Un bărbat pe nume Ove - Fredrik Backman

de Ema Cojocaru acum 1 an

Când am citit Un bărbat pe nume Ove în limba engleză, m-am mirat că încă nu a fost tradus la noi, căci romanul lui Fredrik Backman este taman genul acela care prinde foarte bine la cititori: are o poveste interesantă care te poartă între râs și tristețe, este ușor de citit, fără a fi o carte superficială, este destul de bine scris, fără a avea pretenția unei stilistici înalte, are mult umor și un protagonist memorabil, de care e imposibil să nu te atașezi, chiar dacă el, în esență, detestă oamenii și este unul dintre cele mai asociale personaje pe care le poți întâlni în literatură. Ove mi-a amintit un pic de Ebenezer Le Page din romanul omonim al britanicului Gerald Basil Edwards, o altă carte pe care mi-aș dori să o văd tradusă la noi. Iar dacă ați gustat Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry, cu siguranță veți citi cu plăcere și cartea asta (există chiar unele similitudini între Harold și Ove).
 
 
Ove are 59 de ani și este întruchiparea perfectă a bătrânului morocănos, tipicar și plin de principii, care se află într-un continuu război cu lumea. Chestiile care-l deranjează depășesc cu mult numărul bucuriilor și al lucrurilor care-l mulțumesc. A împânzit cartierul cu avertizări și interdicții și are grijă ca acestea să fie respectate: în fiecare dimineață pleacă în inspecție pentru a se asigura că nu s-a dat vreo spargere, că deșeurile sunt sortate corect, că nicio bicicletă n-a fost lăsată în locuri nepermise. Se ia la harță cu toți cei care încalcă regulile, vecinii nu prea îl înghit, iar cu singurul prieten s-a certat la cuțite după ce acesta și-a cumpărat un BMW - desigur, n-a fost asta singura lor nepotrivire în opinii. 
 
Ove este o persoană inflexibilă, care crede în ordine, în rutină, în cumpătare și în lucrurile care rămân neschimbate. Se pricepe să repare și să construiască, îi plac numerele și casele, este fidel unei singure mărci de automobil: Saab. Vorbește puțin, dar face multe, pentru că „bărbații sunt ceea ce fac, nu ceea ce spun”. Nu are încredere în internet, în cardurile bancare, în vânzători, în oamenii care conduc mașini Audi, Toyota sau BMW. Își plătește facturile la timp și nu a avut vreodată concediu medical. Este încăpățânat și suspicios, convins că toată lumea vrea să-l înșele, că societatea s-a umplut de idioți care nu sunt în stare nici să schimbe un bec, în schimb se laudă cu casele și mașinile lor de parcă ei sunt cei care le-au construit. Cel mai tare îi urăște pe bărbații în cămăși albe cu expresiile lor îngâmfate, care au legea de partea lor și l-au umilit în repetate rânduri de-a lungul vieții.

Citește continuarea recenziei pe blogul Lecturile Emei

Vă recomandăm şi