O carte unicat despre Perla Caraibelor

de Ion Creţu acum 5 ani

„Cuba lor e caldă şi convingătoare, iar cartea asta este adevarată şi vie."
Mircea Vasilescu, în Cuvânt înainte
Cuba continuă, albumul lui Cosmin Bumbuţ şi al Elenei Stancu (Editura Art, 2012) se instituie într-o veritabilă declaraţie de dragoste la adresa poporului cubanez. Este evident pentru oricine, trebuie precizat de la bun început, că este aproape imposibil să eviţi coloratura politică, indiferent de natura ei, din orice afirmaţie - în cuvinte sau în imagini -, referitoare la Cuba. Cu atât mai mult este de apreciat demersul autorilor de a evita cu mare inteligenţă şi sensibilitate să se erijeze în judecători ai realităţilor cu care iau contact în decursul vizitelor lor în „perla Caraibelor", de a se ţine la distanţă cu lăudabilă decenţă de orice comparaţii uşor interpretabile, de afişarea oricărei atitudini de condescendenţă sau de superioritate.
Albumul este conceput într-o bogată varietate de tonuri şi culori calde complementare, în care verbul şi fotografia dialoghează în permanenţă. Aş spune, de aceea, că albumul este greu de imaginat într-o singură dimensiune, verbală sau imagistică. Sigur, el poate fi vizualizat, la o adică, şi într-o atare cheie sau chiar în varianta net maniheistă, propagandistică. Ca să dau un singur exemplu, în astfel de registru este concepută pelicula americană despre revoluţia cubaneză „The Lost City", regizată de Andy Garcia - cubanez stabilit în StateleUnite -, în care totul este cusut cu aţă albă în maniera... Hollstreet.
Dacă textul Elenei Stancu este pe cât de sensibil, pe atât de „favorabil" cubanezului de rând - acesta este, facem cuvenita precizare, personajul principal al albumului -, omul obişnuit, văzut la nivelul străzii, cel de fiecare zi, cu care cei doi ziarişti au petrecut luni, în mai multe rânduri, nici Cosmin nu este mai puţin sensibil în contactul cu această lume fermecătoare. Şi nu mă refer aici doar la profesia lui de artist al imaginii: „Oamenii au o inocenţă în priviri pe care noi am pierdut-o cu mult timp în urmă", spune fotoreporterul, care simte nevoia să se exprime şi altfel decât cu ajutorul camerei foto. „Eu merg acolo pentru cubanezi, pentru căldura, bucuria şi strălucirea din ochii lor", continuă el.
Albumul Cuba continuă îmi prezintă mie, autorul acestor rânduri, o lume pe care n-am văzut-o decât parţial. Într-o săptămână, cât am petrecut în Cuba, în luna aprilie, anul acesta, este fatalmente imposibil să vezi totul. Dar, paradoxal, ce-mi prezintă albumul nu-mi este tocmai necunoscut, chiar dacă n-am ieşit din Havana, fiindcă cei doi ziarişti vorbesc despre permanenţe, despre elementul durabil în „formula" umană cubaneză. Voi da un singur exemplu din experienţa personalş despre caldura cubaneză, dar, vai, teribil de sărac. Ce poţi spune când, intrând într-un magazin, la salutul tău banal, de „buenos dias", vânzătoarea îţi răspunde, simplu, fără emfază, cu „Si, amor?". Se poate imagina ceva mai cald?
Cei doi autori puteau să mai adauge unele elemente de decor, mai multe fotografii: El Floridito, restaurantul pe care l-a facut celebru Hemingway, muzeul „Ernest Hemingway", noile clădiri restaurate din Oraşul Vechi cu fonduri UNESCO (la Habbana renaşte!), Tropicana, Varadero, această staţiune exclusivistă, de o sută de stele, total interzisă cubanezului obişnuit, având un statut echivalent cu cel al unei fabrici de armament supersecret etc. Dar la capitolul esenţe, totul se găseşte în cartea lui Cosmin Bumbuţ şi a Elenei Stancu. De aceea Mircea Vasilescu are perfectă dreptate: „Cuba continuă este un unicat la noi".

Citeşte restul articolului în revista Cultura. 

Vă recomandăm şi