Vei descoperi o povestitoare talentata

de Adriana Gionea acum 2 luni

Dacă s-ar implica în industria cinematografică, Mariana Enriquez ar avea cel puţin acelaşi succes obţinut în cariera literară, deşi prozele ei scurte nu au nevoie de ecranizare. Paginile îţi oferă deja acea doză antrenantă de imprevizibil, suspans, originalitate, furnizată de întâmplările cu final memorabil, de care are nevoie orice film pentru a te ţine captiv.

Toate cele 12 proze scurte din volumul Ce-am pierdut în foc te vor face să o compari pe scriitoarea devenită noua voce a literaturii argentinene cu genul acela de regizor ale cărui noi filme sunt aşteptate cu nerăbdare, chiar dacă spectatorii ştiu dinainte că vor fi zguduiţi, stupefiati şi puşi în faţa marilor frici odată intraţi în sala de cinema. Pe ce se bazează Mariana Enriquez, cu al ei stil devenit irezistibil pentru cei dependenţi de filmele care dau fiori? Pe talentul ei de a îmbina ingenios poveştile unor adolescenţi, jocurile copilăriei, superstiţiile exotice, legendele mahalalelor din Buenos Aires şi amănuntele din ştirile sordide într-un thriller inteligent cu accente horror sofisticate, invadate de realismul magic specific sud-americanilor.

Înainte de a deveni scriitoare, Mariana Enriquez a fost jurnalistă, iar prima ei profesie are un mare impact asupra modului în care alege subiectele din cotidian, pe care apoi le prelucrează frapant. Atunci când amestecă diabolic toate acele detalii ce îţi fac pielea de gaină, dovedeşte priceperea oricărui autor argentinian care jonglează natural cu tenebrele, enigmele care înfioară şi bizarul camuflat în banal. Subiectele ei par culese din paginile unei publicaţii axate pe exploatarea apetitului pentru senzaţionalismul grotesc şi morbid al fiinţei umane, dar se transformă în varianta hard a prozelor lui Borges ori Cortazar.

Crimele de la periferie săvârşite de marginali sau de cetăţenii respectabili cu apucături şocante, instinctele animalice scăpate de sub control, atracţia pentru legendele urbane ce seamănă cu nişte filme horror şi comportamentele în care bizarul ia o turnură pervers-întunecată par a fi specialităţile servite de presa din care se inspiră autoarea. Doar că Mariana Enriquez nu lasă aceste subiecte greu de digerat la nivelul simplist al unei publicaţii de mahala ce trăieste prin exploatarea dejecţiilor produse zi de zi de aglomerările urbane unde coruptia şi alienarea fac legea. În prozele ei toate aceste întâmplări ce decriu mizeria umană în cea mai pură formă a ei capătă o şlefuire ce le dă o formă sofisticată. Autoarea mizează inspirat pe transformarea sordidului într-o stranietate abisală stilizată. Nu puţini au fost aceia care au afirmat că povestirile ei îmbină într-o manieră adictivă influenţele din Stephen King şi Poe.


Citește continuarea recenziei pe Postmodern.ro.

Vă recomandăm şi