Muzică şi identitate

de Rodica Grigore acum 5 ani

„Căutarea dragostei şi a identităţii sînt temele care străbat toate cărţile pe care le-am scris“, spunea Toni Morrison într-un interviu din anul 1994. Vorbind despre Jazz, romanul său apărut în 1992, cu un an înainte de a primi Premiul Nobel, care o consacră pe autoare drept prima femeie de culoare căreia i-a fost acordată această prestigioasă distincţie, Morrison adăuga: „Aici am abordat iubirea în cuplu şi deopotrivă reconfigurarea eului, aspecte aflate întotdeauna într-o profundă relaţie, cîtă vreme ele transmit ceva esenţial despre raportul ce se stabileşte între individualitatea fiecăruia şi afecţiunea pentru persoana iubită“. Aceste afirmaţii trebuie puse în legătură şi cu eseistica autoarei, cîtă vreme, în Playing in the Dark: Whiteness and the Literary Imagination, ea discuta pe larg imaginea oamenilor de culoare, aşa cum s-a impus în literatura americană, adică într-un context dominat de la începuturi de albi, fie ei scriitori sau personaje. Negrii ar fi fost transformaţi, cel puţin la nivel strict literar, într-o prezenţă insidioasă şi tăcută, fiind percepuţi aproape exclusiv ca figuri marginale, exprimate prin intermediul unei retorici a spaimei (ori, uneori, a dorinţei), fără însă ca în acest fel să se reuşească altceva decît o schiţă nereprezentativă a unei comunităţi atît de numeroase în Statele Unite.

Ţinînd seama de aceste date şi urmînd, cel puţin parţial, orientarea reprezentată de ceea ce a primt numele de Black Aesthetic Movement, care s-a afirmat în America la mijlocul anilor ’60, Toni Morrison a demarat, încă de la debut, o curajoasă acţiune de subminare a tuturor imaginilor stereotipe care marcau cultura acestei lumi. Prin romanele sale, de la The Bluest Eye (1970) sau Song of Solomon (1977) şi pînă la Beloved (1987) ori Paradise (1997), scriitoarea a dat glas, după propriile sale cuvinte, „adevăratei realităţi a existenţei urmaşilor sclavilor de pe marile plantaţii din Sudul american“. Iar dacă, de pildă, Beloved avea acţiunea plasată în cea de-a doua jumătate a veacului al XIX-lea, conflictele din Jazz se desfăşoară pe fondul tensiunilor care au marcat primele decenii ale secolului al XX-lea. În plus, aici, Morrison transformă muzica, prezentă ca element de fundal şi în Beloved, în modalitatea principală de organizare a materialului narativ al cărţii. Şi nu orice muzică, ci jazzul. Dificil de definit tocmai pentru că formele sale de manifestare sînt atît de numeroase, mergînd de la ritmurile şi tonalităţile de blues ori ragtime pînă la experimentele armonice ale ultimelor decenii, jazzul este legat, ca apariţie şi ca practică muzicală, de comunităţile de culoare din Sudul Statelor Unite de la începutul secolului al XX-lea, în cadrul său împletindu-se elemente de origine africană cu altele, europene, accentuînd sincopele şi improvizaţia, exprimînd sentimentul apartenenţei la un grup social, precum şi relaţia cu totul particulară cu timpul, prin vitalitatea şi spontanei­tatea permanente pe care le reclamă.

Citeşte restul articolului aici.

 

Vă recomandăm şi