Han Kang: „A fost foarte greu să scriu despre un masacru. Sunt genul de persoană care simte durere și atunci când vede carne aruncată în foc.”

La începutul anului 2015 a început să crească rumoarea în jurul unui mic roman numit Vegetariana. Roman despre o femeie care întoarce spatele lumii, refuzând să mănânce carne și scandalizându-și prietenii și familia, ca un preludiu la respingerea vieții însăși. „Senzual, provocator, plin de imagini puternice, culori uimitoare și întrebări răscolitoare”, îl descrie The Guardian.

Autoarea cărții, Han Kang, este poetă, nuvelistă, romancieră și, de ceva ani, unul dintre cele mai bine păzite secrete sud-coreene. Fabula sa în trei părți despre refuz a atins punctul maxim la categoria ficțiune tradusă sau la orice tip de ficțiune: a extras adevărurile universale din particularitățile culturale, a fost deopotrivă dureros de aproape de casă, cât și misterios de străină.

Ea revine anul acesta cu un roman care este și mai răscolitor și provocator; își împrăștie violența pe o arie mai mare. Disecție începe cu masacrul din 1980 asupra studenților care protestau în orașul Gwangju din Coreea de Sud și nu evită niciun detaliu în descrierea minuțioasă a carnagiului: gâtul secționat, cu omușorul roșu ieșindu-i afară, degetele putregăite umflându-se „precum niște tuberculi groși de ghimbir”.

Foto © Ema Cojocaru

Scriitoarea, care s-a născut ca martoră a acestui dezastru, este o mama discretă a unui copil, la cei 45 de ani ai săi, și are un număr din ce în ce mai mare de admiratori în Marea Britanie. Printre ei se numără și psihoterapeutul Susie Orbach care a descoperit în Vegetariana un interes comun pentru „durere, corp și cum efortul de a fi om implică multe moduri ciudate în care încercăm să ne protejăm de răni, cruzime, haos”, și avocatul pentru drepturile omului Philippe Sands, pentru care Disecție este „o faptă intensă și magică - o reflecție lirică, dar totuși brutală, asupra moștenirii universale de nedreptăți văzută prin prisma unui singur act de atrocitate.”

Han este o femeie carismatică și meditativă care a scris despre ea însăși în ultima parte a romanului Disecție pentru a explica de ce s-a simțit obligată să spună această poveste. Începe astfel: „Aveam nouă ani atunci când a avut loc revolta din Gwangju”. Gwangju, un oraș aflat în sudul țării, a fost casa ei până cu patru luni înainte de începerea masacrului, când tatăl său a renunțat la meseria de profesor pentru a deveni scriitor cu normă întreagă și toată familia s-a mutat în capitala Seoul.

A descoperit existența masacrului când avea 12 ani; pe cel mai de sus raft al bibliotecii din casa lor se afla un album interzis cu fotografii făcute de jurnaliști străini. Era așezat cu cotorul lipit de perete pentru ca Han și fratele ei să nu îl găsească. Această descoperire șocantă a transformat o traumă colectivă într-o intensă traumă personală. „Îmi amintesc când privirea mi-a ajuns asupra chipului mutilat al unei tinere, cu fața ciopârțită de o baionetă,” scrie Han. „În liniște și fără mare zarvă, în acel moment s-a rupt ceva foarte delicat din mine. Ceva ce, până atunci, nici nu știam că era acolo.”

Trei decenii mai târziu, ea își dă seama că acele fotografii au aruncat-o într-o criză existențială care s-a răsfrânt asupra întregii sale vieți. „Dacă aș fi avut 20 de ani atunci când am văzut fotografiile, poate că aș fi putut să îmi concentrez toată ura asupra regimului militar, dar pentru că eram foarte mică, pur și simplu am simțit că oamenii sunt înfricoșători, iar eu sunt unul dintre ei.”

Acest episod este rareori menționat în Coreea de Sud așa că Han a trăit cu vina supraviețuitorului, la fel ca restul familiei sale, sentiment cuplat cu „două ghicitori de nerezolvat: cum de pot fi oamenii atât de violenți și de cruzi și ce putem face pentru a contracara această violență dusă la extrem.”

În loc să caute răspunsul la alți oameni, ea s-a îndreptat către cărți. „În adolescență mă măcinau întrebările tipice: despre durere, moarte. Am crezut că în cărți voi găsi răspunsuri, dar în mod straniu am constatat că ele conțin doar întrebări. Autorii lor sunt slabi și vulnerabili, exact așa cum suntem și noi.”

Când a împlinit 14 ani știa deja că vrea să devină scriitoare. A trecut lin prin școală și universitate unde a studiat literatura coreeană contemporană. În acea perioadă dictatura responsabilă de masacru fusese înlăturată și în Coreea de Sud se instalase democrația. „Mă consider foarte norocoasă pentru faptul că fac parte din generația liberă: o generație care nu a trebuit să se concentreze pe problemele sociale.”, spune ea.

A debutat în 1993 cu poezie și povestiri introspective, dar, deși a primit premii și încurajări, și-a dat seama că are probleme atunci când încearcă să înțeleagă umanitatea în sensul larg. Așa că la 20 de ani s-a întors spre budism pentru a găsi un răspuns, dar la 30 de ani a renunțat la această cale atunci când a fost doborâtă de misterioase dureri articulare atât de puternice încât abia își putea folosi mâinile. Timp de trei ani a putut scrie doar apăsând cu un pix literele de pe tastatură. „Majoritatea oamenilor se întorc la religie atunci când se îmbolnăvesc, în cazul meu a fost exact invers.”

Foto © Adi Bulboacă

Nu e greu să descoperi urmele lăsate de această experiență în romanul Vegetariana în care o tânără, Yeong-hye, își respinge propriul corp într-o încercare de a șterge violența la care a fost supus de societatea personificată de tatăl ei, de soțul ei și - într-o scenă plină de body-painting floral - de cumnatul său artist. Deși durerile de articulații s-au redus, Han și-a dat seama că trebuie să privească adânc în ea însăși și spre oroarea despre care nimeni nu voia să vorbească. „Am descoperit în cele din urmă această perioadă pe care am întâlnit-o indirect în copilărie. Mi-am dat seama că nu pot merge mai departe decât dacă pătrund în această experiență. "

Documentarea a dus-o spre unele dintre cele mai întunecate episoade din istoria secolului XX, nu doar în Coreea, ci și în Bosnia și Auschwitz. „Mă temeam din ce în ce mai tare că îmi voi pierde încrederea în umanitate”. Era pe punctul de a renunța când a descoperit jurnalul unui membru al miliției civile care, în timpul unei scurte retrageri a trupelor, ocupase birourile guvernului provincial în care a avut loc masacrul, „Scria: 'De ce am un astfel de lucru precum conștiința care mă împunge și mă lovește?' M-a șocat. Și mi-am dat seama că am uitat cea de-a doua ghicitoare a copilăriei mele. Jurnalul mi-a oferit o cale de a mă îndrepta spre demnitatea umană, chiar dacă am pornit de la violență ".

Băiatul din centrul romanului Disecție a fost extras din imaginile pe care le-a descoperit în copilărie. Și l-a imaginat plecând de acasă, ajutând cu cadavrele la o morgă improvizată, înainte de a dispărea în mulțimea de protestatari, chiar dacă mama lui disperată îi cere să vină acasă. El este unul dintre „dispăruții" ale căror destine sunt necunoscute și nu pot fi spuse într-un mod simplu, secvențial, astfel încât detaliile sunt împrăștiate prin toată narațiunea. Un prieten care intenționează să-l găsească moare și el. „Să scriu despre acești băieți a fost o luptă pentru mine", spune Han, „sunt genul de persoană care simte durere și atunci când vede carne aruncată în foc. Dar ei nu au putut depune mărturie pentru că erau morți, așa că am vrut să le împrumut trupul meu și vocea mea. Nu știu de ce a trebuit să fac asta, dar am făcut-o.” Timp de un an, intra în fiecare zi în camera de lucru, adesea chinuindu-se să producă doar trei sau patru rânduri înainte de a-i fi imposibil să continue.

Acest efort se vede în scris, care este monstruos, dar niciodată gratuit, în încercarea de a aplica o formă de artă intrinsec umanistă în examinarea măcelăriei la scară industrială. Oricât de medico-legale par observațiile ei, ea este o inovatoare a formei, a cărei muncă se bazează pe cunoștințele sale despre poezie și pe interesul ei pentru muzică și artă, așa cum traducătoarea ei, Deborah Smith, și-a dat seama imediat. Smith abia începuse să învețe limba coreeană când a descoperit opera lui Han. „Lucrul care mi-a menținut interesul față de ea este ceva ce reiese foarte clar din cărțile lui Kang: romanele care se scriu în Coreea nu sunt ca cele din SUA sau Marea Britanie, deoarece în Coreea toată lumea debutează scriind proză scurtă. După câteva colecții de povestiri, treci la realizarea unui roman. „Romanul legat" este privit ca o formă literară în sine."

Vegetariana a fost un astfel de roman legat, scris inițial ca trei nuvele separate, însă și Disecție reflectă această tradiție literară, fiind compus din „bucăți cu tonuri diferite". Într-un capitol relatat de mama unuia dintre băieții morți, Smith a trebuit să traducă un puternic dialect regional. La fel de provocator a fost și un capitol de la începutul cărții în care unul dintre băieți se uită la corpul său descompunându-se într-un morman de cadavre.

Foto © Jean Cheong

Coreenii au conceptul de „hon", care nu are echivalent în limba engleză. „Dacă îl căutați în dicționar, cuvântul este tradus ca suflet, dar am folosit umbră sau sufletul-sine, pentru că este imposibil să folosești cuvântul suflet în limba engleză fără a evoca contextul creștin", spune Smith. Acesta este punctul în care traducerea se disipează în filosofia unei culturi. „Deborah a tradus-o ca ceva legat de animism sau șamanism", spune Han. „Este partea din tine care poate fi în viață după ce tu mori, deși nu are sens religios. De când eram copil mi-am imaginat-o ca pe un lucru moale și pur."

Faptul că un concept atât de intrinsec străin cititorilor englezi pare complet credibil în roman, este un omagiu adus relației dintre scriitor și traducător. Scriitura lui Han este puternic vizuală și încântător fragmentată, iar ea și Smith au colaborat îndeaproape pentru a capta aceste caracteristici. Ea este și un scriitor foarte atent. „Felul în care scriu propoziții corespunde stilului meu de viață: foarte controlat", spune Han, care trăiește într-un oraș liniștit din afara Seoulului cu fiul ei adolescent. „Punctul forte al operei lui Han este că ajunge la universal prin specificitate", spune Smith. „Din punct de vedere istoric, acest lucru e rar în Coreea, o țară atât de omogenă încât scrisul pe care îl produce a fost adesea prea centrat spre interior".

Dacă Disecție a plasat-o Han Kang pe scena internațională, a făcut, de asemenea, din ea o legătură cu conștiința Coreei de Sud. „După ce a fost publicată cartea, m-am dus în Polonia pentru o rezidență de patru luni și când m-am întors acasă era încă pe listele de bestseller", spune ea. „Dintr-o dată oamenii au început să mă invite la prânz pentru a vorbi despre amintirile lor despre Gwangju."

Sursa: The Guardian

Traducere din limba engleză de Andreea Chebac