Testul psihopatului – o călătorie prin industria nebuniei

03 august 2017

Jon Ronson e un scriitor spectaculos. E încadrat în categoria gonzo- jurnaliști, concept care aduce mai degrabă a pornhub, dar care nu face decât să numească un stil în care autorul se implică direct și energic în poveste. Ronson e mai cunoscut pentru volumul Bărbați care se holbează la capre, baza unui scenariu pentru o comedie cu George Clooney despre o unitate militară americană ce folosea tehnici psy în cel de-al doilea Război Mondial. Jon Ronson a mai scris și despre alți ciudați, David Icke fiind cel mai cunoscut dintre ei. De la reptilienii lui Icke, Ronson a trecut la un subiect ceva mai puțin hazliu într-un volum numit „Testul psihopatului – O călătorie prin industria nebuniei”. Cartea a fost publicată la noi de Editura Art, în 2014 și este tradusă de Luiza Vasiliu.

Ei bine, nu-i de glumit cu industria nebuniei, chiar dacă îți vine să râzi la aproape fiecare pagină a cărții. Ronson știe să livreze teme serioase pe un ton foarte relaxat. Fie că descrie un complot mondial sau frământările unui tip internat de 17 ani la spitalul de boli nervoase doar pentru că mimase nebunia ca să scape de închisoare, gonzo- jurnalistul se pricepe să extragă din fiecare poveste partea de pitoresc, chestie care îmblânzește oarecum grozăviile despre care scrie.

Psihopații pe care îi descrie Ronson sunt de multe feluri: unii internați și etichetați pentru totdeauna: Tony, psihopatul internat, mărturisește că e de o mie de ori mai greu să-i convingi pe oameni că ești sănătos la cap decât să-i convingi că ești nebun. Apoi, Al Dunlap, corporatistul specializat în desființarea fabricilor, sau David Shayler, adeptul teoriilor conspiraționiste. Fiecare din ei are o poveste fascinantă dar, cu adevărat cutremurătoare nu este povestea unui om ci a unei cărți, cunoscută de specialiști ca DSM (The Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders ).


Citește continuarea în Gazeta de Constanța.

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART