„Un scriitor se află permanent în exil, chiar în propria lui ţară“

de Silvia Dumitrache acum 6 ani

Jorge Edwards, cel mai cunoscut scriitor chilian contemporan, a fost prezent în România, pe 5 aprilie, pentru lansarea celui de-al doilea roman al său tradus în română, Originea lumii, la Editura Art (în traducerea Luminiţei Marcu). Evenimentul, organizat de Institutul Cervantes și de Ambasada Republicii Chile în România, a avut loc la Librăria Bastilia, în prezenţa ambasadoarei Republicii Chile în România, Maria Eliana Cuevas, a lui Juan Carlos Vidal şi a criticilor Iulia Popovici şi Ema Stere, iar discuţia a fost moderată de Laura Albulescu. În continuare, publicăm un interviu cu scriitorul, despre literatură, disidenţă, exil şi, nu în ultimul rînd, despre iluzia comunismului.

Cum aţi reuşit să îmbinaţi cele două activităţi, cea de diplomat şi cea de scriitor?
Am reuşit foarte prost. Activitatea de diplomat a fost foarte stresantă, ca urmare, multă vreme am ieşit din această sferă. Am fost diplomat de carieră doar pînă în '73, cînd venirea lui Pinochet i-a pus capăt. Pentru o scurtă perioadă de timp, am fost ambasador Unesco, în 1994, cînd am avut din nou democraţie. Şi acum, sînt de un an şi jumătate în Paris. Scriu în cele mai stranii momente, pentru că nu am timp. Şi astăzi, de exemplu, am scris timp de două ore. Scriu noaptea, uneori devreme dimineaţa, în weekenduri. Cîteodată, simt o dorinţă vie să plec la ţară, să evadez, dar nu mă duc, rămîn şi scriu neîncetat pînă termin. Dar cînd ajung la finalul unui proiect, aşa cum e cazul acum, îmi iau o vacanţă totală. Mă consider un scriitor care e şi diplomat, nu un diplomat care mai şi scrie. Vi s-a publicat recent în română al doilea roman, Originea lumii. Care este punctul său de„origine"? Ideea acestei poveşti mi-a venit atunci cînd un cunoscut al meu, care ajunsese la o vîrstă destul de înaintată, mi-a spus: „Două lucruri îmi plac în viaţa asta: sticla şi femeile. Dar acum nu mai pot să mă bucur de amîndouă, aşa că trebuie să aleg: whisky sau femei". Mi s-a părut că de aici se poate ţese o poveste frumoasă. Apoi am văzut tabloul lui Courbet într-un muzeu din Paris şi în mintea mea firele începeau să se lege. Cînd m-am întors în căsuţa mea de la mare, din Catalunia, în sudul Barcelonei, acest roman a prins contur extrem de repede. Motorul acestui roman este obsesia unui bărbat în vîrstă pentru soţia lui mai tînără, obsesia unui om gelos. Problema ar fi că eventualul amant al femeii tocmai a murit, aşa că acest bărbat începe o investigaţie care se apropie ca metodă de investigaţiile poliţiste. Crima este adulterul, iar criminalul este mort.

Citeşte restul interviului aici.

Vă recomandăm şi