Vaclav Havel, un model (est)etic

de Cezar Gheorghe acum 6 ani

Iniţial, Vaclav Havel era pentru mine un nume dintr-o carte de istorie, despre care mi se spunea că este un model moral. I-am ascultat pe cei mai în vârstă decît mine plângîndu-se că „nu am avut şi noi românii un Havel" care să ne conducă spre acel promised land al democraţiei. Relativ de curând, am aflat mai multe lucruri despre omul Havel, fiindcă, altfel, cu o figură dintr-o carte de istorie nu se poate discuta.

Cu totul altfel stau însă lucrurile după ce citeşti cartea lui Havel, Scrisori către Olga, volumul alcătuit din epistolele trimise de disidentul ceh soţiei sale pe perioada detenţiei sale. Vaclav Havel a fost închis de regimul comunist cehoslovac pentru acţiunile care au dus la mişcarea Carta 77 şi la Comisia pentru Apărarea Persecutaţilor pe Nedrept. Dincolo de calitatea lor de document istoric, scrisorile realizează şi oglindirea unei situaţii existenţiale în care un om este obligat să îşi „consolideze sinele". Puţini oameni aflaţi în situaţia de a fi condamnaţi la cinci ani de închisoare ar vedea în acest lucru „o situaţie existenţială complet nouă", o „ocazie" de a crea o „structură complet nouă de valori şi o nouă perspectivă a tuturor lucrurilor - alte speranţe, alte scopuri, alte interese alte bucurii". Şi mai puţini ar simţi nevoia de a-şi crea o nouă concepţie asupra timpului şi asupra vieţii, aşa cum a făcut Havel în închisoare.

Citeşte restul articolului în Observator Cultural.

Vă recomandăm şi