Nu daţi foc cărţilor (încă)

de Alexandra Gaujan acum 6 ani

Publicat pentru prima dată în 1960, „Daţi foc acestei case" este al treilea roman al lui William Styron. Dacă în „Alegerea Sofiei" (1979), cea mai cunoscută carte a sa, Styron aborda tema lagărelor de concentrare naziste şi a supravieţuitorilor acestora, „Daţi foc acestei case" este o poveste mai degrabă dostoievskiană - cu toate ridicările de sprâncene pe care le-ar putea provoca epitetul.

Cei trei protagonişti, ingenuul Peter Leverett (avocat), alcoolicul Cass Kinsolving (pictor) şi Mason Flagg (diletant, să spunem pentru moment) au părăsit America din motive diferite, întâlnindu-se, la ceva timp după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, în satul italian Sambuco. Dacă primele capitole sunt narate retrospectiv de Peter, care se străduieşte să-şi lămurească aşa-zisa sinucidere a prietenului său din copilărie, Mason, multe dintre capitolele ulterioare îl au drept narator pe Cass, care l-a cunoscut pe Mason recent, printr-o coincidenţă nefastă.

Individ şters, cu năzuinţe artistice ocazionale, Peter se simte măgulit de atenţia pe care i-o acordă când şi când Mason, moştenitor al unei averi care îi permite, printre altele, să nu cadă în ridicol când îşi dă cu părerea despre potenţialul artistic al Americii, al Europei şi al civilizaţiei vestice în general. Cass, pictor ratat, ale cărui escapade alcoolice indică mereu spre un fals moment culminant, devine incapabil să-şi întreţină familia numeroasă şi, deseori, agasant de tandră. Confundat de Mason cu un artist mult mai celebru, Cass cedează insistenţelor acestuia de a-i deveni protejat, iar momentul revelaţiei măruntei lui identităţi îl condamnă la o dependenţă aproape fără limite de „binefăcătorul" său.

Citiţi restul articolului aici.

Vă recomandăm şi