Tahar Ben Jelloun – Această orbitoare absenţă a luminii

de Ioana Epure acum 5 ani

Atunci când lumina te înconjoară, oriunde ai fi - izvorând din soare, dintr-un bec, filtrată printr-un geam sau prin frunzele unui copac sub care leneveşti, câteodată uiţi că ea există. Ben Jelloun reuşeşte, în romanul lui, să-ţi arate cum e să uiţi cum arată lumina, să ţi-o doreşti mai mult decât îţi doreşti să mănânci sau să-ţi stingi setea, chiar şi atunci când trăieşti numai cu pâine uscată şi apă.

Întreaga acţiune a cărţii se petrece, aşadar, în întuneric, într-o închisoare mormânt din Maroc unde un grup de deţinuţi sunt condamnaţi la detenţie pe viaţă. În celule nu intră niciodată lumina, nu se poate sta în picioare, colcăie şobolanii, gândacii şi scorpionii, iar oamenii zac în mizerie şi frig cu conştiinţa faptului că nu vor ieşi niciodată de acolo.

Aflăm, pe parcurs, din amintirile personajului principal, că vorbim de un grup de soldaţi simpli, care pe 10 iulie 1971, fără să ştie exact ce fac, dar la ordinele superiorilor, au intrat în palatul de vară al regelui Hassan al II-lea, într-o lovitură de stat eşuată. Prinşi, ei au fost iniţial închişi într-o puşcărie de maximă securitate, Kenitra, pentru a fi, într-un final transferaţi la Tazamamart, închisoarea de unde nimeni nu trebuia să iasă decât într-un sac de plastic, unde nu mai existau reguli sau drepturi elementare. Familiile lor îi ştiau morţi, iar răzbunarea regelui urma să fie cea mai cumplită tortura: tortura întunericului şi a căutării unui sens pentru o viaţă care nu mai avea unul, dar pe care deţinuţii trebuiau să o trăiască în continuare.

De altfel, dintre toate ororile prin care trece personajul principal, Ben Jelloun redă cel mai bine exact această tortură supremă a lipsei de sens, a plictiselii existenţiale dacă vreţi, care ucide. Să ştii că nu mai trăieşti, în adevăratul sens al cuvântului, dar nici nu eşti mort, şi nici nu vrei să fii, pentru că instinctul tău de conservare nu-ţi permite asta. Romanul alternează poveşti din întuneric, episoade oribile cu oameni care mor torturaţi sau din motive absurde, precum otrăviţi cu ouă de gândaci depuse în pâinea cu care se hrănesc sau din cauza constipaţiei, şi poveşti din lumină, amintiri parfumate cu mame îmbrăcate în alb, mâncăruri delicioase, fragmente din existenţa de zi cu zi care, în mod normal, trec fără a fi observate, dar pe care singurătatea detenţiei absolute le scoate la iveală din cele mai obscure colțuri ale minții.

Felul în care deținuții încearcă să nu se piardă în amintiri, să-și sufoce nostalgiile pentru a nu înnebuni mi-a amintit de felul în care Bărbatul din The Road își suprima, la fel, orice amintire a lumii de dinainte de Apocalipsă. Voința de a trăi nu poate concura cu tentația de a te abandona pentru totdeauna acelui trecut imaginar, dar în întuneric ea este mai puternică decât orice.

Ben Jelloun nu se opreşte însă la fapte. Această orbitoare absenţă a luminii este şi o reflecţie asupra felului în care sufletul se străduieşte să rămână întreg în întunericul absolut al fiinţei, atunci când el întâmpină cea mai mare provocare: aceea de a se ridica deasupra suferinţelor fizice şi a singurătăţii care te împinge la nebunie, pentru a supravieţui în lumina divinităţii. Personajul principal este un musulman dedicat, un om religios şi educat care se străduieşte din răsputeri să se elibereze din temniţă prin meditaţie şi, cel mai important, se străduieşte să nu se lase doborât de ură şi de dorinţa de răzbunare.

Romanul lui Ben Jelloun este inspirat din fapte reale, din mărturia lui Aziz Binebine, un supravieţuitor de la Tazmamart care a reuşit să trăiască 18 ani în groapa din care, dacă destinul n-ar fi fost de partea lui, sau dacă voinţa lui ar fi fost mai slabă, el nu mai trebuia să iasă viu. Cartea e însă destul de controversată - există bănuiala că Ben Jelloun l-ar fi hărțuit pe Binebine până când acesta a fost de acord ca povestea lui să fie transformată în roman. De asemenea, Ben Jelloun el a fost criticat pentru faptul că a scris povestea la persoana întâi, asumându-și cumva suferința lui Aziz. 

Citește restul articolului aici.

 

Vă recomandăm şi