Soarele, bate-l vina!

de Daniel Nicolescu acum 6 ani

Dacă aş fi găsit această frază tiermondistă la începutul cărţii lui Cosmin Bumbuţ & Elena Stancu, probabil că aş fi răsfoit volumul uitându-mă doar la poze. Cum însă se află în capitolul final, l-am parcurs ca un cititor disciplinat, atent la conexiunile - uneori subtile, uneori ironice, alteori melancolice, întotdeauna surprinzătoare - dintre fotografii (Cosmin Bumbuţ), textele propriu-zise (Elena Stancu şi, rar, plin de şarm brevilocvent, Bumbuţ) şi citatele bolduite, reproduse cu fonturi colorate, din Fidel, Ernesto Guevara sau José Marti. Aşa cum e condusă, bailando, printre paradisiace aşchii de peisaj caraibian, oameni anacronici care conduc maşini vintage bând tutun, jineteros care au telefoane mobile, dar care le folosesc ca să asculte muzică sau să-şi trimită sms-uri, aproape niciodată ca să vorbească, blocuri de locuinţe model Zăbrăuţi, revoluţie cu gust de rom, sărăcie cu glanţ retro, erotism proliferant, praf, vipie şi sudoare, povestea are tâlc, iar oftatul de autor pe care-l aminteam la începutul acestor rânduri nu te mai împinge să faci riduri de expresie.
E o carte scrisă la două mâini, două suflete şi cinci ochi (al cincilea e cel al aparatului foto bumbuţian), care istoriseşte o călătorie de o lună prin Cuba recentă (dar, desigur, eternă şi fascinantă), cea călăuzită cu mână permisivă de Raúl Castro. O carte scrisă în urma unui voiaj de plăcere (de nişte oameni care nu se află la prima lor experienţă cubaneză), pe ruta nord-sud, de la Havana până în Santiago de Cuba, trecând prin Cienfuegos şi Trinidad, care invită la călătorie, dar care ocoleşte poncifele cărţilor de călătorie. Adică nu tu plaje de cartolină ieftină ca la Varadero, nu tu Daiquiri Hemingway sau sofisticării culinare, şi nici măcar exces de Buena Vista Social Club. În schimb, cartiere muncitoreşti, foşgăială şi pipăieli lubrice stradale, parcele neturistice de civilizaţie rurală, rom de alimentară, hrană nutritivă la paladare, restaurantele ieftine deschise de cetăţeni în locuinţele personale. Totul pe fond de reggaeton, noua muzică fără fasoane a tinerilor cubanezi. Jaloanele călătoriei - oamenii. Oameni de toate felurile, de toate tipurile somatice, profesionale şi comportamentale, dar nivelaţi de acelaşi venit mensual: 15 dolari. Oamenii, ca nişte fante prin care autorii se străduiesc să vadă, să înţeleagă şi să comunice Cuba mileniului trei. Oameni care se numesc: Didier, Guillermo, Humberto (crescătorul de cocoşi), Benito (fermierul), barmanul alintat Unghiuţă, Rolando tăietorul de porc, Dago (Dagoberto Rico Millo), Alex, Wilfreddo (şoferul de taxi particular, apoi de ambulanţă), Nicholas (profesorul de engleză), pictorul René Frometa, fiu al rusoaicei Magdalena Menasse Rovenskay, Alberto Amador Handal, preşedintele Zonei 67 din Comités de Defensa de la Revolución, sau, în fine, Carlito, vânătorul subacvatic, cel care, pe când avea nouăsprezece ani, împreună cu mulţi alţi tineri, a fost trimis în războiul din Angola şi a trăit timp de doi ani în adăposturi subterane.

Citeşte restul articolului în revista Igloo.

Vă recomandăm şi