Gorzo.

La categoria Best new entry – edituri este nominalizată, pentru al doilea an consecutiv în cadrul Galei Bun de Tipar, Editura Paladin, un colectiv editorial alcătuit din Michael Hăulică și Horia Nicola Ursu care își propune să publice cele mai interesante și suprinzătoare titluri din categoriile science fiction, fantasy și roman noir, crime fiction.

Așteptăm cu nerăbdare data de 15 mai ca să vedem dacă am reușit să câștigăm un premiu sau mai multe la categoriile pentru care am fost nominalizați.

Gala Bun de Tipar 2013

 

Recomandări (342) Interviuri (68) Noutăți (122) Artstagram (66) Titluri în focus (239) Evenimente (89) Cartea în 3 minute (5) Topuri (20) Școală (8) Artstagram 4 (12) Concursuri (63) Comemorări (6)
O carte de succes despre un eșec din secolul al XVI-lea. „Brânza și viermii” de Carlo Ginzburg de Oana Purice 19 august 2025
„În trecut, istoricii puteau fi învinuiți că vor să cunoască doar «faptele de vitejie ale regilor». Desigur, în zilele noastre nu mai este cazul. Tot...
Mai multe
Susan Sontag – niciodată de ajuns. „Sempre Susan” de Sigrid Nunez de Oana Purice 05 august 2025
Așa era Susan Sontag în toate. „Niciodată de ajuns”. Lecturile, scrisul, filmele, laudele, prietenii, propriul fiul, chiar și mâncarea. Nu erau niciod...
Mai multe
Râzi cu poftă alături de „Răsciclopedia de povești” de Florin Bican
Râzi cu poftă alături de „Răsciclopedia de povești” de Florin Bican de Oana Purice 23 iunie 2025
Imaginați-vă scena următoare: Cineva stă întins pe șezlongul de lângă barul de pe plajă, a uitat de Mojito-ul care s-a încălzit sub umbrelă și râde...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART