Poloniei, cu credinţă…

de Anca Giura acum 6 ani

Mă voi feri cu grijă de o sintagmă ajunsă toxică, de tipul "poezie patriotică'', dar pe suprafeţe mari lirica lui Czeslaw Milosz se adresează unei alegorice Polonii profunde, cu devotamentul desăvârşit al unui iubitor de patrie. Fără emfază, fără patetism, majoritatea poemelor se dedică retoric Poloniei după cum "La Varşovia'' se adresează omonimului oraş-martir "cel mai frumos dintre imaginarele oraşe şi cel mai trist din cele ce există.'' Este un loc comun faptul că Milosz atribuie poetului un rol activ în societăţile tiranice, cele din care a fot izgonită libertatea de expresie, prin urmare, el, poetul, e chemat să clameze pericolele din cetate: "Dar mie dată-mi e cinica speranţă,/ Că de când am deschis ochii n-am văzut decât flăcări şi măceluri,/Doar nedreptăţi, umilinţe şi jena celor trufaşi,/ Îmi e dată speranţa răzbunării pe alţii şi pe sine,/ Căci am fost cel ce a ştiut şi n-a tras pentru sine, în vreun fel, foloase.''(din poemul ,,Bietul poet'')

Selecţia din acest volum reprezintă o alegere riguroasă a celor mai importante creaţii din ediţia integrală "Poezii complete'', una de 1400 de pagini, apărută la editura Znak din Cracovia cu prilejul sărbătoririi centenarului naşterii poetului, în 2011. Aşa cum vor putea observa cititorii, lirica lui Czeslaw Milosz nu este un exerciţiu stilistic în sine, ci devine prevalent o metaforă grea de sens, ancorată în idee, ea se îmbracă într-un vers stoic şi masculin, aderând la teme precum libertatea, sensul vieţii, nedreptatea, tragicul şi, nu în ultimul rând, memoria, salvarea noastră a esticilor.

Uzând de mentalul colectiv care reţine ca imago a poporului polonez tenacitatea, istoria nedreaptă, tragică, ciuntirea teritorială, dârzenia, observ că Czeslaw Milosz este un autor foarte... polonez, născut într-o familie de origine nobilă, crescut în cultul demnităţii şi al adevărului. Mai cunoscut ca gânditor care problematizează condiţia intelectualilor şi a disidenţilor din Est, în celebrul eseu "Gândirea captivă'' din 1953, lirica-i se înscrie în aceeaşi matrice stilistică sobră, uşor ermetică, intens reflexivă, refuzând epatarea prin cuvinte strălucitoare sau prin artificii lexicale.

Citeşte restul articolului aici.

Vă recomandăm şi