Chiar dacă Margaret Thatcher (şi n-a fost singura) a rămas în istoria “criticii de artă” descriindu-l pe Francis Bacon (pictorul, nu filosoful care ne-a dat bătăi de cap cu Utopia) drept “cel care pictează acele imagini îngrozitoare”, cel mai valoros artist britanic al secolului trecut susţine(a) că lucrările sale nu i se par deloc întunecate, îngrozitoare &co. “Întotdeauna am încercat să redau lucrurile atât de direct şi de crud pe cât mi-a fost cu putinţă; poate că atunci când un lucru iese prea brutal în evidenţă, oamenii îl percep ca fiind oribil. Pentru că dacă le spui oamenilor ceva direct în faţă, se simt ofensaţi, deşi ştiu prea bine că e adevărat. Oamenii tind să se simtă ofensaţi de fapte reale, sau de adevăr, cum se zicea altădată”, îi explica la un moment dat lui David Sylvester, criticul de artă care i-a fost, de altfel, curator şi care în 1993 a primit la Bienala de Artă de la Veneţia Leul de Aur pentru organizarea unei expoziţii F.B.

Cel mai scump pictor al anilor ‘80, Bacon a reciclat în tablourile lui – printre cele mai cunoscute numărându-se Tripticurile – nu doar “spiritul vremii” şi capitole întregi din mitologie (de la cea greacă, la cea creştină), ci şi principiile artei ca atare. Declarându-se mai interesat de ceea ce numim viaţă decât de ceea ce numim artă, Bacon era convins că misiunea artistului este tocmai punerea în discuţie a artei şi dezamorsarea mecanismelor prin care aceasta este construită, consumată etc.

Despre logica pe care şi-a construit-o Bacon şi despre premisele ei biografice s-a scris şi filmat mult. În 1985, o ediţie din celebrul The South Bank Show îi era dedicată pictorului de origine irlandeză, documentarul mergând pe urmele unuia dintre cele mai complexe laboratoare creative.

De urmărit, în varianta integrală, pe Ubuweb.

Volumul de interviuri acordate de-a lungul timpului lui Sylvester, în curs de apariţie la ART în traducerea lui Ion Ciornei, radiografiază nu doar articulaţiile operei lui Bacon, ci şi contextul biografic, ale cărui întorsături pot sta cu siguranţăla baza unui roman poliţist. Pentru deschiderea poftei de citit Bacon, un fragment în avanpremieră pe Liternet:

David Sylvester: Ne puteţi explica de ce vă interesează atât de mult fotografiile?
Francis Bacon: Cred că simţul nostru vizual este permanent asaltat de fotografie şi de film, astfel încât, atunci când privim ceva, nu privim pur şi simplu acel lucru, ci o facem prin prisma asaltului la care ne-au supus deja fotografia şi filmul. Şi nouăzeci şi nouă la sută din timp găsesc că fotografiile sunt mult mai interesante decât pictura abstractă sau figurativă. Dintotdeauna am fost bântuit de ele.

D.S.: Puteţi preciza ce anume vă bântuie, în cazul lor? Caracterul lor imediat? Formele surprinzătoare cuprinse în ele? Textura lor?
F.B.: Cred că e vorba de o uşoară abatere de la realitate, ceea ce mă readuce la ea cu mult mai multă violenţă. Prin imaginea fotografică, mă surprind intrând în imagine şi dând frâu liber la tot ce cred că e real în ea, mai mult decât aş putea s-o fac privind-o doar. Fotografiile nu sunt întotdeauna puncte de referinţă; deseori, sunt izbucniri de idei.

Citiţi tot fragmentul aici.