Pledoarie pentru Fundoianu
Caracteristica pentru poetul Fundoianu este o atitudine situata între devalorizarea radicala si elogiul absolutizant. Nu e vorba de o reabilitare a urâtului, a mizerabilului sau a banalului, ci de o privire noua si o exigenta noua adaptate si îndreptate asupra „peisajului natural si uman". Poetul nu descopera calitati nebanuite care ar putea justifica o asemenea reabilitare, admite faptul ca „omul trece iarasi, prin ziua, mediocru", dar mediocritatea aceasta nu-l mai irita, nu-l mai revolta. Firea este „facuta pentru boi si pentru gâze", „Ileana tot nu stie decât sa mulga vaci", viata este asa cum e, „mediocra", dar „tare buna".
Cum am putea califica aceasta atitudine? Îngaduinta? Resemnare? Despre ce fel de viata e vorba aici? O apreciaza poetul în chiar mediocritatea ei sau în ciuda acestei mediocritati?
În versiunea pe care autorul a ales-o ca reprezentativa pentru sine, poezia fundoiana nu considera viata în modurile ei înalte, intelectuale sau pure, ideale, ci în cele mai joase, lipsite de aspiratii si pretentii, lipsite chiar de constiinta, o viata ce pare una de dinainte de Cadere, însa câtusi de putin paradisiaca. Dedramatizarea existentei în Privelisti nu e decât un aspect al deproblematizarii intelectuale, al încercarii autorului lor de a se scutura de intelectualitate. Ni se descrie acolo viata dupa ce orice asteptare, iluzie ori îndoiala au fost parasite, o viata în materialitatea ei, în elementaritatea ei instinctuala, în promiscuitatea ei fosgaitoare, împartasita - laolalta - de oameni, animale, gânganii etc.
Dar chiar si agatându-te de treapta ei cea mai de jos, viata merita sa fie traita. Poetul se întoarce asupra ei într-o îmbratisare indulgenta, înteleapta, comprehensiva. Resemnata în privinta mediocritatii vietii, dar nu în privinta vietii însesi. Viata se cere pretuita chiar si la limita ei, acolo unde nicio alta valoare decât cea vitala nu mai conteaza. Viabilitatea vietii mediocre e mai certa, mai neîndoielnica decât cea a vietii intelectuale. Carentele intelectuale - oricât de grave - nu impieteaza asupra viului. Viata exista, persista si se manifesta în chiar mediocritatea ei, sfideaza moartea chiar prin mediocritate. Boii sunt „urâti si teferi".
Mediocritatea, asa cum o întelege Fundoianu poetul, nu are aproape nimic din aurea mediocritas a clasicului latin; el nu evoca o viata tihnita, comoda, ci una, din toate punctele de vedere, precara. Poetul nu se complace în aceasta mediocritate, se resemneaza cu ea. Nu o „aureste" în nici un fel, dimpotriva, o evidentiaza si chiar o accentueaza fara a sugera vreo ipoteza compensatoare în ordine intelectuala. Aceasta resemnare nu e a unui învins, ci a unui lucid care a ajuns sa recunoasca limitele intelectuale ale existentei si, înainte de toate, limitele propriei gândiri în fata pulsatiei elementare, a vietii inconstiente si invincibile.
