Toate focurile. Focul, de Julio Cortazar

de Dana acum 1 an

Primul meu contact cu proza lui Cortazar a fost acum vreo doi ani când un prieten mi-a recomandat una dintre povestirile sale, „Funigei”, sursă de inspirație pentru celebrul film „Blow-up” a lui Antonioni, povestire de care nu mi-am dat clar seama dacă mi-a plăcut sau nu, părându-mi-se pur și simplu bizară. Totuși, în cazul volumului „Toate focurile, focul”, lucrurile îmi sunt destul de clare. Cele opt povestiri care compun această carte transmit veridicitate prin fiecare rând, în sensul în care ești lejer transpus în fiecare narațiune prin intermediul unui limbaj simplu, lipsit de artificii.


Artificiul pe care îl face Cortazar se situează la alt nivel căci el se joacă cu diverse episoade care pot apărea în viețile oamenilor într-o manieră incredibilă în sensul în care introduce în ele răsturnări majore de situație însă într-o modalitate care produce un dublu efect: pe de o parte, răsturnarea pare să vină ca ceva firesc, la care ar fi trebuit să te aștepți sau pe care ar fi trebuit s-o întrevezi date fiind circumstanțele prezente în povestire, iar pe de altă parte, răsturnarea apare ca ceva brutal și nedrept ca să fie suportat de un om.


Volumul reunește o serie de teme specifice creației lui Cortazar de la îmbinarea între planul realității și cel imaginar, la surprinderea complexității relațiilor care se stabilesc între oameni, până la paralela între prezent și trecut. Titlul volumului este dat de una dintre povestirile în care apare cea din urmă temă, unde Cortazar pare să  adere la ideea existenței nu doar a unui fatum, ci și a repetabilității sale la intervale și în contexte extrem de diferite.

Citește în continuare aici.

Vă recomandăm şi