O poveste despre cum și părinții ar face bine să mai asculte din când în când de copii, Osul de pește fermecat de Charles Dickens ne scoate puțin din cadrul poveștilor clasice, cu care poate am devenit atât de familiarizați. De data aceasta familia regală iese cu totul din tipare: regele este slujbaș la cârmuire, regina este fiica unui medic de țară și mai tot timpul bolnavă, amândoi sunt săraci lipiți pământului și au împreună o droaie de copii – mai exact nouăsprezece –, dintre care fata cea mare, Alicia, le poartă de grijă tuturor, inclusiv părinților. Într-o zi plină de lipsuri materiale – cum erau aproape toate zilele, exceptând ziua de leafă –, Alicia primește în dar un os de pește fermecat care îi poate îndeplini o singură dorință. Pusă în fața mai multor greutăți și accidente neprevăzute, prințesa alege să nu ceară ajutorul osului fermecat pentru a le depăși, așteptând în schimb momentul și dorința potrivite, în ciuda presiunilor din partea tatălui ei, care nu înțelege de ce tot amână să se folosească de darul primit.
În Osul de pește fermecat Charles Dickens ne surprinde cu o poveste despre înțelepciune și despre cum, uneori, tinerii sunt mai chibzuiți decât bătrânii.
Un articol de Beatrice Feleagă
Osul de pește fermecat, Charles Dickens
Ilustrații de Iacob Desideriu
Traducere din limba engleză de Antoaneta Ralian
Colecția Arthur retro, Editura Arthur, 2020
