Paul Cernat, Modernismul retro in romanul romanesc interbelic

de Teodora Dumitru acum 8 ani

In ciuda „progresistului" Lovinescu si pe deasupra naratologiei triadice a lui Manolescu, Paul Cernat vine pe piata literelor cu un nou concept: modernismul retro, ilustrat prin cinci micro-studii tratand romanele „Adela", „Craii de Curtea-Veche", „Enigma Otiliei", proza sadoveniana „Locul unde nu s-a intamplat nimic" si prozele eliadiene „Domnisoara Christina" si „Nunta in cer".

Reactia legitima a recenzentului e sa verifice sustenabilitatea conceptului, baza teoretica a demersului si sa revendice numitorul comun al celor cinci secvente ilustrative ale lui.

Ce este modernismul retro?
„Exista, in definitiv, scrie Paul Cernat in preliminariile volumului sau, o modernitate antimoderna, asa cum exista un modernism nostalgic, paseist, «reactionar» sau clasicizant [...] Deosebit de interesant este modul in care nostalgia sau reminiscentele secolului al XIX-lea in-formeaza o serie de romane moderne (si chiar moderniste) autohtone din anii 20-30 ai secolului trecut" (p. 9). Mai departe: „Ceea ce ii uneste pe acesti autori situati in afara directiei lovinesciene este modernismul retro (care nu se confunda cu «modernitatea antimoderna» in sensul lui Compagnon, desi i se suprapune partial)." (p. 12). „Termenul - explica autorul in subsolul paginii - mi se pare mai potrivit in plan literar si, implicit, in interiorul speciei romanului, celui - prea tare, marcat extraliterar - de «antimodern». Combinatia de solidaritate nostalgica si distanta critica fata de conventiile unei epoci nu demult disparute (dar separate radical de prezent printr-o fractura istorica si printr-o revolutie in mentalitate), asumarea esteta, cu infuzii livresti, a «desuetudinii» si a «anacronicului», inclusiv in privinta formei literare, recuperarea unei atmosfere ce transfigureaza - prin poematic, imaginar si mit - mimesis-ul realist-social, primatul iluziei in fata realului".

Descotorosit de o alianta prea tributara lui Compagnon, Cernat avertizeaza, tot preliminar, si scafarliile postmoderne: modernismul retro nu se confunda cu postmodernismul literar, care „nu recupereaza prin apropriere autentica, ci prin deconspirarea caracterului de mecanism si de conventie a operei, denuntand arta ca artefact si tratand-o in consecinta [...] «La Medeleni» nu e din aceeasi familie cu metafictiunile postmoderne. Livrescul, autocomentariul au in acest caz drept miza majora revrajirea lumii, nu dezvrajirea ei". Zis si facut. Insa precizarile cu pricina nu-l vor impiedica pe acelasi P. Cernat, sa gloseze in siajul structuralist al lui Mihai Dinu Gheorghiu („Adela") sau sa dreseze textualisme ingenioase, din specia celui mai in verva Marin Mincu (iata unul dintre ele, ca aperitiv: „Danut descopera «romanul» - iar intalnirile cu Rodica au intensitatea unor «romane traite». Proaste, evident, «de senzatie», dar romane. In cadrul lor, episoadele cu Sevastita detin rolul ingrat al notelor de subsol (se petrec, de altfel, pe nisipul din pivnita, printre legume).", p. 237).

Citeşte restul articolului aici.