Povara numelui de om. Când muritorii dorm

de Iuliu Cezar Sturza acum 3 luni

Unul dintre cei mai insoliți și vivace scriitori americani a fost (și rămâne) cu siguranță Kurt Vonnegut. Faimos în special pentru Abatorul cinci (1969), roman suprarealist despre costul războiului, el a reușit să rămână în conștiința publicului prin opera sa fără menajamente, nepăsătoare față de convențiile vremii, aducând înaintea cititorului o lume reală și complicată, populată de personaje imperfecte.

Pe lângă romane, Vonnegut a publicat mai multe volume de povestiri, între care și cel de față, Când muritorii dorm, apărut postum, în anul 2011, ca urmare a unor eforturi editoriale de a aduce înaintea publicului întreaga sa operă. (În aceeași colecție a apărut și Retrospectivă asupra Armaghedonului.)

Când muritorii dorm cuprinde 16 povestiri cu tematică destul de diferită. Probabil că ar merita menționată, măcar și numai pentru fanii lui Vonnegut, lipsa elementului fantastic, atât de prezent în alte opere ale sale. Personajele acestor narațiuni sunt oameni simpli, pe care nu i-ai băga în seamă dacă i-ai întâlni pe stradă, dar care ascund povești fascinante.

Spectrul acțiunii variază, Vonnegut surprinzând natura umană în ipostaze cotidiene, dar impresionante. Personajele lui au probleme, luptându-se la propriu cu viețile lor și câștigând lupta, uneori. Într-una dintre povestiri facem cunoștință cu un inventator care construiește un simulacru mecanic al propriei soții în momentul în care nu mai este în stare să accepte neajunsurile femeii („Jenny”). O altă povestire ne ajută să înțelegem devastarea unei mame care își pierde copilul în război și care nu poate accepta prezența soției acestuia, prin care îi parvine imaginea unui bărbat pe care ea nu-l cunoștea („Ruth”).

Vonnegut tratează maniile oamenilor prin imaginea milionarului atât de obsedat de machetele sale, încât își ignoră soția („Cu mâna pe manetă”), sau prin aceea a paznicului care se luptă să vadă în fața ochilor o femeie care moștenise o avere impresionantă, capabilă să acopere orice urmă de umanitate („Banii vorbesc”). Când statuile Sfintei Familii sunt furate înaintea concursului pentru decorarea caselor, nimic mai mult decât un miracol și un jaf mai pot aduce aminte de adevărata însemnătate a momentului respectiv („Când muritorii dorm”).

Stilul lui Vonnegut este alert. Narațiunile lui nu depășesc douăzeci de pagini, putând fi citite cu ușurință. Fără prea multe artificii literare și „giumbușlucuri” artistice, textele din volum capturează emoția sufletului care încearcă să treacă prin lume cutremurat de îndoieli, de nereușite și de sorți mai zâmbitori.

Problemele pe care le ridică Vonnegut sunt serioase și sondează adânc în inima personajelor sale. Povestirile sale ne sugerează ce înseamnă să fii om și cât de periculoase sunt dependențele sau părerea proastă pe care o poți avea despre tine. De multe ori, ceea ce percepem ca fiind aievea ne oferă alinare sau ne conduce într-un coșmar. Importantă pare prezența celorlalți, a celor care ne pot trezi din vis, întorcându-ne pe o linie ceva mai corectă.


Citește continuarea recenziei pe Bibliotecarespiro.ro.

Vă recomandăm şi