Margaret Atwood: "Este cea mai bună dintre vremi, este cea mai năpăstuită dintre vremi. Să profităm din plin de ea."

18 mai 2020

Ți se pare familiară o imagine dintr-un film în care un cavaler se îndreaptă în galop spre un castel chiar când podul e pe cale să se ridice și pe care calul său alb reușeste să-l treacă dintr-o săritură? Și eu tot așa îmi aduceam aminte, dar când am căutat-o pe internet n-am găsit decât câteva poze cu mașini care pluteau deasupra fluviilor cu ajutorul podurilor mobile și altele cu inspectorul din Pantera Roz survolând deasupra apelor întunecate, gata să pice.

 

Oricum, noi suntem acel călăreț. Și cel care ne urmărește este temutul coronavirus. Suntem în aer, sperând să putem ajunge pe celălalt mal, acolo unde viața revine la ceea ce credem că este normalul. Ce-am putea face cât suntem suspendați între „acum” și „atunci”?

 

Să ne gândim la toate lucrurile care sperăm că vor mai fi încă în castelul ăla când ajungem acolo. Apoi să facem de pe-acum tot ce ne stă în putință ca să ne asigurăm că lucrurile astea vor rămâne acolo.

 

 

Cei din sistemul de sănătate consideră că e de la sine înțeles: toți trebuie să-i susțină pentru că, să zicem, vrem cu toții să avem un sistem medical în acel castel al viitorului. Ce sens ar avea viața dacă ai fi sănătos, dar departe de prieteni și familie? Fiecare avem propriile liste. Aici sunt câteva dintre lucrurile de pe lista mea.

 

Restaurantele și cafenelele preferate. E așa ciudat cum ne gândim că locurile fericite vor fi mereu acolo, că putem să trecem pe acolo de fiecare dată când avem chef. Putem să le ajutăm să sară dincolo plasând comenzi pe care să ni le livreze acasă și să cumpărăm carduri cadou. De obicei găsești online ce oferte sunt și unde.

 

Librăria de cartier. Unele au opțiunea de a-ți aduce comanda la mașină, unele livrează acasă, unele în cutia poștală. Ajută-le să continue să funcționeze! Rămânând la acest domeniu, editurile și autorii ar mai avea nevoie de ajutor. Mai ales cei ale căror lansări din această primăvară au fost anulate. Se găsesc tot felul de soluții inventive: lansări pe Twitter, podcasturi, evenimente virtuale de tot felul. Oamenilor le place să spună „comunitatea cititorilor” și „comunitatea scriitorilor”, ceea ce nu este tocmai adevărat – sunt multe grupuri și entități, nu toate în relații prea amiabile unele cu celelalte – dar poți să faci să fie puțin mai aproape de adevăr. Când aveam 25 de ani, lucrurile erau atât de la început în lumea editorială din Canada încât era un truism că scriitorii ar trebui să-i ajute atât pe ceilalți scriitori, cât și pe editorii lor. Și am făcut-o, mai toți, chiar dacă unii dintre noi îi urau pe alții. (Și asta face parte tot din „comunitate”. Întrebați pe oricine dintr-un oraș mic. În fața unei situații de urgență, îți susții dușmanii locali, pentru că, oricât de ticăloși sunt, sunt ticăloșii tăi, nu?)

 

Ziarele și revistele în care ai încredere. Democrația este sub o presiune din ce în ce mai mare, din moment ce nu există ceva mai rău ca o criză care să-i permită unui regim autoritar să arunce la gunoi libertățile civile, libertățile democratice și drepturile omului. Parte a acestui proces de alunecare spre totalitarism este mereu întâlnita predilecție către înlesnirea accesului la informații și dezbateri. Este vital să menținem liniile de comunicare deschise și independente. Fă-ți abonamente. Sprijină site-urile care combat dezinformarea, dar și pe celelalte, cum ar fi PEN America, care luptă pentru o exprimare liberă făcută în mod responsabil. Donează posturilor de radio finanțate din bani publici. Fă-le reclamă gratuită răspândind vorba prin intermediul rețelelor de socializare. Nu lăsa un virus să ne mănânce limba.

 

Organizațiile de artă, de tot felul. Arta este modul prin care ne exprimăm umanitatea, sub toate formele sale. Prin artă ajungem la profunzimea naturii noastre umane, dar ajungem și pe cele mai înalte culmi, acoperind astfel tot spectru. Teatru, muzică, dans, festivaluri, galerii – toate au fost nevoite să anuleze spectacole, toate au de suferit. Donații, carduri cadou, evenimente online pe bază de bilet. Fără public nu există, până la urmă, nicio artă. Poți fi acel public.

 

Planeta ta. Una pe care să poți trăi. Pe scurt: distruge oceanul și ia-ți adio de la sursa de oxigen. Mulți au spus că, în timpul acestei pandemii, emisiile și poluarea la nivel global chiar au scăzut. Vom trăi altfel pentru a face ca acest lucru să devină realitate în Castelul Viitorului? Vom găsi moduri mai bune prin care să ne producem energia și mâncarea? Sau vom reveni pur și simplu la cum era înainte? Alege-ți o organizație care luptă pentru mediu sau două sau mai multe și donează. Acum e șansa ta!

 

În cele din urmă, păstrează-ți încrederea. Poți să sari peste șanțul ăsta! Da, perioada asta este înfricoșătoare și neplăcută. Mor oameni. Oameni își pierd locul de muncă și nu mai au sentimentul că dețin controlul propriei vieți, oricât de fragil ar fi fost acel control. Dar dacă nu ești bolnav – și chiar dacă ai copii mici și simți că creierul ți-a fost luat ostatic – de fapt ești foarte bine, comparativ vorbind.

 

Te poți bucura de această perioadă, deși într-un ritm ceva mai puțin frenetic decât atunci când lucrurile erau „normale”. Mulți pun sub semnul întrebării acel ritm – Care era graba? – și decid să trăiască diferit.

 

Este cea mai bună dintre vremi, este cea mai năpăstuită dintre vremi. În mare parte, depinde de tine cum vei trăi această perioadă. Dacă citești asta, înseamnă că trăiești, sau așa presupun. Dacă nu trăiești, mă paște o mare surpriză.

 

Sursa articol: Time

 


 

            Povestea Slujitoarei, Margaret Atwood                             Testamentele, Margaret Atwood

            Traducere din limba engleză de                                             Traducere din limba engleză de

             Diana Marin Caea                                                                          Ioana Miruna Voiculescu

Recomandări (272) Interviuri (54) Noutăți (85) Artstagram (14) Titluri în focus (165) Evenimente (88) Cartea în 3 minute (4) Topuri (17) Școală (7) Artstagram 4 (7) Concursuri (62) Comemorări (6)
„Falsificatorii”, cea mai mare escrocherie din lumea artei – o pasionantă lectură în colecția Meridiane de Oana Purice 29 martie 2024
Fie că e vorba de biografii ale unor pictori care au participat activ la patrimoniul artistic internațional, de povești care au zguduit lumea cultural...
Mai multe
Moartea unei marionete
Cartea în trei minute. „Moartea unei marionete”, Caroline Graham 28 martie 2024
„— Aşadar, acum avem o marionetă, un măscărici manevrat de nişte păpuşari. Şi ce au făcut acei păpuşari atât de subtili şi de vicleni? Mai întâi l‑au...
Mai multe
Sincer indragostit
Cartea în trei minute. „Sincer îndrăgostit”, David Yoon 28 martie 2024
„Felul în care procedăm e așa: ne ținem de mână și coborâm treptele împreună. Am ținut‑o de mână de multe ori în trecut: în timpul luptelor cu degetel...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART