În cadrul Târgului de Carte Gaudeamus Radio România care se va desfășura în perioada 7-11 iulie în Piața Unirii din Oradea, scriitorul și eseistul Ioan F. Pop va lansa cartea poemele umbrei, apărută recent la Editura Cartea Românească.
Lansarea va avea loc vineri, 9 iulie, ora 18.00, la standul Grupului Editorial ART. Cartea este recomandată de trei dintre cei mai reputați critici literari: Gheorghe Grigurcu, Ștefan Borbély, respectiv Al. Cistelecan.
Moderatorul evenimentului va fi Mihók Tamás, redactor Cartea Românească.
Vă așteptăm cu drag!
poemul umbrei
răsărit peste clipele care urcă pe trupuri ca un vîsc.
cutreierînd amănuntele somnului ce ne debarcă în larg.
de departe ne făceau cu mîna vechi reverii.
ademenindu-ne cu șoaptele trecerii prin deșert.
cine să încerce limitele îndurării strecurate
ca o înțepătură în piept,
cînd se zbat pleoapele zidurilor de nisip.
cînd susurul frunzelor se destramă încet.
din pămînt se ridicau norii subcutanați ai zilelor prăbușite
peste așteptările exersate îndelung.
ca un poem scris pentru alte umbre.
ca o umbră care scrie împotriva cuvintelor.
trecerile noastre erau risipite de vînt
doar poemul mai aduna freamătul lor de pe drumuri.
le punea mici aripi cu care să zboare și mai în adînc.
pașii rătăceau printre hieroglifele resemnării,
cu acel gust de cenușă scursă prin vene,
cu acel clinchet de oase urcate la cer.
însingurările se ridicau peste rămășițele altor însingurări.
peste tot răsăreau mari liniști, cu valurile lor negre.
noi tăceam cu toate cuvintele zidite în trupuri.
așteptam un semn în cele patru zări nescrise.
acolo unde trecerile noastre erau risipite de vînt.
acolo unde moartea ține viața de mînă.
uitările care ne învățau încet pe de rost
ca o poveste spusă la căpătîiul cuvintelor bolnave,
cu acele gesturi rămase ca niște amintiri schilodite.
priveam pînă departe, în interiorul acela nelocuit
peste care liniștea curgea cu sîngele ei tot mai străveziu.
mugurii frigului băteau în ferestre, în timpanele înserării.
punțile nu mai creșteau între fremătările mocnite.
treceam clandestin dintr-o șoaptă în alta,
prin amînările declinărilor șovăielnice.
amăgeam umbrele care umpleau pagina așteptărilor.
pînă ne învățau încet pe de rost.
doar noi mai pășim printr-o propoziție neterminată
cu sfiala celor strigați pe nume din vechi calendare.
undeva se năștea întunericul orbitor al încăperilor neștiute.
zilele și nopțile se strecurau printre noi clandestin.
apoi venea avalanșa întrebărilor fără răspuns,
care se lovesc de pereți ca niște fluturi orbi.
crescuți la pieptul unor mari singurătăți,
peste care s-au aruncat cîteva lopeți grele de cer.
doar un sunet mai tresaltă printre zidurile încercănate.
printre clepsidrele rămase între așteptările nebunești,
în care doar noi mai pășim printr-o propoziție neterminată.
printr-o carte deschisă în care nu scrie nimic.
