Un bărbat pe nume Ove – o lectură pentru suflet de la editura Art

de Laura Frunză acum 1 an

Trăiesc cu convingerea că unele cărţi ajung la noi exact atunci când trebuie. Sau le citim exact atunci când trebuie. Aşa mi s-a întâmplat şi cu Un bărbat pe nume Ove. Stătea în teancul “de citit” de vreo două luni, de la Bookfest. Am tot cărat-o cu mine în vacanţe, am pus-o şi scos-o din bagaje dar n-am reuşit să desfac folia decât acum. Simţeam nevoia să citesc ceva, aşa cum alţi oameni simt nevoia de-o ţigară sau de-o ciocolată. De la ultima carte citită în vacanţa la Căciulata (O viaţă de ţărancă), nu am reuşit să mai citesc nimic. Eu bolnavă, copiii bolnavi şi/sau solicitanţi, multă oboseală. Nu reuşeam să-mi ţin ochii deschişi ca să citesc vreo carte, până şi cele de copii reuşeau să mă adoarmă după două pagini.


Şi apoi a venit Un bărbat pe nume Ove. Am citit-o în două zile. Seara după ce s-a culcat bebe o parte şi într-o dimineaţă neaşteptată când bebe a dormit mai mult, a doua parte. Este o carte despre atât de multe lucruri că poţi spune că e o carte despre întreaga viaţă. Personajul principal, acest bărbat pe nume Ove, e un văduv care ascunde sub masca mizantropiei, suferinţa profundă lăsată mai întâi de moartea părinţilor, apoi de moartea copilului şi apoi de moartea soţiei.

La prima vedere, Ove pare un moş antipatic care patrulează prin cartier, pune afişe cu “interzis” şi îşi antipatizează toţi vecinii, cărora nu ezită să le pună beţe în roate ocazional. Pe măsură ce avansăm cu lectura, descoperim, de fapt, un om care simte că îi fuge pământul de sub picioare: lumea se schimbă într-un ritm ameţitor iar el nu poate sau nu vrea să ţină pasul. Viaţa lui e o permanentă luptă cu sistemul, sistem în faţa căruia se simte cumplit de neputincios. Descoperim în Suedia o asistenţă socială absurdă care ia oamenii din casele lor şi îi pune în aziluri, chiar şi împotriva voinţei rudelor, nişte “cămăşi albe” fără suflet, care gândesc în termeni de dosare şi hârtii.

Ove e un bărbat cu o inimă prea mare. Asta spun medicii atunci când ajunge la spital, după ce încearcă să împiedice un jaf în cartier. Şi, într-adevăr, Ove are o inimă prea mare şi la propriu şi la figurat. Toată cartea este despre cum Ove ajută vrând-nevrând diverse persoane şi cum planurile sale de a se sinucide pentru a ajunge cât mai repede lângă iubita lui soţie, îi sunt dejucate în cel mai amuzant mod.

Cartea pendulează în trecut şi în prezent, astfel că îl urmărim pe Ove din copilărie până la vârsta senectuţii, şi aflăm treptat, de ce a ajuns atât de retras şi de tăcut, de ce respinge interacţiunile cu oamenii şi de ce îşi conduce viaţa după nişte principii atât de solide, că absolut nimic pe lumea asta nu l-ar putea face vreodată să şi le încalce. Citind, ajungem să-i îndrăgim atât de mult pe Ove şi pe soţia lui, încât ne vine greu să acceptăm că cineva poate avea parte de atâta suferinţă într-o viaţă de om.


Citește în continuare pe blogul Laurei Frunză.

Vă recomandăm şi