Cartea în trei minute. „Armistițiul”, Primo Levi
„Prima patrulă rusească a fost văzută din lagăr spre amiază, în ziua de 27 ianuarie 1945. Eu și Charles am fost primii care am zărit‑o: duceam la groapa comună trupul lui Sómogyi, primul decedat dintre tovarășii de cameră. Cum groapa era deja plină, iar o altfel de înmormântare nu se făcea, am răsturnat targa pe zăpada întinată; Charles și‑a scos bereta, salutând viii și morții.”
***
„Cred în rațiune și în comunicare ca instrumente supreme ale progresului. Astfel, când am descris realitatea tragică de la Auschwitz, mi-am asumat în mod deliberat limbajul calm și sobru al martorului, nu tonalitatea plângătoare a victimei sau vocea furioasă a cuiva dornic de răzbunare. M-am gândit că mărturia mea va fi mai credibilă și mai utilă cu cât ar suna mai obiectiv, mai puțin exagerat, mai puțin emoțional; numai în felul acesta martorul unor fapte care trebuie judecate își îndeplinește sarcina, care este aceea de a pregăti terenul pentru judecător. În cazul acesta, judecători sunt chiar cititorii mei.” Primo Levi
Credit foto © Mondadori Portfolio/Getty Images
***
Armistițiul încheie seria povestirilor despre experiența Holocaustului, mai precis cele nouă luni chinuitoare în care Primo Levi, alături de un grup numeros de supraviețuitori, traversează Europa pe drumul de repatriere de la Auschwitz. Asemenea tuturor scrierilor sale, și cartea de față a fost așternută pe hârtie din aceeași impetuozitate de a povesti, de a depune mărturie pentru toate nedreptățile pe care autorul, alături de atâtea milioane de oameni, le-a îndurat în experimentul abrutizării.
***
Dacă vrei să mai citești despre Holocaust, îți recomandăm și:
Alte titluri recomandate:
Cărți biografice
Fata cu Leica, Helena Janeczek
Prietenul, Sigrid Nunez
Memoriile unui bătrân crocodil, Tennessee Williams
Recomandări din colecția Cărți cult
Un copil pentru Rosemary, Ira Levin
Jurnal din Anul Ciumei, Daniel Defoe
Preaiubita, Toni Morrison
***
Armistițiul, Primo Levi
Traducere din limba italiană și note de Doina Condrea Derer
Colecția Cărți cult
Editura ART, 2024