"Ploile astea mă cam scutură de bani, ba pe birjă, ba pe brișcă"

Cititorii care îl cunosc pe Jonathan Swift doar prin prisma Călătoriilor lui Gulliver sau ca autor de satire au ocazia, citindu-i Jurnalul, să descopere și o altă fizionomie, mai intimă, a autorului. Așa cum aflăm din prefața acestei ediții semnate de traducătorul Andrei Brezianu, Swift nu a scris niciodată în Jurnal cu intenția de a fi publicat. De altfel, după mai multe peripeții editoriale și modificări neavenite, volumul integral va vedea lumina tiparului abia în 1768, la douăzeci și trei de ani de la moartea autorului.

 

Detașat politic la Londra pe o perioadă de trei ani (1710 – 1713), Jonathan Swift va rămâne conectat la Irlanda natală prin intermediul acestei intense corespondențe purtate cu tânăra Esther Johanson, de care este profund atașat. Este, de altfel, cel mai compact manuscris al vieții și carierei sale și ni-l înfățișează pe cel mai mare scriitor englez al secolului său într-o lumină nouă, “fără mască”. Frumusețea limbajului vine tocmai stilul liber de grija oricărei perfecțiuni retorice sau stilistice (uneori chiar a celei ortografice), autorul nefiind marcat de conștiința unui public cititor.

 

În general, extrem de cumpătat cu timpul pe care îl dedică activităților sale, drămuindu‑și minutele de plimbare și vizitele spre a găsi timp pentru lectură și scris, în cazul Jurnalului, Swift așterne pagini după pagini, scriind de-a valma despre absolut orice: “autorul începe de regulă prin a trece în forma comunicării data fundamentală a subzistenței: masa, mai precis locul unde a prânzit; ordinea enunțurilor poate fi ușor schimbată; se înșiră: relatarea pe sărite a conversațiilor, vizitele și contactele stabilite peste zi; știri politice, care se nimeresc anodine, importante sau senzaționale; întâmplări de prin târg; mersul activității publicistice; preocupările curente; starea sănătății; capriciile vremii; la răstimpuri, comunicarea îmbracă forma de dialog, cu precădere în momentul așternerii răspunsurilor la scrisorile primite; în atare împrejurări, textul se încarcă de o sumă de detalii din cele mai mărunte; comisioane, târguieli, servicii cerute sau făcute, mici reglementări financiare, sfaturi, tachinade, întrebări și răspunsuri; un zgomot sau o strigare pe stradă întrerupe dintr‑odată firul unei idei, și e redat întocmai. Textul mai e frecvent străbătut de interjecții și exclamații, punctat de declarații de iubire și devotament; pe alocuri intervin succint relatări de vise; adeseori expresia unui dor de casă și revedere sfâșie continuitatea textului: apar imagini ale decorului irlandez din depărtare.” (Andrei Brezoianu)

 

Vă invităm să vă delectați cu un fragment din acest volum de o rară frumusețe a limbajului și totodată să călătoriți în timp, mai bine de trei secole, și să percepeți cu simțurile acute ale lui Swift aerul de primăvară al unei Londre de secol XVIII.

 

֍ ֍ ֍

 

1 martie. Dimineața. L‑am pus adineaori pe Patrick să se uite în almanah să vadă în ce zi suntem; nu eram sigur, dar s‑ar fi putut să fie an bisect. Almanahul zice c‑au trecut trei ani de la ultimul an bisect; eu credeam că, o dată la trei ani, februarie e mai lung cu o zi. Mă bucur că anul bisect vine mai rar; sunt însă sigur că pe vremea tinerețelor mele era altfel; timpurile s‑au schimbat foarte mult de atunci încoace! Scrieți, ștrengărițelor, vă rog; doresc ca atunci când isprăvesc de scris pe partea asta, să pot începe să răspund pe partea cealaltă a coalei: bun, am să mă apuc să scriu și episcopului de Clogher; bună dimineața, tinere domnițe! – Seara. Am luat prânzul la doamna Vanhomrigh, căci a fost zi cu ploaie; lady Betty m‑a poftit apoi să petrec după‑amiaza la dumneaei, unde doamnele Van (cum le‑am poreclit noi) fuseseră și dumnealor poftite. Dânsele și ducesa nu vor pleca la vară cu ducele. Cât despre mine, m‑am băgat în pat.

 

2 martie. Ploile astea mă cam scutură de bani, ba pe birjă, ba pe brișcă. Astăzi m‑am preumblat în acest fel, cu Sterne al vostru, până la Moor, să pun o vorbă pentru dumnealui la Vistierie. Sterne zice că și‑a pus în mine toată nădejdea; n‑am vrut nici în ruptul capului să mă duc la Mr. Harley cu povestea lui, mai ales că în ultimul timp l‑am tot plictisit cu fel de fel de rugăminți pentru alții dintre ai noștri; de altfel, ca să fiu sincer, Mr. Harley mi‑a mărturisit că treaba cu Sterne nu‑i surâde câtuși de puțin; oricum însă, am să fac pentru el ceea ce‑mi stă în putință, de vreme ce, pe câte înțeleg, MD stăruie. Dar atunci când îmi vine cu vorbe mari, cum că în mine, chipurile, ar sta toată nădejdea lui, nu‑i nici sincer, și mai e și prost pe deasupra. Am luat masa cu lordul Abercorn, al cărui fecior, pe nume Peasley, se însoară acum, de Paști, cu zece mii de galbeni.

 

Din partea mea voiam numai să‑i amintesc de rugămintea să stăruie pe lângă ducele de Ormond în legătură cu chestiunea beneficiilor bisericești. Mi‑a făgăduit că n‑o să uite și m‑a poftit la masă, azi la prânz. În zilele de sâmbătă lordul‑păstrător al marelui sigiliu, secretarul St. John și cu mine dejunăm la domnia‑sa; uneori vine și lordul Rivers, dar nimeni altul. Patrick mi‑a adus câteva scrisori, în timp ce‑mi făceam plimbarea prin parc; printre ele, una din partea lui Walls și alta, o să râdeți – alta din partea scumpetei de MD: numărul 11! Le‑am citit pe toate în parc, afară de cea de la MD, pe care am deschis‑o în drum de la St. James spre Mr. Harley; – și cât de bucuros am fost s‑o citesc și să aflu că toate‑s bune! Dar să știți că n‑am de gând să răspund înainte de trei, patru zile; poate totuși ceva mai curând. Nu‑i așa că mă prostesc? Mă prostesc ca un maimuțoi ori de câte ori primesc scrisorile voastre; – de‑aș avea nevoie de un maimuțoi ca să mă prostesc – mi‑ar trebui unul mititel. Am rămas la Mr. Harley până la nouă trecute și am stat de vorbă pe lung și pe larg; după plecarea celorlalți musafiri, i‑am răspuns sincer tot ce cred la tot ce m‑a întrebat. Se cam plângea de sănătate și m‑a poftit din nou la masă luni. Şi uite‑așa, m‑am întors acasă apostolește, precum un domn bine, ca să vă spun acum acestea toate.

 

 

4 martie. Am dejunat la domnul secretar St. John; după‑masă Mr. Harley ne‑a trimis vorbă că se simte foarte prost, în țară dezbinările se vor adânci. Guvernul stă pe muchie de cuțit, strâns în menghină între Whigi și tabăra turbaților din partida Tory. Miniștrii par să fie cârmaci pricepuți, dar corabia e mâncată de putregai, iar echipajul li s‑a ridicat în cap. Lordul Somers a fost în două rânduri în audiență privată la regină, ultima oară, cu câteva zile în urmă; cât despre ducesa voastră de Somerset – care stăpânește acum cheile tuturor lacătelor – vă pot spune că‑i o femeie cât se poate de zavistnică; așa că nu văd de ce n‑ar încerca să joace aievea jocul care, până nu demult, s‑a jucat pe spinarea lor. Le‑am mărturisit deschis acestea toate – lucruri pe care le cunosc și dumnealor prea bine; – dar, într‑adevăr, n‑au nimic de făcut. Atât de mult au dăscălit‑o pe regină să nu sufere să fie îndrumată de nimeni, încât acum nu mai vrea să asculte nici de dânșii. V‑aș putea vorbi până mâine de aceste treburi, care‑mi sunt prilej de întristare. N‑am avut încotro și, stând mai mult de vorbă cu Mr. Harley – (cel mai neînfricat dintre toți și cel mai dârz) am ajuns să aflu, din gura lui, câtă ușurare simte atunci când mi se poate destăinui.

 

5 martie. Mr. Harley e bolnav, dar îndatoririle îl silesc să tot iasă din casă; îl doare gâtul și aseară i s‑au pus ventuze; de vreo trei ori m‑am dus, sau am trimis vorbă să aflu cum se mai simte. Pe seară se pare că era ceva mai bine. Am luat masa, cu Dr. Freind, într‑o casă unde trebuia, chipurile, să trec drept un altul; începând de aici, s‑a pornit o afurisită de glumă care m‑a scos din sărite. Vremea se îndreaptă și mă pot plimba împărătește. Ia vă rog să vă faceți și voi plimbările pe la alde Stoyte, Manley sau Walls. Parcă văd că, de când cu noua voastră locuință, sunteți așa mândre, că nu mai catadicsiți să ieșiți la plimbare. Ei, și acum gata, hoțomancelor, lăsați‑mă să mă vâr în pat.

 

6 martie. Ieri Mr. Harley a ieșit din casă și astăzi s‑a simțit, firește, mai prost. M‑am dus sau am trimis vorbă iarăși de vreo două ori să aflu cum se mai simte, căci sunt îngrijorat. Ford m‑a înhățat și m‑a luat cu el la masă – e ziua lui de Operă; l‑am luat deci și pe Mr. Lewis și am zăbovit acolo până la șase trecute. Pe Addison nu l‑am văzut de trei săptămâni; s‑a dus prietenia noastră. Nu mai dau nici pe la cafenea deloc. Am fost la ducele de Ormond, cu un paroh de‑al episcopului de Clogher, un oarecare Richardson; dumnealui tălmăcește rugăciuni și predici pe limba irlandeză și nutrește gândul să răspândească învățătura protestantă printre irlandezi.

 

7 martie. Dimineața. Pe cinstea mea, o nimica toată ar fi de ajuns să‑mi dea ghes și mi‑aș putea găsi cheful; de n‑ar fi un nu știu ce, gata aș fi; – doar de n‑aș avea și altceva pe cap, și gata – uite că aș răspunde scumpetei voastre de scrisorele. Doamne Dumnezeule, a început să mi se urască să tot scriu culcat în pat. Dar, pe cinstea mea, trebuie să vă răspund; de nu, n‑am să mai am loc pe foaie, căci sâmbătă scrisoarea trebuie să plece; și nu‑mi vine să cred că am să scriu pe fața a treia – n‑am ajuns așa departe, tinere domnițe! Bun, deci: în privința lui Barnage al vostru, socot că v‑am spus și‑așa destul; i‑am și scris de altfel săptămâna trecută. Întoarceți foaia. Ei, și‑acum, ce spune viitorimii MD? Pot să‑ți mărturisesc, domniță Stella, că mă simt mult mai bine cu capul și‑mi place să cred că mă va ține tot așa. Dar cum se face că scrisoarea voastră a făcut cincisprezece zile venind încoace, în timp ce scrisoarea mea, numărul cincisprezece, v‑a ajuns într‑o săptămână? Răspundeți dacă puteți, șnapancelor! Faptul c‑ați avut treabă cu buna doamnă Walls vă scutește destul de bine de orice alte lămuriri: văd c‑am greșit spunând că a născut fetiță, de vreme ce‑i băiat. Da, firește că pricep cifrul vostru, iar Stella, ca de obicei, a ghicit bine. Dumnealui mi‑a dat al bsadnuk lboinlpl dfaonr ufainfbtoy dpionufnad, pe care i l‑am trimis îndărăt prin Mr. Lewis; acestuia m‑am plâns foarte tare prin scrisoare de cele petrecute, și scrisoarea i‑a fost arătată; asta a fost toată povestea. Mi‑a spus de sfada dintre el și mine; i‑am spus de sfada dintre mine și dumnealui; apoi am lăsat‑o încurcată și ne‑am împăcat; îmi dau cu părerea că ține la mine atât cât poate ține peste noapte la cineva un mare ministru de stat. Nu‑i așa că m‑am purtat cum se cuvine? Sunt bucuros că, în sfârșit, ați primit apa aceea de aglică; dea Domnul să priască micuței mele Stella, dragi și scumpe. Cred că doamna Edgeworth a pornit spre voi acum o săptămână, adică luni. Da, citesc și eu The Examiner: gazeta e scrisă foarte bine, cum spui.

 

N‑aș zice că‑s prea aspre față de duce; numerele de care‑mi scrii îl învinovățesc doar că‑i lacom de arginți, și tocmai lăcomia lui de arginți ne‑a dus pe toți de râpă. Poți fi liniștită: tot ce scrie acolo e adevărat. Autorul spune că nu e Prior; cine știe, s‑ar putea să fie însă Atterbury. – Ei, și‑acum, doamnă Dingley: „Zice, vai ce frumos s‑a făcut; zice: păi, da, și ne‑am mutat în casă nouă.“ După socoteala mea, ar trebui să economisiți în acest fel, numai cu locuința, vreo opt lire sterline – dacă stați acolo cinci luni. Mă bucur c‑ați scăpat de hazul acelui franțuz ceacâr, cu clipitul lui din ochi cu tot. Am să vă trimit o poliță de cinci lire pentru Parvisol, pentru jumătate de an. Şi zici să‑i dau mai departe cu patru șilingi pe săptămână, fără ca măcar să mănânc și să beau pe banii mei? Cine naiba a mai spus‑o și pe‑asta: că Atterbury și decanul vostru ar semăna leit? Habar n‑am cum arată lordul cancelar al Irlandei și nici capelanul domniei sale. Capelanul are ceva carte și tânjește binișor să devină om al condeiului: cât despre cancelar, e într‑adevăr un bărbat de ispravă. Da, Patrick a cumpărat păsăruica aceea zicând cât e de blândă, dar văd că s‑a făcut cumplit de sălbatică. Aripioarele i‑au fost până acum jumulite de trei ori, dar uite c‑au crescut la loc: va să poată zbura după noi dacă plecăm în Irlanda, numai să binevoiască. – Da, domniță Stella, scrisul lui Dingley seamănă mai mult cu al lui Presto decât scrisul tău; tocmai de aceea mi‑ai scris cât a ținut chenarul foii de hârtie, vorba aceea: „De ce n‑aș scrie și eu ca Presto și ca Dingley?“ Da, da, dumneata, cu ciudățenia aceea de SSS: ce Dumnezeu, nu puteai scrie și în felul acesta: SS? „Nu, nici pomeneală: întotdeauna SSS!“ Şnapancelor nesuferite, asta numai ca să înfruntați scrisul lui Presto; ca atunci când scrieți cu ochii închiși, de seamănă leit cu scrisul meu. Mi‑aduc aminte de timpul când îmi dădea mâna să vă scriu și de două ori mai puțin citeț decât acuma; dar vă cruț pe amândouă. Sunt foarte îngrijorat și de ochii doamnei Walls. Soțul ei nu pomenește însă nimic în scrisoarea pe care mi‑a trimis‑o (în urma scrisorii voastre). Îmi scrieți: „Dacă‑și revine, și‑ar putea pierde vederea.“ Nădăjduiesc că‑i afară de orice primejdie. Da, Ford are scaun la cap, cum îmi și place: îl iau ca prieten ascultător în plimbările mele; îmi face mereu pe plac ori de câte ori sunt sătul de alișverișuri însemnate și convorbiri cu înalți miniștri. Nu mai calc la cafenea nici măcar de două ori pe lună. Mă duc cuminte la culcare ca un ceasornic, în fiece seară îna­inte de unsprezece. – Şi carevasăzică Stella‑i o mândrețe de fată; nu mă îndoiesc, o văd aievea, frumoasă ca lumina soarelui. Ştii ceva? Când îți scriu pe limbușoara noastră mă pomenesc rotunjind buzele ca și când aș rosti de‑adevăratelea cuvintele. M‑am surprins chiar adineaori. Apoi, îmi place să cred că Dingley e veselă și luminoasă ca o zi de primăvară, că‑i bine, sănătoasă, nu morocănoasă. Spuneți‑mi, în scadențarul pe care mi l‑ați trimis, pe douăsprezece luni, ați pornit‑o de la 1 noiembrie, ca de obicei? Sărăcuța de Stella! De ce Dingley nu‑i lasă timp – măcar puțin, ca să‑i scrie și ea lui Presto la lumina zilei? Lasă, lasă, c‑o să ne bucurăm noi de lumina zilei foarte curând și în pofida dumneaei! Dal unde sclie că tlebe să vă plândzeți tot timpu. Unde sclie că tlebe să maimutsăliți pe pdfr, mă log? Dî‑dî. Chial ata ete. Azunze, gata cu lăspunsul la sclisoarea voastă. Pa‑pa. Lalevedele. Seara. Doamna Barton a trimis vorbă de dimineață și m‑a poftit la masă; a fost un prânz mai aparte, cam în felul meselor pregătite de scumpele MD, când primesc oaspeți mai de seamă.

 

8 martie. Vai de mine, iubitele mele MD, inima mi‑e sfâșiată de durere. Veți afla că s‑a întâmplat mai înainte de‑a primi scrisoarea. Adineaori i-am scris și arhiepiscopului de Dublin, istorisindu‑i totul de‑a fir a păr; decanul o să vă povestească amănuntele de la arhiepiscop. N‑aveam nici un chef să scriu, dar mi‑am zis că s‑ar cuveni să trimit totuși o dare de seamă nemincinoasă despre cele petrecute: căci veți auzi și o puzderie de născociri. Mr. Harley a fost înjunghiat, pe la trei, azi după‑amiază, în timpul unei ședințe de consiliu. Tocmai jucam cărți cu lady Catherine Morris, la care luasem masa, când, din cer senin, a picat tânărul Arundel cu trista veste. Am dat îndată fuga la domnul secretar, căci mi‑era în drum: nu era însă nimeni acasă. Pe stradă m‑am încrucișat cu brișca doamnei St. John, care auzise doar niște zvonuri. Am luat în grabă o brișcă și m‑am repezit la Mr. Harley, care dormea un somn adânc; tragem nădejde că a scăpat cu viață; era bolnav și, suferind fiind, ieșise din casă ca să meargă la ședință; s‑ar putea așadar să dea în fierbințeli și friguri: sunt cumplit de îngrijorat. Mișelul și ticălosul acela de franțuz, marquis de Guiscard a sărit să‑l spintece. Guiscard fusese arestat din porunca lui Mr. St. John, secretarul, sub învinuirea de înaltă trădare, și fusese adus înaintea lorzilor pentru a fi anchetat; acolo a sărit cu cuțitul la Mr. Harley. Arhiepiscopului i‑am scris toate amănuntele. Adineaori, la nouă, am trimis iarăși să aflu care‑s noutățile și mi s‑a spus că se simte ceva mai bine. Iertați‑mă că bat câmpii. Mă gândesc cât a fost de bun cu mine. Sărmanul de el, zace acum cu stomacul spintecat de becisnicul acela de franțuz papistaș. Noapte bună, Domnul să vă binecuvânteze și să mă aibă în paza lui, căci am nevoie mare de ajutor.

 

9 martie. Dimineața, ora șapte, în pat. Patrick s‑a întors adineaori de la Mr. Harley. Se pare că a avut o noapte bună, până pe la patru; chirurgul a stat la căpătâiul lui tot timpul; acum dormea: la trezire, rana îl durea, dar se pare că viața lui nu‑i în primejdie. Așa a lăsat vorbă la poartă chirurgul, pentru oricine ar veni să întrebe. Domnul să‑l aibă în pază. Acum am să mă scol ca să mă duc la domnul secretar St. John. Se spune că Guiscard trage să moară de pe urma loviturilor sabiei lui St. John și a celorlalți care au sărit să‑l împiedice. Diseară am să vă povestesc toate pe îndelete. – Seara. Mr. Harley a început să‑și revină; noaptea trecută a dormit însă prost și s‑a chinuit. Mai devreme, azi de dimineață, am stat de vorbă cu secretarul; apoi, la prânz, am mâncat împreună și mi‑a istorisit noi amănunte despre cele întâmplate, prea lungi să vi le pot povesti acuma. Seara Mr. Harley se simțea ceva mai bine, dar nu‑i cu totul scăpat de primejdie; până nu‑l văd în picioare nu voi avea pace. Noapte bună și gândiți‑vă la Presto.

 

10 martie. Mr. Harley a avut o noapte albă; nu l‑au mai scuturat însă fierbințelile și nădejdea că începe să se întremeze e tot mai cu temei. Am primit scrisoare de la Mr. Walls și de la Mr. Bernage. Le răspund împreună, chiar aci, căci n‑am timp să le scriu aparte. Mr. Walls vrea trei lucruri. Mai întâi, suta aceea de galbeni de la Dr. Raymond, de care habar n‑am; acum e, de altfel, și prea târziu. Apoi Mr. Clements: în legătură cu asta n‑am să‑i pot fi de nici un folos, căci nu pot pomeni de Mr. Pratt; și nu pot spune nimic până nu știu dacă Mr. Pratt n‑are nimic împotrivă: Clements e ruda lui; de altfel, el l‑a și băgat în pâine. În al treilea rând, să‑i fiu naș la botezul copilului: asta se poate și (de vreme ce n‑am încotro) mă voi supune și‑i voi îndeplini rugămintea. Tare aș fi vrut însă să pot scăpa! Dacă‑i așa, vă rog să plătiți ce credeți, rugându‑l pe staroste să țină dumnealui lumânarea în numele meu; și să fie botezat Harley, în cinstea prietenului meu greu rănit, care nu se știe dacă va să aibă zile. Cât îl privește pe Bernage, îmi spune că colonelul ar fi gata să‑l facă locțiitor de căpitan, pe o sută de lire. A fost atât de nătâng, încât a și dat paralele, fără să‑mi spună nimic, deși, între timp, mi‑a scris douăsprezece scrisori; și acum dumnealui dorește să tac chitic, ca nu cumva colonelul să i‑o ia în nume de rău. Oamenii ăștia nu‑s în toate mințile. Ce pot eu să‑i fac? Am stat de vorbă cu colonelul Disney, unul din ofițerii care au pus o vorbă bună pentru el la secretarul de stat, și i‑am povestit totul. Mi‑a spus că se prea poate ca Fielding (colonelul lui Bernage) să‑i fi cerut acești bani; dar având în vedere recomandările de sus cu care a venit, i‑ar fi putut da slujba de pomană: aș dori, deci, ca Bernage să‑i scrie o scrisoare de mulțumire, ca și când ar fi primit slujba de pomană, în temeiul recomandărilor ș.a.m.d. Disney zice că va vorbi din nou cu Fielding, cerându‑i să lămurească lucrurile; după asta am să‑i răspund eu însumi lui Bernage. Fir‑ar să fie, cu făgăduința lui de plată cu tot, de ce nu mi‑o fi spus și mie ceva? ca acum să facă din asta așa o comedie întreagă; nici nu știu cum să mă mai descurc față de colonel cu toată povestea asta; până una‑alta, să facă cum spun; după aceea vom vedea. Am mers până la secretarul de stat pentru el și rămân încredințat că treaba se face, căci St. John vrea să‑mi arate bunăvoință; așadar, nu trebuia să mai dea nici un ban, iar o sută de lire era oricum prea mult pentru o tocmeală ca asta de obor de vite – așa mi‑a spus un general‑maior, căruia i‑am cerut sfatul. Acum mă grăbesc, așa că am să închei. Cu bine.

 

Ia spuneți‑mi, doamnelor, ce să trec acum pe plic, la ce locuință să vă găsească scrisoarea? Lămuriți‑mă, măcar în această privință, obrăznicături nesuferite.

Şi nu sunteți oare niște sfruntate când cutezați să scrieți lele, ca Presto?

Vai de mine și de mine!

Mr. Harley se simte mai bine astă‑seară, de aceea‑s atât de zglobiu, obrăznicături de Gog și Magog ce sunteți!

 

 

XVIII

Londra, 10 martie 1711

 

Micuța mea scumpă MD să nu se aștepte să scriu prea multe acum, cât timp viața lui Mr. Harley rămâne în primejdie. Nădăjduim să scape, dar nu pot să nu‑mi fac griji când e vorba de prietenii mei. Are în cap toate negoțurile obștii; era bolnav când mișelul a sărit să‑l spintece, iar a doua lovitură a pătruns adânc. Dar până una‑alta, merge spre întremare. Am dejunat cu Mr. Ford la Mr. Lewis, nădăjduim că toate vor fi spre bine.

 

11 martie. Azi‑dimineață m‑am văzut cu domnul secretar la Curte; a stat de vorbă cu regina, care‑i bolnavă, încercată de friguri: mă tem că pățania lui Mr. Harley i‑a înrăutățit și ei sănătatea. Ne‑am dus apoi împreună la Mr. Harley: rana arată bine și nu mai are friguri; cred că a fost o prostie din partea mea să‑mi fac atâtea griji. Am avut în mână cuțitul: sub puterea loviturii, fierul s‑a frânt aproape din plăsele. Am de gând să scriu pentru tipar o dare de seamă amănunțită a celor petre­cute: toată lumea va fi dornică să afle și voi face asta de îndată ce Mr. Harley se va înzdrăveni.

 

12 martie. Am fost din nou foarte necăjiți cu Mr. Harley: n‑a închis ochii toată noaptea și l‑au încercat iarăși fierbințelile. În schimb, pe seară, când m‑am dus să văd care sunt noutățile, am aflat de la Harley cel tânăr (fiul său) că se simțea mai bine și tocmai ațipise. Nimeni n‑are voie să intre la el, și asta‑i foarte bine. Parlamentul s‑a amânat până la însănătoșirea lui, căci dezbaterile despre cheltuieli și venituri nu se pot ține fără el. De‑ar da Domnul să se facă sănătos curând.

 

 

13 martie. Astăzi Mr. Harley s‑a simțit mai bine, a avut o noapte bună și răsuflăm cu toții ușurați. Trimit zilnic de câte trei, patru ori la el după vești. Am fost pe jos până în City, să fac mișcare, și am dejunat acolo la cineva; seara, în drum spre casă, trecând prin Strand, mi‑am zdrobit fluierul piciorului călcând într‑un hârdău cu nisip, lăsat în mijlocul drumului. M‑am întors acasă stropit tot și m‑am băgat îndată în pat; m‑am oblojit înfășând locul cu bășică de oaie; i‑am tras lui Patrick un perdaf destul de bine simțit: mi‑a zăbovit aproape un ceas ca să‑mi aducă de prin vecini o bucată de fașă. Sunt lovit la piciorul drept, cel care nu mi se umflă niciodată; când mă doare stângul, mi‑e foarte frică deci; oricum, n‑am de gând să mă mișc prea mult, până nu se face bine; socot c‑o să mă țină cam o săptămână. Sunt tare grijuliu cu astfel de pățanii. Bine mi‑ar fi prins acum apa aceea a doamnei J.: din păcate, nu‑i la Londra și va trebui să mă mulțumesc cu oblojeli de alaun. Până am să‑mi revin, voi dejuna la doamna Vanhomrigh, care stă la cinci case peste drum; până acolo mă pot încumeta să merg.

 

14 martie. Mă tem că jurnalele mele n‑o să fie din cale afară de plăcute – acum că nu mai pot ieși, am să mă mărginesc să vă dau vești despre sănătatea lui Mr. Harley și despre piciorul lovit. M‑am dus doar până la vecina mea Vanhomrigh, la ceasurile două, și m‑am întors la șase, când puștiul de Harrison, „The Tatler“, a venit să mă roage să‑i dictez un articol, ceea ce m‑am simțit dator să fac, din milă. Mr. Harley se întremează încetișor; de răspoimâine încolo, poate n‑am să vă mai plictisesc cu dumnealui și nici cu piciorul meu rănit. Haideți la culcare, fetelor, și odihnă plăcută, să vă puteți scula devreme mâine-dimineață și s‑o porniți pe jos spre Donnybrook, unde să vă pierdeți banii cu de‑alde Stoyte și decanul; și‑așa, scumpele mele obrăznicături – dar nu uitați să beți un pahar în sănătatea lui Presto. Ia spuneți, nu vi se întâmplă, din când în când, să ciocniți și în sănătatea lui Presto, cu de‑alde decanul, Stoyte, Walls, Manley și tot neamul? Închin aici pentru MD, de unul singur, de mii și mii de ori.

 

15 martie. Azi‑dimineață m‑am dus șontâc la domnul secretar St. John, care mi‑a dat cea mai frumoasă slujbă din Europa pentru junele Harrison, „The Tatler“: va fi secretarul lordului Raby, care urmează să plece ambasador la Haga, loc unde se vor rostui curând toate negoțurile de însemnătate dintre țări; prin urmare, peste vreo două săptămâni rămânem fără Tatler. Am să‑l trimit pe Harrison mâine-dimineață să‑i mulțumească secretarului. Biata Biddy Floyd s‑a îmbolnăvit de vărsat. Dimineața, trecând pe la lady Betty Germain, am aflat noutatea și, fără să mai stau pe gânduri, i‑am spus la revedere. S‑ar putea spune că am noroc, căci acum vreo zece zile, aflându‑mă la lordul Carteret, soția dumnealui istorisea cum tânăra ei verișoară locuind în casa lor se îmbolnăvise de vărsat; între timp aflu că și‑a dat duhul; stăteau la doi pași de lady Betty, și‑mi închipui cât trebuie să se fi temut Biddy să nu se molipsească. Am dejunat cu secretarul de stat; un doctor, venit de la căpătâiul lui Guiscard, ne‑a adus la cunoștință că mișelul trage să moară în urma loviturilor de sabie pe care le‑a primit: crede că n‑apucă ziua de mâine. O nenorocită de muiere, țiitoarea lui, a încercat să‑i trimită o sticlă de vin spaniolesc; dar temnicerul n‑a dat voie, nu cumva să fi fost otravă. I s‑au scurs din coastă doi litri de sânge stricat cu cheaguri și aiurează. Îmi pare rău că moare, căci până la urmă se găsise și‑o cale să fie, în lege, trimis la spânzurătoare. Cu siguranță urzise gând s‑o ucidă și pe regină.

 

16 martie. Trec zilele și eu înaintez ca melcul cu scrisoarea mea, de când cu Guiscard și Mr. Harley; n‑aș mai sfârși, dacă aș sta să vă povestesc toate amănuntele acestei crâncene fărădelegi. N‑am aflat încă dacă Guiscard și‑a dat sufletul, dar se pare că‑i cu neputință să scape cu viață. Ieri m‑am vânturat prin târg cu piciorul meu bolnav, așa că astăzi m‑am odihnit și n‑am mai ieșit decât până la doamna Vanhomrigh, unde am luat masa; și sosind lady Betty Butler pe la șase, ca un om politicos ce sunt, m‑am văzut silit să rămân și am zăbovit până la nouă; după ce m‑am întors acasă, a venit Mr. Ford să vadă cum o mai duc cu piciorul, și am tăifăsuit cu el până pe la unsprezece: vedeți, așadar, că am fost tare lenevos și hahaleră. Mă doare în suflet când mă gândesc ce zi frumoasă am pierdut fără să fac nici o plimbare. Ați văzut The Spectator, gazetă care a început să iasă zilnic, de la un timp? O scrie Mr. Steele, pe care‑l văd însuflețit ca de o viață nouă, plin de darurile duhului; ziarul lui seamănă cu Tatler‑ul mai vechi, unde găseai mereu câte ceva interesant de citit. Cred că lucrează împreună cu Addison. Nu mă mai văd deloc cu acești domni; trebuie să vă spun că, încă de‑acum zece zile, le‑am mărturisit pe față lui Mr. Harley și St. John – mai erau acolo și lordul‑păstrător al sigiliului și lordul Rivers – că făcusem cea mai mare prostie punându‑mi la bătaie trecerea de care mă bucur pe lângă domniile lor, de hatârul lui Addison și al lui Steele; am adăugat că nu mai pun nici în ruptul capului o vorbă pentru dumnealor, pentru nimic în lume, căci m‑am săturat de tras ponoasele de pe urma binelui pe care li l‑am făcut și până acum. – Așadar, iată‑mă din nou sporovăind: deci n‑o să mai fie cu cale să mă bucur de liniște. „Când Presto pălăvrăgește, arde‑i una peste dește.“ Dumnezeule, ce ditamai pată de cerneală: gata, e timpul să încetez.

 

17 martie. Guiscard a murit la două dimineața, iar judecătorul care a cercetat cazul a iscălit că s‑a stins din viață „ucis în bătaie de o ordonanță“; astfel sfetnicii cabinetului reginei sunt scutiți de orice învinuire cu privire la rănile de pe urma cărora Guiscard a răposat în temniță. Am primit scrisoare de la Raymond, care n‑a aflat nimic de cutia voastră; nădăjduiesc s‑o primiți totuși înaintea acestor rânduri. Azi am dejunat cu Mr. Lewis, de la cancelaria secretariatului de stat. Mr. Harley a vărsat iarăși din piept mult sânge, așa că nu cred c‑o să‑l vedem pe picioare curând, cum ne‑am fi așteptat. Mai aveam să vă spun ceva, dar nu‑mi mai aduc aminte. (Ce‑o fi fost?)

 

 

18 martie. Am fost la Curte să‑l caut pe ducele de Argyle ca să‑i dau în mână memoriul pentru Bernage. Pleacă în Spania de îndată ce vântul va fi prielnic: n‑am putut da de el, dar am încredințat jalba altcuiva, care i‑o va înmâna cu siguranță; nu‑mi fac nici o grijă, o să‑i ajungă în mâini. Bernage a greșit plătind colonelului pentru slujbă fără să‑mi fi cerut mie sfatul; oricum, a fost numit acuma locțiitor de căpitan; îi rămâne să umble cu arcanul după oșteni, ceea ce‑l va costa vreo patruzeci de lire: măcar e mai ieftin decât să scoți o sută. Am luat prânzul la domnul secretar St. John cu care am stat până la șapte seara; n‑am băut nici șampanie, nici vin de Burgundia, de frică de podagră. Vânătaia mea de la picior se strânge, dar nu mi‑a trecut cu totul. Nădăjduiesc să fiu cu totul vindecat sâmbăta viitoare, când pun scrisoarea la poștă.

 

19 martie. Am fost până în City, dar cu trăsura și ținând piciorul întins pe scăunelul din față; în drum spre casă, m‑am oprit să văd cărțile sărmanului Charles Barnard, care vor fi scoase la vânzare, la mezat; tare aș dori să cumpăr, de vreo nouă‑zece lire, ediții rare din autori vestiți. Din păcate, stă destul de departe și s‑ar putea ca prilejul să‑mi scape, așa cum mi s‑a mai întâmplat. Am dejunat cu Stratford la cafenea: am mâncat friptură și am băut vinul lui, adus de acasă. Dar iubitele MD unde vor fi dejunat astăzi? Deh, sărăcuțele, au luat și ele masa acasă pe ziua de astăzi, din cauza arhiepiscopului; n‑a fost cu cale să iasă în oraș și au ronțăit un piept de miel; de băut, au băut o litră de vin. Nădăjduiesc că doamna Walls s‑a mai întremat puțin; vă rog să‑mi trimiteți o scurtă dare de seamă ca să știu ce fel de naș la botez am fost și dacă am avut purtări frumoase. Ducele de Argyle a plecat; nu știu dacă memoriul meu i‑a ajuns în mâini, voi afla după ce dau ochii cu Arbuthnot, căci lui îi încredințasem scrisoarea. Are un nume greu de rostit: domnia sa este medic, de fel din Scoția, și‑i cunoscut de‑al ducelui și de‑al meu; Arbuthnot: lui Stella i se împleticește limba. Oh, de‑am fi acum împreună la Laracor, vremea‑i atât de frumoasă! Sălciile au început să dea mâțișori, totul înmugurește. Visam aievea astea toate: se făcea azi‑noapte că mâncam cireșe pârguite. – Acum o să înceapă pescuitul știucilor, foarte curând se vor pescui și păstrăvi (mânca‑i‑ar ciuma pe miniștri!) dacă nu cumva apele au crescut și s‑au revărsat peste îngrăditura mea de scaieți și peste cărăruia de lângă râu; dacă s‑a întâmplat una ca asta, atunci, aleluia știuci! Îmi place să cred că nu. De ce nu‑i cereți lui Parvisol să vă lămurească în legătură cu toate astea, fetelor? Ia întrebați‑l de heleșteu și de păstrăvii mei; să vă spună dacă fundul apei e limpede, dacă l‑a curățat de mâl. Dar, ia stați un pic, mi se pare că Parvisol ar cam trebui să verse banii de arendă pe anul trecut, bașca ce‑a mai rămas de plată din urmă. Mă gândesc că dacă uneia dintre voi două i‑ar sta capul la treburile astea, ați putea primi în păstrare banii; dacă nu, Mr. Walls. Am să scriu pe partea cealaltă o împuternicire, și veți face cum doriți. Aici nu mai prididesc cu treburile; acum însă a venit ceasul să mă duc la culcare, pic de somn: așadar, noapte bună.

 

---

 

 

Jurnal pentru Stella, Jonathan Swift

Traducere, prefață și note de Andrei Brezianu

Serie de autor Jonathan Swift

ART, 2020