Umilirea publică în epoca internetului, de Jon Ronson

19 aprilie 2017

Jon Ronson e übercool și-o scriu fără rezerve. Am avut bucuria să îl cunosc anul trecut, când tipa în al cărei apartament stăteam la NY m-a luat într-o seară la ziua amicului ei, un scriitor scoțian care face stand-up comedy nights, pe nume Jon. Să pic din picioare, și nu alta. Știam despre el că scrisese o carte, The Men Who Stare at Goats, care fusese la baza unui film mult-aplaudat la vremea lui, și că avea publicate în română două dintre cărți – Testul Psihopatului (în traducerea Luizei Vasiliu) și asta pe care am și citit-o, în traducerea Andrei Matzal și al lui Cosmin Postolache, ambele apărute la Art.

Autor, dramaturg, regizor de documentare, prezentator radio și jurnalist, numai câteva din ce știe să facă Jon Ronson, descris de alții drept jurnalist de tip gonzo. E-un tip cu ochelari, modest, destul de timid, dar nu și pe scenă, unde-n seara în care l-am cunoscut a făcut câteva glume care-au zguduit de râs subsolul în care ne aflam; la prima vedere nici n-ai zice că e vreun guru într-ale jurnalismului, ci doar un geekcu un umor fin. Umilirea publică în epoca internetului e una dintre cele mai neașteptate cărți pe care am citit-o – nu e ficțiune, dar are toate caracteristicile unui roman care să te prindă și surprindă.


Citește în continuare pe blogul Cărturești.ro.

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART