Viet Thanh Nguyen la București | 6 iulie 2023 | Café Verona

19 iunie 2023
Viet Thanh Nguyen la Bucuresti

Viet Thanh Nguyen vine la București. Autorul romanului „Simpatizantul”, distins în 2016 cu Premiul Pulitzer pentru ficțiune, se întâlnește cu cititorii săi în grădina Café Verona (Strada Arthur Verona 13), joi, 6 iulie, începând cu ora 18.00. La eveniment vor participa, alături de autor, Victor Cobuz, Monica Cure, Mihaela Dedeoglu și Răzvan Țupa. Întâlnirea este moderată de Iulian Bocai.

 

Viet Thanh Nguyen s-a născut în 1971 în Vietnam şi a crescut în America. Predă engleza şi Studii Americane la Universitatea California de Sud şi trăieşte în Los Angeles. Este autorul lucrărilor academice „Race and Resistance: Literature and Politics in Asian America” (2002) şi „Nothing Ever Dies: Vietnam and The Memory of War” (2016).

 

În 2015 și-a făcut debutul editorial în ficțiune cu „Simpatizantul” (ART, 2017), a cărui continuare „Devotatul” (ART, 2023) a fost publicată în limba engleză în 2021. Nguyen a lasat inclusiv un volum de proză scurtă intitulat „Refugiații” (ART, 2018).

 

„Am scris romanul cu intenția de a critica pe toată lumea. Fiecare are ceva de detestat în romanul acesta. Îi critică pe comuniști, critică Vietnamul de Sud, îi critică pe americani. Dar tema este chiar simpatia, care dă și titlul romanului: «Simpatizantul». Ideea fiind că, în timpul unui conflict sau al unui război, cel mai ușor este să simpatizezi exclusiv cu propria tabără. Virtutea, și totodată defectul personajului meu, este că el simpatizează cu toată lumea. Lucru care-l face să fie un spion grozav, dar va contribui fatalmente la declinul lui. Asta am conștientizat în timp ce scriam romanul, că dacă ar fi să ne gândim cu optimism și speranță la un viitor conciliant, pacifist, atunci trebuie să lărgim limitele conceptului de simpatie dincolo de granița propriilor comunități, către comunități umane mult mai mari.” (Viet Thanh Nguyen)

 

„Stilul lui este mai degrabă un potpuriu de stiluri cu care jonglează prin mijlocirea unui narator-personaj complicat, captiv în propria lui memorie. Dar la ce altceva mă puteam aștepta din partea unui narator care se declară din prima propoziție «o fantomă», «un om cu două minți»? Ca traducătoare, autocaracterizarea aceasta m-a pus în gardă de la început. Era limpede că așa avea să fie și scriitura: complicată, analitică, digresivă, bogată. Tot ce am avut de făcut a fost să deschid bine ochii și să-i urmez fiecare meandru.” (Tatiana Dragomir, traducătoarea în limba română a cărților lui Viet Thanh Nguyen, publicate în colecția musai a Editurii ART)

 

„Simpatizantul” este un roman de spionaj și de război plin de suspansul unui thriller, o satiră politică, o privire istorică lucidă asupra colonizării și revoluției, un imn straniu și impecabil închinat imigrantului, o explorare caustică şi incomodă a identităţii şi a Americii, o meditație asupra vinovăției și trădării. Naratorul, un dublu agent comunist, un om cu două minţi, jumătate francez, jumătate vietnamez, ajunge în America după căderea Saigonului şi încearcă, aşa cum fac şi ceilalţi refugiaţi vietnamezi, să-şi construiască o nouă viaţă.

 

În „Devotatul”, personajul fără nume, dar cu două chipuri și două minți, părăsește acum America și, atras de patria tatălui său francez, se instalează la Paris. Fost agent dublu și anchetator, scăpat dintr-un lagăr de reeducare comunist și din inumana călătorie cu barca pe care mulți imigranți sunt nevoiți s-o îndure în drumul lor spre o viață mai bună, acesta se trezește prins în strânsoarea capitalismului, ajungând nici mai mult, nici mai puțin decât traficant de droguri în Orașul Luminilor.

 

„Refugiații” reprezintă o colecție de proze scurte scrise pe parcursul a douăzeci de ani și care explorează probleme precum imigrația, dezrădăcinarea, lupta pentru regăsirea identității și reconcilierea cu propriul trecut.

 

Evenimentul se va desfășura în limba engleză și va avea traducere simultană.

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Partener: Cărturești

Parteneri media: Radio Guerrilla, Scena9, Observator Cultural

Recomandări (276) Interviuri (54) Artstagram (16) Noutăți (88) Titluri în focus (169) Evenimente (88) Cartea în 3 minute (5) Topuri (17) Artstagram 4 (7) Școală (7) Concursuri (62) Comemorări (6)
Noutate Grafic: „Aquaman #1. Apa vie” și personajul Aquaman imaginat de Robson Rocha
Noutate Grafic: „Aquaman #1. Apa vie” și personajul Aquaman imaginat de Robson Rocha de Ema Cojocaru 25 aprilie 2024
În cercurile pasionaților de comic books, ilustratorul Robson Rocha este numit „arhitectul lui Aquaman”. Ne-a întristat vestea că artistul brazilian a...
Mai multe
Concurs Ziua Cărții – Editura Art 23 aprilie 2024
REGULAMENT OFICIAL DE PARTICIPARE LA CAMPANIA „Concurs Ziua Cărții – Editura Art” 23 – 24 aprilie 2024 SECȚIUNEA 1. ORGANIZATORUL CAMPAN...
Mai multe
Un Indiana Jones al cărților, despre „Catalogul cărților naufragiate”, de Edward Wilson-Lee
Un Indiana Jones al cărților, despre „Catalogul cărților naufragiate”, de Edward Wilson-Lee de Laura Câlțea 22 aprilie 2024
Poate lucrul cel mai surprinzător al volumului Catalogul cărților naufragiate. Fiul lui Columb și aventura bibliotecii universale, de Edward Wilson-Le...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART