Scrise la persoana întâi, cele mai multe texte bat înspre sau sunt de-a dreptul literatură (umoristică).

de Marius Chivu acum 8 ani

Nouăsprezece scriitori din trei generaţii diferite îşi povestesc prima experienţă bahică. Volumul colectiv „Prima mea beţie” deschide colecţia „Prima dată” coordonată de Laura Albulescu, la Editura ART. (...)

„La urma urmelor, cu o «primă beţie» suntem cu toţii datori", postulează încă de la început coordonatorul cărţii, iar textele confirmă dimensiunea de ritual de iniţiere a primei beţii (cu doza de ridicol asumată).

Textele sunt, în general, hibride din punct de vedere biografic şi, inevitabil, inegale. Unii încearcă rememorări cât mai fidele, alţii ficţionalizează, iar alţii teoretizează. Există însă texte remarcabile pentru fiecare din aceste abordări; după unele
s-ar putea face scurtmetraje, altele, mai puţin adecvate ideii cărţii, ar putea deveni totuşi eseuri cât se poate de docte (vezi Bogdan Ghiu şi Augustin Ioan).

Scrise la persoana întâi, cele mai multe texte bat înspre sau sunt de-a dreptul literatură (umoristică). Texte explicit literare semnează Şerban Foarţă, autorul unui poem; Iulian Tănase, care compune un text satiric despre o ţară, Beţivania, unde cei care conduc nebăuţi „riscă închisoarea sau luni întregi de băut în folosul comunităţii"; Daniel Vighi, care face un colaj textual decupând dintr-un viitor roman câteva beţii rock al căror personaj e Jimi Hendrix, şi Robert Şerban, autorul unui savuros dialog peltic dintre un soldat beat şi propriile-i picioare.

Alte texte, vădit biografice, merită citite ca bucăţi de proză. V. Leac (de)scrie cea mai decadentă beţie din carte, un maraton alcoolic în centrul căruia se află un personaj îmbrăcat într-un parpalac ultracolorat, cărând o colivie goală, ce dă buzna la o petrecere de ţigani.

Citeşte mai departe.

 

Vă recomandăm şi