Un volum polemic

de Isuciu acum 8 ani

„Ce mai rămâne din cultura franceză” este un volum polemic. Scrisă (în prima parte) de un american bun cunoscător al literaturii franceze, Donald Morrison, cartea analizează starea culturii franceze în prezent. Şi concluzionează că literatura şi cultura franceză este în decădere.Adică se deosebeşte substanţial de trecut. „ Deşi francezii nu au inventat romanul, au dominat acest gen literar din secolul XIX – lea până în secolul XX : Stendhal, Balzac, Hugo, Dumas pere (să nu se înţeleagă fructe, ci tată ) et fils, Flaubert, Zola, Proust, Celine…” spune Morrison.

El mai spune că literatura franceză a început să de deterioreze pe la mijlocul secolului XX, odată cu apariţia Noului Roman. Pentru că Noul Roman îşi propunea să submineze convenţiile literare în vigoare – verosimilitatea şi intriga, folosind experimente ameţitoare şi confuze. Autoficţiunea a fost considerată o mare problemă .

A povesti o relaţie amoroasă, drumul cu metroul etc., totul devine foarte uşor.Nu e nevoie de documentare, de dezvoltarea unor personaje universale. Acum toată lumea are impresia că poate scrie. Şi hop –ţop, postări pe Internet.

Aceeaşi viziune despre cultura franceză se găseşte în partea a doua a volumului – „Preocuparea pentru grandoare” – scrisă de Antoine Compagnon – în care autorul francez confirmă teoria lui Donald Morrison: cultura franceză e pe moarte. Compagnon arată că din lista scriitorilor traduşi în alte limbi decât franceză şi premiaţi, – Pascal Quignard, Michel Huellebecq, Yasmina Reza, Marie NDiaye, Julia Kristeva , Edouard Glissant, Maryse Conde, Assia Djebar , Jean Echenoz , Alain Mabanckou, – niciunul nu atinge grandoarea şi anvergura unor Flaubert, Proust etc.

M-a mirat faptul că nimeni nu-l pomeneşte pe Michel Tournier.

În postfaţa semnată de Horia Roman Patapievici, mi se pare că am găsit o opinie mai realistă. El spune : „În primul caz ( premisa declinului cultural) problema care se pune este cea a existenţei marilor artişti, care, fireşte, e diferită de chestiunea influenţei lor ori a influenţei culturii lor, pur şi simplu.Dacă ne întrebăm câţi Balzac, Flaubert ori Proust mai are azi Franţa, e cazul să ne întrebăm […] şi câţi Dostoievski au ruşii ori câţi Melville, americanii. Căci e bine să nu ne minţim singuri : francezii nu erau conştienţi  la 1860 de norocul de a-l avea pe Flaubert, nici americanii pe Melville, nici ruşii pe Dostoievski.” Corect. Pentru validarea valorilor, se cere timp.

Citiţi articolul pe www.isuciu.ro.

Vă recomandăm şi