Trenuri cu prioritate - Bohumil Hrabal

de Ema Cojocaru acum 4 ani

Primele cărți de Bohumil Hrabal pe care le-am citit, L-am servit pe regele Angliei și O singurătate prea zgomotoasă, au devenit rapid favorite. Trenuri cu prioritate mi-a plăcut mai puțin decât celelalte două, dar asta nu înseamnă că nu a fost o lectură foarte bună, cu un strop de umor, un dram de lirism și un mare bobârnac de tristețe, așa cum m-am obișnuit să primesc din partea scriitorului ceh. Destul de multe emoții contrare împachetate într-o carte atât de scurtă, de întinderea unei nuvele. 

La 22 de ani, Miloš Hrma a avut deja o tentativă de sinucidere, dintr-un motiv aparent frivol: deși este bărbat în toată regula, când trebuie să o dovedească, atunci pălește ca un crin. Într-o țară aflată în război, în care se petrec lucruri mult mai grave, acest fapt este, pentru el, un motiv serios de a-și lua viața. Este anul 1945, iar trupele germane se retrag din Cehoslovacia. Trenurile ajung cu întârziere de câteva ore, numai cele cu prioritate ale nemților - transportând soldați, spitale mobile sau arme - trec la timp prin gara unde lucrează Miloš, impiegat-elev la calea ferată.

Bărbații din familia lui Miloš nu prea sunt iubiți de localnici, lăsând impresia că s-au ferit de muncă și au trecut ușor prin viață. Totul a început cu străbunicul Lukáš, care își lua bătaie permanent, pentru că în fiecare zi își cumpăra tutun și rom din renta primită de la stat, lăudându-se cu ele în fața celor care munceau. Nici bunicul, hipnotizator la circ, nu prea a reușit să reabiliteze numele familiei prin moartea sa eroică. Și tatăl lui Miloš a scăpat repede de muncă, căci este pensionar de la 48 de ani; el strânge tot ce alții aruncă, făcându-și în curte un adevărat depozit de mobilă și fiare vechi. Iar tentativa de sinucidere a lui Miloš nu este văzută nici ea cu ochi buni de către localnici.

CItește în continuare aici.

Vă recomandăm şi