#Ce citesc traducătorii? Recomandările Siminei Răchițeanu

Simina Răchițeanu - traducătoare din norvegiană, daneză și suedeză, pasionată de citit din orice limbă și de orice ține de ficțiunea despre patologic (carte, film, muzică etc. - după cum ea însăși mărturisește), colaboratoare la numeroase reviste culturale din Romania și nu numai, a acceptat provocarea noastră de a vă mărturisi ce cărți ale Editurii ART îi plac și, mai ales, de ce. Iată cum arată, în viziunea Siminei, un top 5 cărți serioase pentru oameni mai serioși și mai puțin serioși.

Arabul de mâine. O copilărie petrecută în Orientul Mijlociu (1978-1984), Riad Sattouf (traducere din limba franceză de Raluca Dincă, Grafic, 2020)

Dintre cele mai recente apariții editoriale, am avut norocul să mi se recomande romanul grafic Arabul de mâine (primul volum dintr-o întreagă serie) și mi-a plăcut atât de mult, încât a ajuns direct în topul recomandărilor mele. Micul Riad, naratorul, este băiatul preșcolar al unei franțuzoaice și al unui sirian ce venise la Paris pentru a-și împlini visul de a deveni doctor (în istorie). Când are abia doi ani, Riad și mama lui îl urmează pe tată în Libia, unde acesta primise un post de conferențiar universitar, urmând ca mai apoi să se mute în Siria.

Întregul roman grafic e desenat și povestit din perspectiva micului Riad, care, la o vârstă extrem de fragedă, se lovește de diferențele mentalitare dintre Occident și Orientul Mijlociu. Atât textul (tradus impecabil), cât și grafica sunt realizate cu mult farmec și iscusință și te cuceresc printr-un stil din care transpar constant curiozitatea, naivitatea și sinceritatea micului Riad.

Arabul de mâine este o punte de legătură între două civilizații complet diferite, a căror relație conflictuală poate și trebuie înțeleasă mai bine. Cu un umor dezarmant și foarte rafinat, acest roman grafic strigă un mare „citește-mă cât mai repede și chiar de mai multe ori!”

Fahrenheit 451, Ray Bradbury (traducere din limba engleză de Petre Solomon, Cărți cult, Editura ART, 2013)

Categoric una dintre cărțile cult ale literaturii distopice, Fahrenheit 451 a fost și cred că va rămâne un roman de referință pentru orice cititor, indiferent de gusturile literare. Bradbury a avut ideea nebunească de a imagina o lume cu valori inversate, în care pompierii – cei care ar trebui să își riște viața pentru a-și salva semenii și pe casele lor din ghearele periculoase ale incendiilor – ajung să ardă nu doar cărțile, ci și casele oamenilor ce dețin (în secret) cărți.

O recomand ca lectură esențială fiindcă este presărată cu o serie de teme principale și secundare, povestea putând fi citită și interpretată în multe chei, toate extrem de actuale: de la critica cenzurii practicate de regimuri totalitare, la teama că oamenii nu vor mai citi și astfel își vor pierde simțul critic și capacitatea de a discerne între bine și rău, la exemple de comportament consumerist ce duc la depersonalizare și chiar dezumanizare. De altfel, după ce ai explorat scenariul distopic al lui Bradbury, îți dai seama că scopul autorului nu a fost să demonizeze un sistem sau să-și sperie cititorul creând un univers posibil, decăzut în mod ireversibil, ci, dimpotrivă, și-a dorit să putem întrezări consecințele unor tendințe ce pot deveni distructive dacă sunt duse la extrem. Odată ce înțelegem natura și consecințele pericolelor, ar trebui să le putem preveni, nu-i așa? Fahrenheit 451 merită citită și pentru că oferă speranța salvării, care răsare din mijlocul metaforelor sumbre ce au un ecou puternic și acum, la aproape 70 de ani de la apariția romanului. Ce mai recomand: citiți despre cum s-a născut ideea cărții, cum s-a dezvoltat din câteva proze scurte până a ajuns la forma finală. Interesante sunt și modurile în care a fost cenzurată; în mod ironic, acestea îi dau și mai multă forță. În concluzie: un roman care nu-ți va da pace odată ce-l vei citi.

Destupătorul de Sticle din Ocean, Michelle Cuevas, ilustrații de Erin E. Stead (traducere din limba engleză de Radu Paraschivescu, Vlad și Cartea cu Genius, 2017)

Destupătorul de sticle din Ocean este o bijuterie de carte ilustrată pentru copii, potrivită pentru grupa de vârstă 4+ ani. Eroul poveștii, un destupător de sticle, va avea o mare surpriză atunci când va încerca să afle cine este destinatarul unei invitații la o petrecere pe plajă, găsită, desigur, într-o sticlă aruncată în ocean. Mesagerul singuratic a cărui misiune era să deschidă fiecare sticlă din ocean și să se asigure că fiecare scrisoare în parte ajunge la persoana potrivită, va avea el însuși o surpriză neașteptată și își va face prieteni tocmai când se simțea mai izolat. Ilustrațiile semnate de Erin Stead, de o sensibilitate grațioasă, alături de textul poetic, presărat de metafore ce amintesc de măiestria povestitorului din Micul Prinț, vor înduioșa fără echivoc orice copil, iar adulții vor lăcrima cu siguranță pe ascuns la finalul lecturii și se vor emoționa în fața poveștii cu tâlc. Și, de ce nu, poate vor scrie împreună o scrisoare.

Băiețelul care se putea mușca de nas, Alex Moldovan, ilustrații de Irina Georgescu (Vlad și Cartea cu Genius, 2019)

Toată lumea a rămas uimită și contrariată când, într-o bună zi și fără vreun motiv anume, Vlad a făcut ceva cu totul și cu totul neobișnuit: a început să se muște de nas. Fenomenul era nemaivăzut și nemaiauzit, astfel că toată lumea trebuia să afle despre el, să vadă această nemaipomenită faptă a micului Vlad. Dar, când întreg orașul s-a adunat, în ziua și la ora stabilită, au așteptat degeaba, Vlad nu s-a mușcat de nas. Și cu toții au plecat acasă, dezamăgiți și nemulțumiți. Citind această povestire cu fraze șarmante și ușor misterioase, strecurate printre ilustrațiile simpatice, pline de culoare și imaginație, cred că fiecare părinte și fiecare copil vor avea șansa să reflecteze împreună la super-puterile pe care fiecare prichindel le are, care de care mai năstrușnică și nemaipomenită – dar  și de ce e important să păstreze secretul. Fiindcă oare cum altfel mai rămân ele pure și sincere, libere să se dezvolte? Cu siguranță doar atunci când le cunosc doar cei care le pot aprecia cu adevărat.

Oameni anxioși, Fredrik Backman (traducere din limba suedeză de Andreea Caleman, Colecția musai, Editura ART, 2020)

Poate vă întrebați de ce închei lista de recomandări cu un roman pe care încă nu l-am citit. Explicația este una personală și chiar destul de simplă. În casa mea, Fredrik Backman și-a făcut apariția mai întâi în versiunea suedeză. Partenerul meu a studiat în Suedia, de unde s-a molipsit iremediabil de romanul Un bărbat pe nume Ove. Am vizionat și filmul, inevitabil m-am molipsit și eu de farmecul irezistibil al scriiturii, și, încet, încet, în biblioteca noastră s-a format un mic raft de cărți ale autorului, în suedeză, engleză și română. Recomand toate cărțile scrise de Backman pentru ironia și auto-ironia tipic suedeze, umorul acid și totodată plin de tandrețe și înțelegere, care, puse împreună, nu fac decât să ne aducă aminte de faptul că suntem minunat de diferiți, că fiecare ciudățenie și excentricitate poate fi poetică în felul ei, dar și cât de mult contează ca între un individ și comunitatea în care trăiește să existe o relație de sinceritate, acceptare și înțelegere.

În Oameni anxioși, un spărgător de bănci înarmat fuge de la locul faptei și ajunge să îi ia ostatici pe șapte oameni foarte diferiți, fiecare apăsat de anxietăți care de care mai variate și comice. E suficient să știm că, după ce ostaticii sunt eliberați, aceștia dau cele mai bizare explicații polițiștilor și rezolvarea cazului se transformă mai degrabă într-un amestec de comedie, situații absurde și povești emoționante despre viață și vulnerabilitate. Știind antecedentele lui Fredrik Backman, toate cu un succes fulminant, pariez că vom fi cu toții cuceriți și de Oameni anxioși.

Sperăm să te inspire recomandările Siminei și îți propunem mai multe liste de lectură în secțiunea din site numită chiar așa: Recomandările traducătorilor. Lecturi frumoase în continuare!