Picătura Prinţului Rupert

de Alexandra Gaujan acum 4 ani

„Cioburi lucitoare de sticlă de acvariu cădeau în jurul lui ca fulgii de zăpadă. Iar când mult-aşteptatele degete albe ale apei au ciocănit clipocind în buzele lui Oscar, el le-a primit înăuntru ca întotdeauna, cu un ţipăt, ca un băieţaş încurcat printre faldurile unui coşmar.”

Un preot anglican şi tânăra proprietară a unei fabrici de sticlărie se cunosc şi se îndrăgostesc pe un vapor care se îndreaptă spre Australia, cândva după mijlocul secolului al XIX-lea. Dependenţi de jocuri de noroc, cei doi pariază unul împotriva altuia că o biserică din sticlă (nu) va putea fi transportată şi instalată în jungla australiană.

Nimic fals în descrierea de mai sus, variaţiuni ale căreia se pot găsi într-o mulţime de locuri; în acelaşi timp, aproape nimic care să explice succesul cărţii – care a câştigat Premiul Booker în 1988. Ecranizarea din 1997, în regia lui Gillian Armstrong, corectă, dar destul de anostă şi cu o distribuţie în mare parte nepotrivită, nu ajută nici ea atâta timp cât nu cauţi un film de văzut pe sărite, cu familia extinsă, de sărbători.

 

Citeşte restul articolului aici.

Vă recomandăm şi