43 de capsule pline cu substanța numită viață

Nu sunt cititoare de proză scurtă, prefer în general să mă „împrietenesc” cu personajele unei cărți și să parcurg cu aceste noi cunoștințe câteva sute de pagini. Așa că alegerea de a citi „Manual pentru femei de serviciu”, volumul de proză scurtă al Luciei Berlin, a venit din pură curiozitate generată atât de carte, cât și de viața tumultoasă a scriitoarei. Și bine am făcut pentru că până la urmă cartea asta mi-a oferit și ceva din satisfacția unui roman plus multe alte lucruri.

Vocea distinctă a narațiunilor din carte se simte încă de la primele pagini, poate că îți place sau nu, poate că ai nevoie să te obișnuiești cu ea, dar nu îi poți ignora prezența. Și această voce te călăuzește pe parcursul celor 43 de proze scurte din antologie, ca un fir roșu. 43 de capsule pline cu substanța numită viață

Cu excepția  a două dintre povestiri – „Vreau să-ți văd zâmbetul” și „Și s-a făcut sâmbătă” - toate celelalte au un narator de gen feminin. E ca și cum ar exista un singur personaj care se metamorfozează de-a lungul cărții: într-o poveste este o femeie matură, în alta este iarăși copil, într-o istorisire este o alcoolică aflată pentru prima dată la dezintoxicare, în alta o femeie care își îngrijește tatăl, și tot așa ca un aparat cu diapozitive.

Poate tocmai datorită vocii feminine puternice din carte, textele te fac să te gândești imediat la autoficțiune. Însă aceasta este o capcană și un mod facil de a cataloga proza Luciei Berlin. Deși viața autoarei a fost o sursă de inspirație și toate situațiile la limită prin care a trecut i-au oferit suficient material pentru scris, textele pe care le citești sunt mult mai mult de atât.

În această proto-autoficțiune, autoarea ne oferă miezul emoțional al unor situații veridice, relatat cu detașarea celui care privește din afara sa, în cuvinte puține și clare care ne dau însă un context uriaș, în creații de câteva zeci de pagini sau abia câteva paragrafe. Nu se sfiește să expună teme dificile cum ar fi descrierea unei clinici ilegale pentru avorturi sau ce înseamnă ca mamă singură să ai nevoie de alcool ca să poți funcționa pentru cei trei copii ai tăi.

„Ador casele, toate lucrurile pe care mi le dezvăluie, e unul dintre motivele pentru care nu mă deranjează să lucrez ca menajeră. E ca și cum aș citi o carte.

(...)

În ultima vreme am făcut curat în case în care tocmai murise cineva. Curățenie și ajutor la sortarea lucrurilor pe care le păstrează de cele pe care le dau de pomană la fundații caritabile. (...) Mă deprimă munca asta. Fie toate rudele vor tot și se ceartă pe ultimele mărunțișuri, niște bretele vechi și roase sau o cană de cafea. Fie nimeni nu vrea nimic din toată casa, așa că trebuie să împachetez totul. În ambele cazuri, ce mă întristează e cât de puțin durează. Numai gândiți-vă. Dacă ați muri... în maximum două ore as reuși să mă debarasez de toate posesiunile voastre.”

Mie mi-a rămas în minte un trio de povestiri – „Toda luna, todo ano”, „Jale” și „Să plângi ca proasta” – legate între ele prin același personaje în etape diferite ale vieții. Dacă în prima facem cunoștință cu protagonista – o femeie puternică, matură – care alege să își petreacă vacanța într-un sat de pescari și să redescopere viața cu această ocazie, în a doua același personaj este sprijinul surorii sale bolnave și părăsite de soț pe care o aduce în locul care a fost și pentru ea o alinare, iar în ultima dintre ele raportul de forțe devine neclar, ambele surori găsind o cale de a se apropia în fața maladiei care până la urmă le va despărți.

Fie că citiți acest volum dintr-o suflare și vă captează toată atenția, fie că îl savurați pe bucățele, povestire cu povestire, cred că veți găsi în el cel puțin o situație cu care să rezonați. Chiar dacă unele puneri în scenă pot părea incredibile, sau departe de experiența pe care ne-o oferă cotidianul, frazele reușesc să evoce o gamă extrem de largă de emoții: rușine, frică, frustrare, dragoste intensă, nepăsare și mântuire.

Text și fotografii de Andreea Chebac

Manual pentru femei de serviciu, Lucia Berlin

Traducere din limba engleză și note de Ioana Miruna Voiculescu

Introducere şi ediţie alcătuită de Stephen Emerson

Cuvânt-înainte de Lydia Davis

musai, 2018