„The Luminaries” de Eleanor Catton

de Cornel Bălan acum 2 ani

Cartea asta face toţi banii (dar eu am luat-o totuşi de la bibliotecă). Întinsă pe 828 de pagini, pe alocuri dense, dar şi cu foarte mult dialog, se subînţelege că nu este recomandabilă cititorului slab de înger, ca să zic aşa, adică celui care nu vrea să-şi disloce umărul – cum mi-a spus cineva despre cartea mea de doar 500 de pagini: “nu puteam să mă car prin metrou cu enormitatea aia!”

Sincer să fiu, am parcurs-o numai în confortul canapelei din sufragerie că dacă vreau să fac muşchi mă duc la sală :)


Cartea este al doilea roman al scriitoarei neo-zeelandeze  care, în paranteză fie spus, s-a născut şi a crescut pînă pe la şase ani în Canada, unde tatăl ei făcea pe atunci un doctorat. Eu mi-am imaginat că Luminaries înseamnă “luminatoare” (cum sînt, de exemplu, felinarele acelea rotunde, chinezeşti) dar se poate traduce şi prin “aştri”… şi e o traducere ce ar putea fi deasemenea în concordanţă cu subiectul cărţii, deoarece, după cum se poate descoperi chiar de la bun început, fiecare dintre cele douăsprezece persoane care întrunesc consiliul secret din cadrul primului capitol, corespunde unui semn zodiacal, şi există deci o asociere imediată cu constelaţiile şi poziţionarea aştrilor. Totuşi, eu îmi imaginez că Luminatoarele ar fi o mai bună traducere a titlului şi vă voi spune motivul imediat ce termin tot ce am de spus despre scriitoare.


Eleanor Catton deţine un master în “fine arts” de la Iowa Writer’s Workshop unde a fost şi profesor asociat iar cu Luminaries a stabilit şi un record: cel mai tînăr cîştigător al prestigiosul Man Booker Prize (în 2013, cînd avea 27 de ani).


Acţiunea cărţii se petrece la 1866 într-un orăşel-bastion, întemeiat de căutătorii de aur.

Este un loc unde oamenii nu se cunosc prea bine între ei, majoritatea fiind nou veniţi: există imigranţi englezi, chinezi sau australieni, foşti ocnaşi, prostituate, tineri dornici de înavuţire rapidă, dar şi un politician (în trecere) dornic să culeagă voturi, precum şi directorul şi unicul angajat al primului ziar comunitar –care, totuşi, nu este în relaţii bune cu şeriful, şi aşa mai departe. Printre multele personaje existente, cu vreo două excepţii, nu există relaţii de prietenie, “mersul” vieţii fiind dictat de interese strict personale (supravieţuire/înavuţire). Printre personajele există şi un aborigen, Te Rau Tauwhare, şi el invitat la întrunire. Este, de fapt, un detaliu puţin credibil, cînd ştim că în romaul Copiii căpitanului Grant, Jules Vernes descrie aborigenii australieni ca fiind de o urîţenie crasă, cu buze monstruoase, o prezenţă care “indică legătura clară dintre om şi maimuţă”. Bineînţeles, Jules Vernes este cel care prezintă corect percepţiile societăţii de atunci, în timp ce Eleanor Catton, cred eu, a adoptat ceva din corectitudinea/deschiderea lumii în care trăim.


Eleanor Catton are pentru prima oară ideea de a scrie o carte în stil victorian care să se desfăşoare într-un astfel de oraş neo-zeelandez în timpul unei excursii pe care o face la vîrstă de 14 ani împreună cu tatăl ei, într-o astfel de vale, cu vechi aşezăminte aurifere abandonate. Atunci vede pentru prima oară Hokitika, aşezarea în care se petrece acţiunea lui Luminaries.


Citește în continuare aici.

Vă recomandăm şi