Neantul alb, neantul negru

de Cristina Stancu acum 5 ani

O alegorie a singurătăţii şi a drumurilor care la un moment dat se înfundă. Tristeţe. Fantome. Conflicte suspendate între inconştient şi supremă luciditate... însă mai presus de toate, cartea de faţă vorbeşte despre delirul continuu al dilemei. Parisul anilor '60 e surprins în splendoarea tăcută a cafenelelor deschise până târziu, locuri iniţiatice unde întâlnirile iau forma unei răscruci. Tocmai în aceste momente speciale, încărcate de magia misterului, o tânără solitară, crescută neglijent de mama sa, angajată noaptea la Moulin-Rouge, ia calea pribegiei, exilându-se de orice contact uman serios. Zborul ei către înălţimile spirituale, de neatins pentru burghezii bogaţi, retraşi adânc în confortul călduţ al averilor, este de fapt un strigăt de disperare, ţipăt şi totodată cântec. Ea rămâne până la urmă o enigmă pentru fiecare cunoscut şi iubit din viaţa ei. Spre ce destinaţie a condus-o toată această nebunie boemă? Ce s-a ales de visurile ei şi cum a putut viaţa să curme o reverie atât de frumoasă?

Patrick Modiano, prolific şi talentat scriitor francez contemporan, adus pe scena literară de renumitul Raymond Queneau, reuşeşte să exprime prin fraze simple, aproape comune setea de cunoaştere şi vanitatea tuturor încercărilor omeneşti. Senzaţia de neant răzbate din roman cu intensitatea unui gol sufletesc. Rătăcirea, regăsirea, iubirea şi frica sunt feţe ale aceleiaşi inimi zgribulite, iar protagonista, pe care o conturează prin trei planuri narative distincte, reuşeşte să dea suflu unor dimensiuni noi. Împinsă de frică, ea devine curajoasă. Participă la şedinţe de spiritism şi aici cunoaşte un bătrân maestru, care îi va fi ghid tăcut toată viaţa. De asemenea, alături de prietena ei blondă cu ochi verzi, descoperă ce înseamnă beţia şi „zăpada", ce înseamnă uitarea şi cât de adânc poate fi îngropat un suflet în agonie.

Citeşte restul articolului aici.

Vă recomandăm şi