Stigmatele sunt nişte chestii pe care le păţesc sfinţii...

de Daniel Nicolescu acum 6 ani

 

 

...Aceasta este explicaţia pe care o dă un soi de Zampano – o namilă de om fără niciun rost în viaţă –, rănilor care i-au apărut în podul palmelor. Aşa, din senin, după o noapte de beţie, căreia i-am putea spune cumplită, dacă n-ar fi fost pur şi simplu obişnuită pentru el.

Omul bea cum respiră, este un neisprăvit, trăieşte din expediente şi pute. Are o cămăruţă sordidă unde, din vreme în vreme, atunci când nu îşi cloceşte beţia, şi-o pune cu tipa care face curăţenie în clădire.

Un iad în care nu se întâmplă nimic (cea mai subtil-chinuitoare formă de infern), până în ziua când în palme îi apar rănile hristice. E, de fapt, primul lui pas spre mântuire, nu de alta dar, în sfârşit, se petrece ceva cu el. La spital, doctorii nu găsesc nicio explicaţie fenomenului, cu atât mai straniu cu cât sângerarea nu se opreşte o clipă. Uriaşul nostru alcoolic încearcă să-şi ducă pseudo-viaţa în parametrii anteriori, însă stigmatele lui se pun de-a curmezişul. La barul unde era băiat bun la toate şi unde făcea şi pe chelenerul de ocazie, clienţii se satură să-şi vadă paharele mânjite de sânge, îl reclamă patronului care, ca un ticălos desăvârşit ce este, îl dă afară pe antieroul nostru.

 

De altfel, în această lume sumbră imaginată de Lorenzo Mattotti (desene) şi Claudio Piersanti (scenariu), ticăloşia este singurul domeniu în care oamenii parcă pot atinge perfecţiunea. 

Citeşte restul cronicii în revista Igloo.

 

Vă recomandăm şi